Vreau sa stiu

Introducere
Kombucco este o bautura folosita de peste 2000 de ani, cu efecte curative atribuite de mii de consumatori din toata lumea. Ea provine din China antica, din timpul dinastiei Tsin, iar conform arhivelor istorice prima mentionare pare sa fie din Coreea antica.

Inca dinaintea anului 220 i.Hr. (in timpul dinastiei Tsin) se credea ca Kombucco are anumite proprietati magice, care asigura nemurirea, dar recent s-au facut cercetari si s-au dovedit si confirmat multe din proprietatile atribuite pana atunci doar speculativ.

Aceasta bautura sanatoasa, 100% naturala, este efervescenta si cu gust proaspat, asemanator cu cel de cidru sau socata.

S-a stabilit ca prin intarirea sistemului imunitar si prin eliminarea toxinelor din corp devine foarte improbabil ca bacteriile si virusii care produc boli sa gaseasca un mediu propice pentru inmultire.

Mediul bogat creat de fermenti permite bacteriei sa transforme alcoolul in acid acetic, care este de fapt elementul principal in otet. In Kombucco a fost identificata bacteria Acetobacter aceti, subspecia Xylinum impreuna cu alte organisme asociate productiei de otet. Este interesant de observat ca otetul a fost utilizat de oameni de mii de ani. In cartea sa "Kombucco, The Essential Guide", Christopher Hobbs afirma: "Otetul a fost mentionat in scrierile asirienilor, grecilor si romanilor ca un medicament important prin el insusi".

Amintim de carcinomicina si carcinomidina, doua substante antitumorale recent descoperite a fi sintetizate de o specie de bacterii care se afla si in componenta Kombucco. Aceasta ar putea fi o partiala explicatie pentru actvitatea antitumorala a bauturii, dovedita de rezultatele incurajatoare obtinute de numerosi bolnavi de cancer.

Este bine sa precizam ca Kombucco este o bautura care nu provoaca dependenta si a fost chiar verificata indelung si admisa de o comisie a FDA (Federal Drug Administration), autoritatea medicala care se ocupa de autorizarea medicamentelor in Statele Unite ale Americii.
In Romania, Ministerul Sanatatii a autorizat firma ElaStar pentru producerea suplimentului alimentar Kombucco.

Istoric
In anul 414 i.Hr., Kombucco Orientalis a fost denumit de catre coreeni "Ceaiul Divin". Mii de oameni din toata lumea o beau zilnic si se bucura de efectele ei binefacatoare. Prima mentionare pentru Kombucco Orientalis pare sa fie in Coreea antica, dar ea a aparut in China in timpul dinastiei Tsin. De aici s-a transmis in Japonia, Rusia si India, unde este consumata zilnic de un numar mare de oameni. Inca dinaintea anului 220 i.Hr. – in timpul dinastiei Tsin – se credea ca Kombucco Orientalis are anumite proprietati magice, care asigura nemurirea.

In anul 414, imparatul Japoniei Inkyo a cautat pana in Coreea pe cineva care sa-i vindece tulburarile digestive, si, dupa indelungi cautari, l-a gasit pe doctorul Kombu, care probabil a adus "Ceaiul Divin" cu el.

Razboinicii japonezi considerau proprietatile bauturii atat de speciale incat o luau cu ei in toate bataliile. Arhivele istorice arata ca obiceiul lor era sa pastreze bautura in butelci. Ei considerau aceasta ca o bautura relaxanta si datatoare de puteri.

Istoricii considera ca Kombucco Orientalis a fost folosita pentru prima data pentru proprietatile sale videcatoare in Orientul indepartat, in principal in Japonia, China si Coreea. Odata cu extinderea rutelor comerciale, vanzatorii orientali probabil ca au adus bautura cu ei mai intai in Rusia, apoi in Europa de Est. Obiceiul de a bea ceaiul fermentat s-a raspandit in Europa si a durat pana la restrictiile impuse de al doilea razboi mondial. El a impiedicat producerea de Kombucco Orientalis, datorita absentei ingredientelor de baza. Se stie ca Kombucco Orientalis a aparut in Germania odata cu schimbarea secolului, venind pe drumurile comerciale dinspre Rusia.

Inalta societate italiana a facut o reala pasiune pentru ceaiul fermentat in anul 1950, iar in 1960 cercetatorii stiintifici din Elvetia au descoperit ca a bea Kombucco Orientalis este mai benefic decat a manca iaurt.

Dupa al doilea razboi mondial, Kombucco Orientalis a fost redescoperita in Germania.

Consumul zilnic recomandat
Kombucco Orientalis – bautura de viata lunga este optima pentru consumul intern (ca bautura). Aditional la consumul intern o puteti utiliza sub forma de comprese, aplicatii locale, la masaje etc. Dozajul obisnuit pe care vi-l recomandam este:

1 saptamana 200 ml./zi
3 saptamani 240 – 500 ml/zi
3 zile pauza
3 saptamani 240 – 500 ml/zi

Procesul de detoxifiere incepe imediat dupa primul pahar consumat. Doza de intretinere este de 200 – 300 ml./zi. Nu exista nici un fel de limite privind cantitatea de Kombucco consumata, insa o doza de peste 500 ml./zi nu va avea efecte superioare. Este recomandat ca in timpul curei cu Kombuco sa consumati suficienta apa (minim 2l/zi) pentru a ajuta la "spalarea" si eliminarea toxinelor din corpul dv.

Dintr-un KIT Kombucco Orientalis se obtin 20 litri Kombucco Orientalis gata pentru a fi consumata si este suficienta bautura pentru o cura standard de 2 luni.

Copiii si persoanele sensibile pot continua dupa prima saptamana cu 240 – 300 ml. sau mai mult, dupa dorinta.

Beneficiile Kombucco
Lista a fost alcatuita cu ajutorul marturiilor a peste 600 consumatori de Kombucco din toata lumea, care si-au impartasit experientele zilnice.

ajuta la curatarea colonului si a vezicii biliare
ajuta la obtinerea unei digestii sanatoase
indeparteaza colita si crampele stomacale
opreste diareea neinfectioasa
regleaza apetitul si reduce grasimea
ajuta la curele de slabire
ajuta la reducerea sau eliminarea celulitei
ajuta in tratamentul artritei
are efect de remisiune a lupus-ului
imbunatateste vederea si ajuta la vindecarea de conjunctivita, cataracta si glaucom
reduce sau elimina manifestarile sindromului premenstrual
ajuta la reducerea dependentei de alcool
curata acneea, psoriazisul si alte boli ale pielii
ingroasa si intareste parul
intareste unghiile
imbunatateste simtul mirosului
ajuta la indepartarea stress-ului si a insomniei
face parul grizonat sa revina la culoarea sa naturala
elimina matreata
usureaza vindecarea de bronsita si astm
actioneaza ca un laxativ usor, ajutand la evitarea constipatiei
regleaza activitatea intestinala
elimina unele simptome ale leuconevraxitei
este o bautura minunata
este un foarte bun calmant
imbunatateste performantele sexuale
elimina sau reduce palpitatiile
imbunatateste circulatia
lumineaza tenul si tonifica pielea
clateste parul foarte bine
ajuta la curatarea crustelor de pe piele
ajuta la inmuierea calcaielor
micsoreaza tumorile
ajuta la curatarea colonului si a vezicii biliare
ajuta la obtinerea unei digestii sanatoase
indeparteaza colita si crampele stomacale
ajuta in tratamentul artritei osoase
imbunatateste simtul mirosului
ajuta la indepartarea stressului si a insomniei
usureaza vindecarea de bronsita si astm
previne si vindeca infectiile vezicii urinare
curata ciupercile de pe unghii
imbunatateste flexibilitatea
elimina negii
previne gripa si raceala
alina arsurile, inclusiv cele solare
reduce simptomele gutei

Pentru a va detoxifia corpul si a reveni la o stare de sanatate normala, va recomandam sa folositi Kombucco cel putin 3 luni. Deoarece in corp se acumuleaza toxine zilnic (tigari, cafea, noxe, produse cu conservanti, coloranti etc.), consumul de Kombucco este foarte util zilnic pentru mentinerea starii de sanatate prin prevenirea bolilor si curatarea toxinelor din corp. Puteti folosi Kombucco toata viata fara a deveni dependent si fara nici un fel de efect negativ.

Daca ati inceput o cura cu Kombucco, nu este obligatoriu sa dureze 3 luni, acesta putand fi incheiat oricand. Nu exista efecte negative cunoscute atribuite Kombucco Orientalis.

Poate totusi cineva are nevoie... in zilele de azi sunt la moda "tratamentele naturiste alternative"

Colocvial, un fractal este "o figură geometrică fragmentată sau frântă care poate fi divizată în părţi, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puţin aproximativ) o copie miniaturală a întregului".[1] Termenul a fost introdus de Benoît Mandelbrot în 1975 şi este derivat din latinescul fractus, însemnând "spart" sau "fracturat".

Fractalul, ca obiect geometric, are în general următoarele caracteristici:

Are o structură fină la scări arbitrar de mici.
Este prea neregulat pentru a fi descris în limbaj geometric euclidian tradiţional.
Este autosimilar (măcar aproximativ sau stochastic).
Are dimensiunea Hausdorff mai mare decât dimensiunea topologică (deşi această cerinţă nu este îndeplinită de curbele Hilbert).
Are o definiţie simplă şi recursivă.[2]
Deoarece par identici la orice nivel de magnificare, fractalii sunt de obicei consideraţi ca fiind infinit complecşi (în termeni informali). Printre obiectele naturale care aproximează fractalii până la un anumit nivel se numără norii, lanţurile montane, arcele de fulger, liniile de coastă şi fulgii de zăpadă. Totuşi, nu toate obiectele autosimilare sunt fractali—de exemplu, linia reală (o linie dreaptă Euclidiană) este autosimilară, dar nu îndeplineşte celelalte caracteristici.

Matematica din spatele fractalilor a apărut în secolul 17, când filosoful Gottfried Leibniz a considerat autosimilaritatea recursivă (deşi greşise gândindu-se că numai liniile drepte sunt autosimilare în acest sens).

Abia în 1872 a apărut o funcţie al cărei grafic este considerat azi fractal, când Karl Weierstrass a dat un exemplu de funcţie cu proprietatea că este continuă, dar nediferenţiabilă. În 1904, Helge von Koch, nesatisfăcut de definiţia abstractă şi analitică a lui Weierstrass, a dat o definiţie geometrică a unei funcţii similare, care se numeşte astăzi fulgul lui Koch. În 1915, Waclaw Sierpinski a construit triunghiul şi, un an mai târziu, covorul lui Sierpinski. La origine, aceşti fractali geometrici au fost descrişi drept curbe în loc de forme bidimensionale, aşa cum sunt cunoscute astăzi. Ideea de curbe autosimilare a fost preluată de Paul Pierre Lévy, care, în lucrarea sa Curbe şi suprafeţe în plan sau spaţiu formate din parţi similare întregului din 1938, a descris o nouă curbă fractal, curba C a lui Lévy.

Georg Cantor a dat, de asemenea, exemple de submulţimi ale axei reale cu proprietăţi neobişnuite — aceste mulţimi Cantor sunt numite astăzi fractali.

Funcţiile iterate în planul complex au fost investigate la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20 de Henri Poincaré, Felix Klein, Pierre Fatou şi Gaston Julia. Totuşi, fără ajutorul graficii pe calculator moderne, ei nu puteau vizualiza frumuseţea numeroaselor obiecte pe care le descoepriseră.

În anii 1960, Benoît Mandelbrot a început să cerceteze autosimilaritatea în lucrări precum Cât de lungă este coasta Marii Britanii? Autosimilaritate statistică şi dimensiune fracţională. În sfârşit, în 1975, Mandelbrot a inventat termenul "fractal" pentru a denumi un obiect al cărei dimensiune Hausdorff-Besicovitch este mai mare decât dimensiunea topologică a sa. A ilustrat această definiţie matematică cu imagini construite pe calculator.

O clasă de exemple simple este dată de mulţimile Cantor, triunghiul şi covorul lui Sierpinski, buretele lui Menger, curba dragon, curba lui Peano şi curba Koch. Alte exemple de fractali sunt fractalul lui Lyapunov şi mulţimile limită ale grupurilor Kleiniene. Fractalii pot fi determinişti (toţi cei anteriori) sau stocastici (adică nedeterminişti). De exemplu, traiectoriile mişcării browniene în plan au dimensiunea Hausdorff 2.

Sistemele haotice dinamice sunt uneori asociate cu fractalii. Obiectele din spaţiul fazelor dintr-un sistem dinamic pot fi fractali (vezi atractor). Obiectele din spaţiul parametrilor al unei familii de sisteme pot fi de asemenea fractali. Un exemplu interesant este mulţimea lui Mandelbrot. Această mulţime conţine discuri întregi, deci are dimensiunea Hausdorff egală cu dimensiunea topologică (adică 2) — dar ceea ce este surprinzător este că graniţa mulţimii lui Mandelbrot are de asemenea dimensiunea Hausdorff 2 (în timp ce dimensiunea topologică este 1), un rezultat demonstrat de Mitsuhiro Shishikura în 1991. Un fractal foarte înrudit este mulţimea Julia.

Chiar şi la curbele simple se poate observa proprietatea de autosimilaritate. De exemplu, distribuţia Pareto produce forme similare la diferite niveluri de grosisment.
http://www.youtube.com/watch?v=uXkYpuDhBr0
http://www.youtube.com/watch?v=sDjMv...eature=related
http://www.youtube.com/watch?v=JHBD8...eature=related
http://www.youtube.com/watch?v=CPk5j...eature=related

Pentru cei care vor sa experimenteze ... http://fractal.objectweb.org/
Pentru cei ce vor sa priveasca .... http://www.fractalus.com/
Enjoy!

MAMBO SIRIA

"Dupa nume suna exotic. Cei care nu stiu se intreaba ce-i cu numele asta? Cine sunt si ce vor? In realitate, Mambo Siria este un taraf-fanfara descoperit de Mircea Dinescu. Formatia este din zona mosiei lui Dinescu, adica din Darvari, Mehedinti. Ritmurile pe care canta Mambo Siria sunt specifice zonei. Daca ati auzit vreodata lautari cantand la nuntile de la tara, sau la inmormantari atunci stiti despre ce vorbesc. Personal gasesc interesanta muzica lor, desi nu este nici muzica de mahala, nici de pahar si nici genul de muzica de petrecere."

"ii cunosc personal pe cei de la mambo siria ..niste oameni de nota 10 saracii de ei .. Nea Marin , nenea de canta spunea ca are pensia de 3 milioane de lei ..o mizerie .. dupa ce a lucrat 35 de ani la CAP .... dar are noroc ca toata lumea din sat ii da \" pe caiet\" cand are nevoie de bea o dusca ... oricum e de admirat faptul ca nu si-au pierdut simtul umorului si pofta de viata acesti \" frumosi nebuni \" "


Mambo Siria - din papusoi, la televiziune

Fanfara Mambo Siria nu se auzea decat pana in porumbistile din Darvari, Mehedinti, pana in urma cu patru ani, cand s-a intamplat sa puna Mircea Dinescu urechea pe goarna. Acum pocneste saptamanal din alamuri la Antena 1, acompaniind "Potopul dupa Dinescu" - emisiunea de duminica, pe la 6. In rest, vedetele mambo-siriene din Darvari isi consolideaza bataturile dand cu sapa prin culturi.

VIOREL ILISOI

Staroste peste Mambo Siria este Marin Schiopu. Recunoaste anevoie ca are 69 de ani - "Dar m-am pastrat, greu imi dai 68", zice el. Darvarenii jura ca pe mos nu-l poti gasi acasa decat in caz de cutremur. Cica e instabil ca acul pe busolele turcesti. Sigur e de gasit numai dimineata: ori la Victor, ori la Ilie, ori la Vasilica, unde i se aconteaza cate un rom pe caiet, pe baza ca e vedeta. Incepe cu un rom. Pupa aproape platonic paharul, bea cate putin, dar mult. Meteahna deprinsa de la petrecerile la care a cantat - un fel de boala profesionala a lautarilor. Sta pe bancuta, ca boierul, incaltat cu tenisii cei noi, se uita la vaci cum trec spre pasune, face pe loc un cantec despre cum trec vacile si-l depoziteaza in capul de sub palarie. "Nu exista case in Darvari cate cantece am facut eu ca compozitor si le am in cap, muzica si poezia", zice nea Marin. Nu ezita sa spuna ca e compozitor, mai ales de cand Dinescu i-a inscris pe toti din Mambo Siria in Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. Ca nu stie sa scrie o nota, ce e aia o gama sau un solfegiu, asta nu conteaza. El canta natural, ca pitpalacul.

Inamicul banilor
Un rom de dimineata nu-i strica lautarului compozitor. Ba dimpotriva, ii ascute sensibilitatea artistica, ii inaripeaza imaginatia creatoare. Mai rau e cu fumatul. Nea Marin sudeaza tigarile si asta ii cauzeaza la plamani, ii obosesc foalele cand sufla in mustiuc ori le zice din gura. De aceea ii lasa mai mult pe baietii aia tineri, iar el intervine numai la ritornela, la inflorituri.

Nea Marin nu refuza, daca i se ofera, o bere. Poti sa-l bagi in buzunar, atat e de mic si de uscat, ca ghiudemul, dar are o burta spatioasa pe interior, e in stare sa starpeasca tot romul si toata berea din carciumile unde are credit. Si cand trage cate un toi devine melancolic. Isi aminteste cu lacrimi sub ochelari ce tanar si frumos era cand facea armata si cum il chemau ofiterii, cand puneau de-o paranghelie, sa le zica din goarna... "Am facut armata grea, domnul meu, povesteste batranul, la DCSM. Adica la munci, la diribau. La constructii. Pe baza la care primesc acum 490.000 pensie. Si mai am 900.000 de la colectiv. Ah, banisorii... Tare le mai sunt dusman: cum ii iau, cum le termin samanta, sunt inamicul lor. Da’, ca sa zic, nu lacrimez, domnul meu, ca la mine in cap e numai muzica, adica numai fericire intruna."

Planeta animala
Marin Schiopu, cel mai celebru darvarean, e stiut in sat ca un fel de bufon. "Dupa ce trag un pahar de energie, explica el, ma apuca bataiala, ma foiesc, dau din maini, trec pe cantece sa rada lumea... I-auzi: "Mai la vale de Turnu Rosu/ S-a-ntalnit baba cu mosu. / Lasa-ma, mandruto, lasa-ma sa mor,/ Ca deseara-s la Craiova la televizor". Hai, razi, domnule... Vezi? Pai eu sunt plin de muzica: zic un cantec si ma gandesc la altul, am muzica in mine sa dau la tot poporul."

Din nesfarsita lui pepiniera muzicala, un cantec l-a facut celebru. "Mambo Siria". L-a compus cand avea 12 ani. Cand l-a auzit Mircea Dinescu, intamplator, la o nunta, i-a mers la inima. A botezat fanfara cu acest nume si a scos-o din Darvari si a facut-o celebra. "Cu domnul Dinescu, zice nea Marin, am avut noroc, ca acuma ne stie toata tara, am umblat toata lumea, am ajuns si la Targu-Mures, stam la hoteluri si ma cunoaste femeile pe strada, zice: "Uite-l pe ticnitul ala de la Mambo Siria!". Asta nu-nseamna ca-s vedeta? Pai nu? Da’ si cantecul asta e tare de tot, ca asa mi-a venit mie ca copil, sa zic de Egipt, de leoparde si fel de fel de mamifere din strainatate... Si pe atuncea nu era la televizor planeta animala, stiam eu asa, ca citeam la scoala."

Artisti ai sapei si-ai trompetei
In afara de Marin si Minu Schiopu, care au niste pensioare acolo, toti ceilalti din Mambo Siria sunt virtuozi nu doar ai alamurilor, ci si ai sapei. Palmele li-s doldora de bataturi, parca au butoane in carne. Cat e vara de lunga, cand nu canta la nunti, la ingropaciuni sau la Dinescu dau cu sapa prin culturi, cu urechea la ciocarlie. Darvari e un sat sarac, cu pamant putin, unde suta de mii e privita ca icoana. Anul asta a dat Dumnezeu ploaie si s-au facut graul si porumbul ca niciodata. S-au umflat si strugurii pe butuci, o sa faca nea Marin 20 de caldari de vin de pe cei cinci ari de vie. Toti o sa faca vin mult, potop, ca satul e inconjurat de vii, si de toamna pana primavara, cand se intra iar in muncile campului, va fi chef de chef in Darvari. Mamaliga sa fie, si vin in beciuri, ca muzica e asigurata. Darvari fiind un sat de artisti. Dintre care fanfaronii din Mambo Siria sunt neintrecuti atat la trompeta, cat si la sapa.

FANFARONII LUI MARIN
Nea Marin i-a invatat instrumentul pe Sorin Nicola, Gicu Antonie si pe trombonistul Nelu Patrascu. "Ii invatai suflatul la instrument, spune batranul, le dadui si palme daca canta aiurea, si-i facui acu’ fanfaroni, de merge cu domnul Dinescu la spectacole si televiziuni, peste tot." Pe Marian Neagoe l-a pus sa omoare toba mare si sa bata din tingiri fiindca l-a bunghit ca are ureche. Si guralist bun. Si l-a mai luat in fanfara si pe Minu Schiopu, la tobita. Un mos de 66 de ani, cu gura pustie, dar care le zice, chiar asa, fara dinti, ca la opera - si pe gros si pe subtire. "Fanfaronii" ii poarta respect lui nea Marin, chiar daca uneori ii reproseaza ca prea se scalambaie cand canta, cam nepotrivit pentru varsta lui. N-ar fi putut avea un profesor mai bun, desi in Darvari exista cate un muzicant tot la a treia casa. Si toti numai suflatori. Si nici un tigan in tot satul. Un anume Dumitru Baicu, a adus meseria asta in sat, acum vreo 80 de ani, si i-a invatat si pe altii, de-au ajuns acum darvarenii sa ia in gura intai goarna si abia dupa aceea tata.

DUPA URECHE
Nimeni din Mambo Siria nu stie sa cante pe note. "Daca ascultam o cantare, pe loc o zicem la fel, dupa ureche", zice Sorin Nicola. Marin Craioveanu, fost vacar la CAP si trei ani trompetist la fanfara Casei de Cultura din Motru, intareste: "Baietii mei, le dadu Dumnezeu ureche, domnul meu. Nu exista cantare sa n-o faca. La principiu cantam muzica populara, de care stiu eu de 70 de ani, da’ la caz zicem si manele, valsuri, tango, ce se cere. La 15 milioane pe noapte, se merita. Da’i greu: ca lautar canti, da tre’ sa fii si comic, sa se rada lumea, sa se simta bine. Noi suntem tare comici. De asta veniram vedete. Stii ce-a zis o doamna de la Antena 1 care ne filma, ca ce suntem noi? A zis asa: fenomen mediatic, domnul meu, iti dai seama? Stii ce inseamna?".

Mambo Siria
Intr-o seara in Egipt
In pustiu m-am ratacit.
Lang-o piramida stam
Sa ma odihnesc.

Si cum stam asa culcat
O umbra mi s-a aratat,
In mana c-un saxofon
Si mi s-a recomandat:
Mambo Siria.

Mambo Siria, Siria,
Mambo Siria, ia, na!

Imi canta la saxofon,
Imi zicea si la trombon,
Imi canta
si-asa-mi zicea:
Muzica e viata mea.

Cantau negri si leoparde,
Fel si fel de mamifere,
Imi canta si-asa-mi zicea:
Muzica e viata mea.

Istoria Mercedes-Benz

Reperele istorice ale mobilităţii
Primul automobil, primul omnibuz, primul camion de mare tonaj, primul motor diesel, primele autovehicule echipate cu ABS şi ESP... ne bucurăm de o tradiţie de 120 de ani în care am scris istoria automobilistică. Vă invit să parcurgem împreună cei 120 de ani de istorie a automobilului.

Tradiţie de peste un secol

De peste 100 de ani, Mercedes este cea mai inovatoare marcă de autovehicule din lume. Data de 22 decembrie 1900, când Daimler-Motoren-Gesellschaft (DMG) a scos pe piaţă primul automobil Mercedes, reprezintă începutul unei ere a dezvoltării ce a condus la înfiinţarea firmei DaimlerChrysler AG spre sfârşitul secolului XX.

Astăzi, Mercedes-Benz este considerată a fi cea mai de succes marcă de autovehicule din lume. Perfecţiunea tehnică, standardele de calitate, puterea inovaţiei şi numeroasele legende auto lansate, precum 300 SL Gullwing, sunt de neegalat. Steaua Mercedes a devenit cel mai celebru simbol auto şi una din mărcile comerciale cele mai cunoscute la nivel mondial.

Creatorii automobilului
Gottlieb Daimler şi Karl Benz

În anii 1880, când Gottlieb Daimler şi Karl Benz au inventat, independent unul faţă de celălalt, motorul de viteză mare şi automobilul, aceştia au pus bazele transportului motorizat privat. Cu ajutorul partenerilor şi al susţinătorilor financiari, cei doi ingineri şi-au continuat în particular munca de dezvoltare în cadrul propriilor companii. În octombrie 1883, Benz a înfiinţat Benz & Co. în oraşul Mannheim; Daimler-Motoren-Gesellschaft (DMG) a fost înfiinţată în noiembrie 1890 în oraşul Cannstatt.

Ambele companii îşi propuseseră să creeze o marcă memorabilă, care să confere produselor aferente atât distincţie cât şi familiaritate. Iniţial, au ales ca propriile nume – Benz şi Daimler – să reprezinte originea şi calitatea motoarelor şi autovehiculelor pe care le fabricau. Mai târziu, în timp ce marca Benz & Cie. nu s-a modificat (deşi roata dinţată ce înconjura numele Benz în 1903 a fost înlocuită cu o coroană de lauri), la începutul noului veac produsele DMG apăreau sub denumirea comercială de Mercedes.

Ingineri eponimi
Emil Jellinek şi săptămâna Nisei

Mercedes este un nume feminin spaniol însemnând „îndurare”. De asemenea, era numele fiicei omului de afaceri austriac Emil Jellinek, care a locuit la Baden, lângă Viena, şi la Nisa în 1889.

Jellinek, un gentleman progresist pasionat de sport, a fost un promotor entuziast al progresului tehnic şi al automobilului. Convins că automobilul va schimba viitorul, acesta a călătorit în 1897 la Cannstatt pentru a comanda primul său autovehicul Daimler, de şase cai putere, transmisie prin curea şi motor cu doi cilindri.

După ce automobilul i-a fost livrat în octombrie 1897, Jellinek a descoperit că viteza de 24 km/h este prea mică pentru el. Dorea viteze de 40 km/h şi a comandat două modele Daimler Phoenix cu motor frontal de opt cai putere. Cele două automobile livrate în septembrie 1898 au fost primele autovehicule rutiere dotate cu motor cu patru cilindri.

Ca om de afaceri, Emil Jellinek era în bune relaţii cu cercurile financiare internaţionale şi cu aristocraţia: în 1898 a început să vândă automobile Daimler personalităţilor din înalta societate. În 1899, Daimler-Motoren-Gesellschaft (DMG) îi livra deja zece automobile lui Jellinek, iar în 1900 nu mai puţin de 29.


Jellinek a îndemnat compania DMG să producă autovehicule din ce în ce mai puternice şi mai rapide, iar din 1899 a început să le înscrie în curse auto – mai ales în Săptămâna Nisei. De obicei se înscria în cursă sub pseudonimul „Mercedes”, numele fetiţei sale în vârstă de zece ani. Dar, deşi numele devenea tot mai cunoscut printre iubitorii de automobile, iniţial Jellinek l-a folosit doar ca pseudonim al echipei sau al şoferului, nu drept marcă comercială.

La începutul lunii aprilie 1900, DMG şi Jellinek au încheiat un contract pentru vânzarea şi distribuţia automobilelor şi motoarelor Daimler, iar când s-a hotărât proiectarea unui nou motor cu numele de „Daimler-Mercedes”, pseudonimul lui Jellinek a devenit de asemenea nume de produs. Două săptămâni mai târziu, Jellinek comanda 36 de autovehicule în valoare totală de 550.000 de mărci – echivalentul actual a aproximativ trei milioane de euro. Era o comandă uriaşă după orice standarde. Câteva săptămâni mai târziu comanda încă 36 de automobile, toate cu motor de opt cai putere.

Primul Mercedes
O maşină de curse de 35 cp

Pe 22 decembrie 1900, Daimler-Motoren-Gesellschaft îi livra lui Jellinek primul model echipat cu noul motor – un automobil de curse de 35 CP. Acest prim „Mercedes” proiectat de Wilhelm Maybach, Inginer Proiectant Şef la DMG, a făcut senzaţie la începutul secolului trecut. Având centrul de greutate scăzut, şasiu din oţel comprimat, un motor uşor şi puternic şi radiator în formă de fagure, este considerat a fi primul automobil din generaţia sa.

Săptămâna Nisei din martie 1901, când autovehiculele Mercedes au fost de neînvins la practic toate categoriile, le-a adus lui Jellinek şi automobilelor sale o reputaţie excepţională. În martie şi august 1901 apăreau modelele-surori de 12/16 CP şi respectiv 8/11 CP, iar datorită comenzilor suplimentare ale lui Jellinek, uzina Daimler din Cannstatt funcţiona la capacitate maximă.

Denumirea Mercedes a fost înregistrată pe 23 iunie 1902, iar pe 26 septembrie devenea marcă comercială. În iunie 1903, Emil Jellinek a primit permisiunea de a-şi lua numele de Jellinek-Mercedes. „Este probabil prima dată când un tată ia numele fiicei sale”, comenta Jellinek la acea dată.

Steaua în trei colţuri

DMG foloseşte numele brand-ului de succes "Mercedes" din septembrie 1902. Dar nu exista încă marca înregistrată. Cei doi fii ai lui Gottlieb Daimler, Paul şi Adolf, îşi aduc aminte că tatăl lor a folosit odată o stea în trei colţuri ca simbol.
Gottlieb Daimler a fost directorul tehnic al Deutz Gasmotorenfabrik din 1872 până în 1881. Când s-a angajat el şi-a marcat casa pe o poza cu Cologne şi Deutz utilizând o stea în trei colţuri. El i-a spus soţiei că acea stea va străluci glorios peste fabrica sa de producţie.

Conducerea DMG s-a folosit de această predicţie şi în iunie 1909 a înregistrat steaua în trei colţuri cât şi cea în patru colţuri ca fiind mărci înregistrate. Ambele logo-uri erau protejate legal, dar steaua în trei colţuri a fost în cele din urmă folosită începând cu 1910 ca stea tridimensională pe grila radiatoarelor automobilelor.

Steaua în trei colţuri era un simbol al principiului Daimler a motorizării universale “pe pământ, în apă şi în aer”. De-a lungul anilor, aceasta a suferit numeroase modificări ale design-ului. În anul 1916 un cerc a fost plasat în jurul stelei, în cadrul căruia vor fi inserate 4 stele mici şi cuvântul “Mercedes” sau numele fabricilor Untertürkheim şi Berlin-Marienfelde.

În noiembrie 1921, DMG a solicitat protecţia utilizarii logo-ului pentu noi variante şi a înregistrat o stea tridimensională în trei colţuri îcadrată de un cerc la oficiul de autorizări – incluzând şi un design pentru grila radiatorului.

http://www.youtube.com/watch?v=zv0ZPyj7S6M
http://www.youtube.com/watch?v=rwAKf...eature=related

Budismul este o religie şi o filozofie orientală având originea în India în secolul al VI-lea î.Hr. şi care s-a răspândit ulterior într-o mare parte a Asiei Centrale şi de Sud-Est. Se bazează pe învăţăturile lui Gautama Siddhartha ( Buddha Shakyamuni ), gânditor indian care a trăit între 563 î.Hr. şi 483 î.Hr.. De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase scindări, în prezent fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună şi fără o dogmă strictă, clar formulată.

Principalele tradiţii

Cel mai comun mod de a împărţi şcolile budiste este prin studierea limbilor canoanelor existente (majoritatea scrise în pali, tibetană, mongoleză sau chineză, deşi există şi texte arhaice scrise în sanscrită şi sanscrită budistă hibridă). Această diviziune este utilă pentru scopurile practice, dar nu corespunde în totalitate cu împărţirea filozofică sau doctrinară a budismului. În ciuda numeroaselor diferenţe, ramurile budiste au şi puncte comune:
Toate îl acceptă pe Buddha ca pe un învăţător.
Toate au adoptat Calea de mijloc, Legea condiţionismului, Cele patru adevăruri nobile şi Calea cu opt braţe.
Toate cred că atât membrii laicatului cât şi călugării pot să urmeze calea spre iluminare (bodhi).
Toate consideră statutul de Buddha ca fiind cea mai importantă dobândire.


Budismul sudic (Theravada)

În jurul anului 250 î.Hr., datorită apariţiei unor păreri contradictorii privind religia, regele Asoka alcătuieşte cel de-al treilea consiliu budist menit să pună ordine în cadrul comunităţii şi să producă un text definitiv al cuvintelor lui Buddha. Condus de Moggaliputta Tissa, consiliul include printre scrierile sacre şi Kathavatthu, un text care combate şcolile dizidente şi nu le consideră cu adevărat budiste. Cu această ocazie, budiştii ortodocşi ai şcolii sud-indiene Vibhajjavāda susţin că primul pas spre eliberare se realizează prin experienţă proprie şi raţionament critic şi nu prin credinţă oarbă. Vibhajjavāda va suferi treptat o prăbuşire în India, dar ramura sa din Sri Lanka şi Asia de Sud-Est supravieţuieşte şi astăzi sub numele Theravada. Scripturile sale, Canonul Pali, vor fi scrise în insula Ceylon (Sri Lanka) în ultiul secol î.Hr. Theravadinii afirmă că şcolile rivale Sarvāstivada şi Dharmaguptaka au fost reprobate de consiliu, cu toate că Dharmaguptaka este considerată de unele surse chiar o grupare inerentă Vibhajjavadei. Aceste două şcoli şi-au exercitat influenţa în nord-vestul subcontinentului şi în Asia Centrală şi este foarte probabil ca ele să fi contribuit la apariţia Mahayanei, învăţăturile lor fiind conservate de şcolile mahayaniste.
Mult timp tradiţia Theravada a crezut că limba pali, limba canonului, este identică cu māgadhī, dialectul estic al regatului Magadha, vorbit de Buddha. Cu toate acestea, comparaţiile lingvistice dintre limba pali a Canonului şi Edictele lui Asoka nu confirmă ipoteza, ci dimpotrivă relevă diferenţe semnificative. Cea mai mare similitudine între cele două limbi este găsită într-o formă contaminată de dialect a Edictelor şi scrisă pe o rocă din Gujarat, în apropierea Munţilor Girnar.
Cuvântul "Theravada" provine din pali şi se traduce prin "Doctrina celor Bătrâni" sau "Doctrina Antică". Budismul theravadin încurajează fructificarea facultăţilor mentale, dezvoltarea sănătoasă a minţii şi cere ocolirea factorilor care ar putea tulbura luciditatea ei (ca alcoolul sau substanţele halucinante). Metoda de controlare a conştiinţei şi de antrenare a minţii este meditaţia. Scopul practicilor este atingerea Nirvanei/Nibbanei, cel mai înalt nivel spiritual, şi eliberarea de suferinţă. Învăţăturile Theravadei spun că experienţa suferinţei este cauzată de pângăririle minţii: lăcomia, aversiunea şi amăgirea (iluzia), iar libertatea poate fi obţinută prin aplicarea celor patru adevăruri nobile şi în special a căii cu opt braţe. Şcoala Theravada îşi bazează doctrina exclusiv pe Canonul Pali şi pe comentariile acestuia. Colecţiile Sutta şi Vinaya ale Canonului sunt considerate de cercetătorii moderni cea mai timpurie variantă a literaturii budiste şi sunt acceptate ca fiind autentice de toate ramurile budismului.
Budismul Theravada este răspândit astăzi în formă majoritară în Sri Lanka, Myanmar (Birmania), Laos, Thailanda şi Cambogia şi în mici porţiuni din China, Vietnam, Bangladesh şi Malaysia. Este în continuă creştere în Europa şi America.


Budismul estic (Mahayana)

Mahayana (Marele Vehicul) este o credinţă dimensionată la nivel cosmic (de aici şi atributul "mare") şi s-a născut prin adoptarea unor texte adiţionale despre care se spune că depăşesc sensul canonului originar Tripitaka. Mahayana trece peste idealul theravadin al lepădării durerii şi al revelaţiei personale a arhaţilor; ea îl înalţă pe Buddha la statutul unei divinităţi eterne, omniprezente şi omnisciente şi creează un panteon de fiinţe cvasi-divine, bodhisattva, care se dedică autoperfecţionării, înţelepciunii supreme şi izbăvirii întregii lumi (oameni, animale, spirite şi zei). Prin renunţarea la Nirvana imediată, bodhisattva îşi însuşeşteo misiune mesianică. Mahayana face din Buddha un om-zeu idealizat şi din bodhisattva o excelenţă universală. Ideologia acestei ramuri a budismului se opune concepţiei theravadine care lasă să se înţeleagă că iluminarea este un proces personal, individualizat, chiar egocentric, ci vrea să reverse asupra lumii întregi taina revelaţiei.
Budismul mahayanist se fundamentează pe compasiunea infinită şi universală (maha-karuna) a non-egoului şi pe voinţa (bodhicitta) unui bodhisattva de a obţine "trezirea minţii" (caracteristică stării de Buddha) şi cunoaşterea necesară conducerii fiinţelor spre Nirvana. Alte elemente constitutive ale doctrinei sunt vacuitatea sau vidul (sunyata), dezvăluirea interioară a unei spiritualităţi perfecte (prajnaparamita; în traducere: "perfecţiunea înţelepciunii") şi Buddha-dhatu (embrionul nemuritor, tathagatagarbha, al învăţăturii budiste moştenit de fiecare fiinţă). Conform sutrelor mahayaniste, învăţăturile despre tathagatagarbha reprezintă apogeul dharmei budiste, cea mai înaltă reprezentare a Adevărului. Mahayana poate uneori transmite o viziune mistică aspura lui Buddha şi a Dharmei sale şi poate contura o formă de panteism aflat în straturile mintale, cognitive.
Pe lângă canonul Tripitaka, un număr considerabil de sutre reinterpretează într-un mod original doctrina primară a budismului. Varietatea acestor surse va duce însă la dezacorduri privind gradul de autoritate pe care îl ocupă.
Budismul Mahayana cuprinde două categorii: budismul estic şi budismul nordic. Cu toate acestea, există o tendinţă de a asocia Mahayana doar cu budismul estic şi de a considera budismul nordic, care integrează elementele tantrice ale Vajrayanei, o ramură separată. Într-adevăr cele două tipuri de budism diferă foarte mult.
Budismul estic este practicat în China, Japonia, Coreea, Singapore, o parte din Rusia şi majoritatea Vietnamului.
Budismul nordic este practicat în Tibet, regiunea Himalayană şi Mongolia şi va fi tratat în acest articol mai jos, separat de Mahayana.


Budismul nordic (Vajrayana)

Deşi se bazează foarte mult pe sistemul doctrinar al Mahayanei, budismul tibeto-mongolez este deseori numit Vajrayāna sau "Calea de Diamant" (alte nume alternative sunt Mantrayāna, Tantrayāna, budismul tantric sau budismul ezoteric). Această ramură religioasă acceptă toate conceptele de bază ale Mahayanei, cum ar fi vacuum-ul (sunyata) şi adevărata fiinţă a lucrurilor (tathata), dar include de asemenea o gamă largă de tehnici spirituale făcute să intensifice viaţa spirituală budistă. O componentă specifică Vajrayanei este acumularea de energie fizică şi psihică cu scopul dezvoltării capacităţilor conştientului şi ale celor de concentrare. Aceste stări profunde sunt capabile să conducă eficient omul până la condiţia de Buddha. Folosind aceste tehnici se spune că un budist poate atinge condiţia de Buddha timp de o viaţă sau, mai puţin, doar pentru trei ani. Prin meditaţie se spune că practicantul se uneşte cu universul, prin identificarea consubstanţialităţii lui cu restul lumii. De asemenea el identifică o legătură cu fiinţele superioare ca buddha şi bodhisattva şi împrumută forţele supranaturale a acestora pentru a înlesni revelaţia. Meditaţia este ajutată de diferite elemente magice: formule sacre (mantra sau dharani) care sunt ori nume de zei, ori silabe (bija) sau cuvinte simbolice, ce trebuie rostite în mod repetat, mişcări ritualice ale mâinii (mudra) şi diferite pictograme circulare şi diagrame (mandala) desenate pe pânză, piatră, metal sau pământ, folosite pentru sporirea concentrării.
O altă particularitate semnificativă a Vajrayanei este autoritatea unui lama, un maestru spiritual asemănător guru-ului din hinduism. Vajrayana se bazează pe relaţia intimă, imediată dintre învăţător şi discipol, pe revelarea tantrelor de către un maestru în urma unul proces iniţiatic. În ceea ce priveşte scripturile, Vajrayana recunoaşte atât scrierile theravadine cât şi pe cele mahayaniste, dar le încununează cu o colecţie de tantre budiste, dintre care unele sunt incluse şi în literatura budistă chineză sau japoneză.

mai multe @ http://ro.wikipedia.org/wiki/Budism

Mesaj iniţiat de Lisa.03

mai multe @ http://ro.wikipedia.org/wiki/Budism

offt. Wikipedia is amazing. anyone can edit it. did you know I was the first man to land on the moon?