Cum vi se pare programul Prima Masina pe care il pregateste Ministerul Economiei?
- Foarte bun
- Bun
- Prost
- Foarte prost
- Nu ma pot pronunta
"Ministerul Economiei pregăteşte un program de garantare a creditelor pentru cumpărarea de maşini noi de către tineri, scrie stirileprotv.ro. Potrivit sursei citate, programul ar urma să se numească „Prima maşină”.
„Generic i-am spus <Prima maşină>. Acest proiect se adresează tinerilor între 18 şi 30 de ani. Săptămâna viitoare vom avea prima întâlnire cu Fondul de garantare şi producătorii, bineînţeles”, a declarat ministrul economiei, Constantin Niţă.
Dacă proiectul va fi pus în aplicare, acesta se va adresa exclusiv pieţei de maşini noi. Astfel, dacă programul „Prima maşină” va fi pus în aplicare, tinerii dornici să-şi cumpere o maşină nouă vor putea face asta prin intermediul unui credit garantat de stat, la fel ca în cazul programului imobiliar „Prima casă”.
Paşii pe care viitorii proprietari trebuie să-i parcurgă sunt următorii: mai întâi se merge la o bancă acceptată în program, unde se depune un dosar cu toate actele necesare şi se obţine o ofertă de finanţare. Apoi, cu actele primite de la bancă se merge la un dealer, unde se plasează o comandă pentru maşina dorită. Dar asta nu e tot, fiindcă dosarul de la bancă şi confirmarea dealerului vor merge la Fondul de garantare, iar abia după ce instituţia va garanta creditul, maşina va putea ieşi din curtea dealerului.
Conform ministrului economiei, programul ar putea începe din toamna lui 2014."