O.PALER
O intrebare «colaterala» la care n-am raspuns: Oare papusile sunt mai putin vinovate decat papusarul?
Mi-am amintit in aceste zile ca «d-l Stihus», cum era poreclit profesorul nostru de Drept roman (ce diferenta intre acei straluciti profesori si cei de azi, sa nu se supere d-l Iorgovan!), s-a decis, la un seminar, sa ne explice un dicton celebru (Fiat iustitia, pereat mundus, «Sa se faca dreptate, de-ar fi sa piara lumea» pentru a ne ajuta sa pricepem ca justitia nu se face cu toporul si nici, macar, cu palosul, cum a taiat Alexandru cel Mare nodul gordian, ci prin respectarea oarba a legilor, inclusiv a procedurilor, chiar daca ele par, uneori, «chichite« sau aberatii. Ne-a relatat, asadar, ce povesteste Seneca undeva. Ca pretorul Piso a condamnat pe cineva, invinovatit de crima, la moarte, dar in momentul in care condamnatul a fost adus in piata, pentru a fi executat, a aparut omul crezut mort. Centurionul a oprit executia socotind ca asa era normal. Rezultatul? Pretorul a hotarat trei condamnari la moarte. A celui impotriva caruia exista, deja, o sentinta capitala. A centurionului care nu executase acea sentinta. Si a celui crezut mort, deoarece era cauza mortii a doi nevinovati. Si, hotarand acea tripla sentinta, a rostit formula ramasa celebra.
Au trecut multi ani (fix sase decenii) de cand am auzit prima oara acea fraza pe care o stiu toti juristii, probabil. Sincer sa fiu, nici atunci, nici mai tarziu, n-am inteles de ce e atat de des invocata si data ca exemplu. Dupa mintea mea, o dreptate obtinuta in acei termeni nu merita sa fie transformata in principiu. Am ramas, insa, poate si intimidat de celebritatea devizei (caci a fost deviza lui Ferdinand I si a altor capete incoronate), cu o idee (sau cu o prejudecata) despre justitie care m-a impiedicat, in aceste zile, sa iau parte la isteria nationala care, cu ajutorul televiziunilor, a umplut Romania de procurori amatori (desi inteleg perfect din ce exasperari s-a nascut aceasta isterie!).
Daca interpretez eu corect afirmatia d-lui Nastase, ca atunci cand era premier s-a opus arestarii lui Traian Basescu, ne aflam in fata unei veritabile revelatii. Deci, proverbul «corb la corb nu-si scoate ochii« nu e o simpla ironie populara! Acest proverb a functionat in Romania ca program guvernamental, pentru apararea politicienilor de riscurile articolului din Constitutie potrivit caruia «nimeni nu e mai presus de lege«. Marinimos d-l Nastase! Deducem din confesiunea sa si o sincera nedumerire. «Basescu de ce ma lasa la bunul plac al procurorilor? De ce nu are «marinimia» cu care l-a tratat pe el PSD?»
Explicatia e, de fapt, simpla. Basescu isi plateste politele si isi urmareste interesele (legate nu numai de impulsurile sale vindicative, ci si de profitul electoral pe care i-l poate aduce «pofta de sange« a unei populatii exasperate) fara sa se incurce in scrupule. Recunostinta la Basescu? Sa fim seriosi. Si, la urma urmei, de ce ar tine in lesa Justitia pentru a-i apara pe altii, cand o poate face pentru a se rafui cu grupurile de interese aflate in conflict cu grupurile de interese din jurul sau?
Sa pun intrebarea si altfel, dintr-o perspectiva care ne implica pe toti. Nu cumva, in loc sa ne indreptam spre un «stat de drept», cum ne cere Europa, vom vedea reactualizat, pe malurile Dambovitei, tipul de procuror reprezentat, in procesele staliniste, de Visinski? Eu cam asta am inteles din felul in care Basescu i-a avertizat pe judecatori ca, daca vor sa-i laude si pe ei, ar trebui sa preia concluziile procurorilor.
Nu zic ca asta are in cap Basescu. Desi il cred in stare. Zic, doar, ca asta am inteles eu din vorbele lui. Si as mai vrea sa spun ca, oricat de limpezi mi-ar fi cauzele dorintei de sange si catuse, nu mi-am putut reprima niste ganduri neplacute (suntem o tara cu prea multe «tate«?), uitandu-ma, in aceste zile, la televizor. Auzeam mereu: «Il aresteaza, draga? Sau nu? De ce dureaza atat?»
De fapt, am mari indoieli ca vreunul din «marii inculpati« de azi va ajunge dupa gratii. De ce cred asta? Mai intai, fiindca hotiile care au transformat «suveranitatea poporului« in «suveranitatea coruptilor« au fost acoperite, presupun eu, cu acte «legale«. Apoi, fiindca, la noi, multe abuzuri sunt socotite «fleacuri«. Prin alte parti, un demnitar nu-si poate permite ceea ce la noi intra in sfera «gainariilor«. La Bruxelles a fost relansat, recent, scandalul de acum trei, patru ani care a dus la demisia colectiva a intregului euroexecutiv din cauza unui «favoritism« savirsit de Edith Cresson, ex-prim-ministru sub Mitterrand. Si pentru ce risca sa piarda jumatate din pensie Edith Cresson? Fiindca a permis unui prieten dentist din orasul unde doamna fusese primar sa ocupe o functie fictiva finantata de contribuabilii europeni! In fine, al treilea motiv care ma face sa presupun ca anticoruptia ne va oferi doar circ este unul care tine de competente. Dupa parerea mea, lupta dintre avocati si procurori e, si va ramane, inegala. Chiar daca marii avocati sunt azi mai rari decat altadata, din pricina absentei unor dascali de anvergura, ei n-au rivali printre procurori. Subordonatii d-lor Botos si Morar – laudati de Basescu – vor cadea, sunt convins, in toate capcanele intinse de avocati.
Si ce le-am putea reprosa? In Justitie castiga cel care se serveste mai inteligent de lege. Iar la capatul spectacolelor «cu sange si catuse», ne vom prezenta Europei cu o fata noua. Vom fi nu numai «o tara corupta», ci si «o tara cu hoti inocenti«. Singurii vinovati vom fi noi care ne-am lasat excitati de o rafuiala dintre «corbi«.