Preşedintele Traian Băsescu a dezvăluit că tunul imobiliar al celebrului Costică Constanda a fost dat cu ajutorul unui judecător corupt. N-a spus despre cine este vorba, fie că n-a avut toate probele, fie că i-a fost frică. Sau, cine ştie, o mai fi alt motiv pentru care identitatea judecătorului corupt de afaceristul Costică a fost păstrată secretă. Parcul Bordei n-a putut fi apărat de jongleriile imobiliare în care sunt implicaţi funcţionari publici, primari, consilieri, magistraţi, parlamentari şi, din nefericire, câţiva jurnalişti pe post de manipulatori. Dar cât de greu îi e preşedintelui României să rupă tăcerea şi să dezvăluie numele judecătorului corupt?
Ce mecanism infernal îi protejează pe marii corupţi şi unde sunt cei care ar trebui să lupte împotriva corupţiei? Sub semnul întrebării sunt puse şi acţiunile lui Băsescu, obligat, prin lege, să facă demersurile pentru deconspirarea şi tragerea la răspundere a celui bănuit că s-a vândut lui Costică Constanda. Exemplul de mai sus l-a folosit pentru a descrie nivelul de ipocrizie, dispreţul faţă de contribuabil («ştiu cine e corupt, dar spun când vreau eu!», pare să zică şeful statului) şi incredibila promiscuitate în care se zbate justiţia. Sincer, sunt convins că Băsescu a fost informat de serviciile secrete despre potlogăriile magistratului în combinaţie cu afaceristul imobiliar, însă nu sunt convins de justeţea atacului lansat la un talk-show. Normal ar fi fost ca, mai întâi, să trimită dovezile procurorilor, iar după aceea să ni-l arate pe corupt în cătuşe. Cum altfel să interpretezi povestirea prezidenţială decât ca pe o instigare la acoperirea mesajul public? Un astfel de gest are un efect devastator la nivelul percepţiei omului simplu. Cine să ne creadă când ascundem numele corupţilor şi lansăm atacuri furibunde asupra unor personaje imaginare?
Jocul pentru imagine a luat locul acţiunilor temeinice venite dinspre instituţii menite să combată corupţia, devenite ele în sine cuiburi de corupţi şi corupători. Dosarele DNA nu au folosit decât la terfelirea imaginii publice a adversarilor politici, în timp ce reprezentanţii puterii erau ţinuţi departe de birourile procurorilor. Când puterea s-a fracţionat, în urma războiului dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, un cârd de miniştri a fost trimis să dea explicaţii pentru afacerile făcute cu bani publici. Jocul a durat câţiva ani, iar rezultatele sunt ridicole. Nimeni nu a fost condamnat pentru corupţie. Dosarul lui Adrian Năstase a fost retrimis la DNA. Mitrea e din nou pe cai mari, ratând la mustaţă o candidatură la Primăria Bucureşti. Ba chiar Şerban Mihăilescu - Micky Şpagă - a prins din nou glas şi dă lecţii de morală. Culmea a fost atinsă de eliberarea infractoarei Ioana Maria Vlas, mama FNI, căreia nişte magistraţi tembeli i-au dat drumul din arest, interzicându-i să părăsească ţara, de parcă au uitat anii când aceasta se ascundea prin Israel.
Avem corupţie fără corupţi, după cum avem justiţie ce funcţionează doar pentru fraieri. Şi judecători «tonomate», după cum spune chiar şeful statului.
MIHAI FIRICA
www.firica.ro
Raspunde cu citat
Mesaj iniţiat de Mihai Firica
