300 de craioveni au donat alimente la cortul pentru sinistraţi

300 de craioveni au donat alimente la cortul pentru sinistraţi

296
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

CRAIOVA. Până la orele prânzului, 300 de craioveni trecuseră pe la cortul amplasat în apropierea Univrsităţii din Craiova, pentru a dona ajutoare siniştraţilor din Moldova. Au adus pachete cu alimente oameni simpli, pensionari sau tineri, precum şi societăţi comerciale.

Persoanele au adus alimente, îmbrăcăminte sau pături. potrivit plutonierului major Apostol Lucreţian, numai luni, până la ora prânzului, aproximativ 100 de persoane trecuseră pe la cort.

“Au fost şi pensionari, care ne-au spus că sunt impresionaţi de destinul semenilor lor. Mulţi au dorit să rămână anonimi, considerând că fac doar un gest normal”, ne-a declarat militarul.

La Prefectura Dolj, prefectul Nicolae Giugea s-a întâlnit cu reprezentanţii mallului Electroputere Parc şi a 6 hipermarketuri – Selgros, Kaufland, Auchan, Real, Succes şi Metro. În urma discuţiilor s-a stabilit încheierea unui parteneriat între aceste societăţi şi Instituţia Prefectului, prin care să se colecteze alimente pentru persoanele afectate de fenomenele meteo din această perioadă.

Sursa: oradedolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.