Percheziții în Dolj. Grup specializat în trafic de migranți, destructurat

Percheziții în Dolj. Grup specializat în trafic de migranți, destructurat

766
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Descinderile au avut loc ieri sub coordonarea procurorilor DIICOT, polițiștii DCCO, cu sprijinul Brigăzii Speciale de Interventie a Jandarmeriei Române, au efectuat 10 percheziții în București și în șase județe — Arad, Brașov, Dolj, Ialomița, Galați, Vâlcea, la domiciliile membrilor unei grupări infracționale specializată în trafic de migranți pe ruta Orientul Mijlociu — Uniunea Europeană.

În urma perchezițiilor au fost ridicate 80 de grame de canabis, aparate de cântărire și materiale pentru ambalare, precum și peste 17.000 de euro, susceptibili a proveni din activitatea infracțională. Totodată, 13 membri ai grupării au fost conduși la sediul Structurii Centrale a D.I.I.C.O.T., pentru audieri. Aceștia sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

Din probele administrate în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2013-2014, membrii grupării ar fi organizat tranzitul ilegal prin România al mai multor migranți care veneau din state localizate în zone de conflict și post-conflict. Migranții, cu precădere sirieni, iranieni sau etnici kurzi, erau fie introduși ilegal în România, fie veniți cu vize turistice, după care membrii grupării le organizau deplasarea clandestină în Occident, principalele state de destinație fiind Germania, Italia sau Austria.

Pentru a trece frontiera în mod fraudulos, migranții erau ascunși în compartimentele de marfă sau în locașuri special amenajate ale unor autocare, autocamioane sau limuzine. Ruta de traficare a imigrantilor ar fi avut ca punct comun de plecare Turcia, pentru majoritatea transporturilor clandestine, traversând ulterior Bulgaria, România, Ungaria, Austria, Germania / Italia.

Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi obținut de la fiecare migrant între 2.500 și 3.000 de euro, în funcție de numărul punctelor de frontieră traversate ilegal și de riscul asumat. Rețeaua era formată din 17 persoane, atât cetățeni români, cât și străini (turci) existând suspiciunea rezonabilă că beneficia de susținere financiară din partea exponenților unor grupări infracționale din Turcia.

Pentru a îngreuna monitorizarea activității infracționale, liderii rețelei au cooptat în permanență noi transportatori, gazde și complici, folosind alternativ mai multe rute de traficare și o gamă extrem de variata de mijloace de transport. Începând cu luna ianuarie a acestui an, au fost monitorizate peste șapte transporturi clandestine de migranți ilegali, în total 50 de persoane, care au trecut frontiera de vest a României. Cinci dintre cazuri au fost depistate de către Poliția de Frontieră (Nadlac/ Turnu), ca urmare a informațiilor furnizate de DIICOT.

Foto: arhiva

 



1 COMENTARIU

  1. #1
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    3364

    Bine ca doar tranzitau Romania

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.