Vladimir Vuksanovic încântat de fanii olteni

Vladimir Vuksanovic încântat de fanii olteni

816
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Vine din țara unde baschetul e ca o religie. Vladimir Vukasanovic are 36 de ani și o carte de vizită de invidiat. Antrenorul secund al celor de la SCM Universitatea Craiova a acceptat să spună câteva cuvinte despre scurta experiență trăită până acum în România.

Surprins de numărul mare de fani prezenți la antrenament

Joia trecută, echipa de baschet masculin SCM Universitatea Craiova a efectuat un antrenament cu porțile de deschise în Sala Polivalentă din Bănie. 200 de fani au venit să-i vadă pentru prima oară în acest sezon pe Bureau și compania, dar și să cunoască noile achiziții. Vuksanovic a fost plăcut surprins de numărul de suporteri prezenți la eveniment și speră ca aceștia să vină în număr mare și atunci când oltenii vor disputa jocuri oficiale.

Am fost surprins de câți suporteri au fost prezenți la antrenament. Vreau să le mulțumesc. Se vede că echipa este iubită aici, iar noi trebuie să ne pregătim din greu pentru noul sezon, pentru a-i mulțumi pe fani. Sper să vină în număr mare și atunci când vom juca meciuri oficiale”, a spus sârbul pentru Ghid Sportiv.

Fanii de la PAOK, exemplu de urmat pentru cei ai SCM-ului

Vladimir Vuksanovic are multe meciuri în cupele europene, dar cea mai frumoasă experiență e legată tot de suporteri. Fostul component al echipelor BC Khimky sau PAOK Salonic își amintește cu plăcere de comportamentul fanilor echipei din prima ligă greacă, de cum știu aceștia să-și încurajeze sportivii, chiar și atunci când tabela de marcaj nu le este prietenă.

Am avut experiențe frumoase atunci când am evoluat în Liga Adriatică, sau în Liga Europa, în Final Four, cu Khimky, dar la PAOK a fost ceva de poveste. Sunt suporteri fantastici acolo. Indiferent de rezultat sunt alături de tine, te fac să iubești acest joc. La fiecare meci sala era plină și cum ți-am zis, indiferent de rezultat, acolo suporterii te susțin.

Citeste mai multe pe ghidsportiv.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.