Radu Preda pleacă de la RAT Craiova

Radu Preda pleacă de la RAT Craiova

1.168
8
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 1,67)

Unul dintre cei mai apreciați manageri din Bănie, Radu Preda, părăsește, astăzi, Regia Autonomă de Transport Craiova.  Locul lui Radu Preda va fi luat chiar de directorul tehnic al regiei, Marcel Tănăsescu.

Nu se cunoaște încă viitoarea destinație a lui Radu Preda în administrație însă cu siguranță acesta se va ocupa  de campania electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, unde va încerca să ducă la îndeplinire dorința celor 7,4 milioane de români de a scăpa de regimul Băsescu.

„Astăzi îmi dau demisia din funcția de director al RAT Craiova. Am avut o discuție cu doamna primar și președintele PSD Craiova și i-am explicat gestul meu. În perioada asta am primit provocarea de a coordona campania municipală la alegerile prezidențiale. Ca și sarcină de partid avem câștigarea încă o dată a locului I pe România, o misiune care nu este deloc ușoară.Și atunci cele două activități ale mele, partea administrativă și cea politică intrau în conflict. Angajamentul meu, în calitate de secretar general al PSD Craiova, este unul singur ca Victor Ponta să ia de la Craiova și de la Dolj un număr destul de mare care să-i poată asigura lui  Victor Ponta fotoliul de președinte. Îmi doresc să fiu cel mai bun. Știu foarte bine pe ce ma bazez”, a declarat Radu Preda.

Sursa: oltenia24.r0



8 COMENTARII

  1. #1
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     06-11-2013
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    210

  2. #2
    Spammer
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    2814

    Doamne Pazeste, Fereste si Apara. Ne-am ruinat daca castiga PSD prezidentialele… Trebuie sa punem stop ciumei rosii. Astia de la PSD mint cu batjocura populatia Romaniei care este inapta psihic. Aloo Romania este republica semi-prezidentiala.. unde presedintele e mai mult de forma.. nu area prea multe drepturi si practic nu prea are ce sa faca in fata a atator sute de parlamentari jegosi si corupti in foarte mare parte de la PSD !!!

    Basescu – inamicul public al PSDului.. si al Romanilor o tema de campanie absolut penibila si jenanta.. De parca ar da Basescu legi..
    PARLAMENTUL si mai nou la noi Guvernul prin abuzuri de putere respectiv ordonante de urgenta.. fac legea.. pardon legile !!!

    Si da pe timpu lu Base au intrat la zdup: Tovarasu Nastase, Tovarasu Felix, Behehekly, Copos, Meme, Borcea, Fratii Becalii scandalagii, chiar si fraso… si tiganii..

    Oricat nu l-as suporta eu pe Base n-am cum sa apreciez lucrurile astea care in mare parte datorita marinarului s-au produs.. da las ca vine Poanta Presedinte ii arministiaza pe saracii astia…

    claxonul la maE™inAƒ E™i flashurile se folosesc A®n situaE›ii excepE›ionale.. dacAƒ claxonezi tot timpul E™i dai flashuri cAƒ aE™a E›i se scoalAƒ E›ie E™i ai impresia ca tot drumul e al tAƒu, ori cAƒ tu te crezi vreun expert E™i le atragi atenE›ia altora care poate nu sunt atA¢t de "experE›i" ca tine, felicitAƒri atunci eE™ti un retardat mintal E™i ar trebui cel mult sAƒ conduci o roabAƒ.. nu o maE™inAƒ.
  3. #3
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     03-08-2006
    Locatie
     CV9
    Mesaje
    141

    subscriu @koss_x_treeme

  4. #4
    Newcomer
    Data de inscriere
     09-03-2011
    Mesaje
    37

    partial de acord … doar ca :

    nastase nu a intrat pentru ce trebuia sa intre … a intrat pentru o cioflingarie …. deci a fost o chestie politica

    becali .. iar joc politic … aia care trebuiau sa stea ani multi la inchisoare sunt liberi

    restul cu blaturile marilor smecheri din fotbal … sunt prea mici copii .. s-au jucat de-a alcapone in fotbalul romanesc si au patit-o ca el … deh … mai trebuie date si exemple cateodata

    fratelo base … nesansa lui ca au fost tiganii smecheri si l-au inregistrat .. altfel nu era nici arestat .. si nici asa nu se stie cat mai dureaza pana mai apare un pixel albastru

    pe langa astia … mai vreau sa ii vad la zdup si pe restul incepand cu iliescu si terminand chiar cu tartorul din ziua de azi .. basescu. impreuna cu gasca .. boc, udrea, cocos

    si ca sa fiu si in tema … vai de mama noastra daca ajunge ponta presedinte …

  5. #5
    Addicted!
    Data de inscriere
     16-11-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    1995

    Ne-am dus dracu daca iese P.S.D-ul..

    Nemintind nu trebuie sa-ti aduci aminte nimic! http://www.pescardejiu.blogspot.com
  6. #6
    0-day Member
    Data de inscriere
     26-06-2006
    Mesaje
    5

    Ba, fratilor, e un fapt imbucurator sa vezi ca nu e pana acum nici un comentariu favorabil ciumei rosii, dar cum se face ca iese cum iese la alegeri?!! Sa fim oare atat de putini intre atatia dobitoci sau suntem destui insa privim de pe marginea „terenului”, ca ne-am facut de toata povestea cu Doljul asta, le-am dat praf moldovenilor la votat kktu asta de psd??!

  7. #7
    Senior Member
    Data de inscriere
     08-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    888

    Dobitocimea din mediul rural il voteaza din pacate, pentru 1L de ulei sau o galeata moca. Pacat ca nici cei de la orase nu sunt mai breji.
    Prea multe jigodii in tara asta au adus-o acolo unde este, iar prostimea din pacate nu prea se revolta.

    Incearca sa treci apa ca Titanicul,nu ca gasca.
  8. #8
    Maniac
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    3064

    nimeni nu tine cu psd dar este primul in oltenia.pai cine ii voteaza fratilor atunci?inteleg ca taranii dar sunt mai multi decat orasenii?nu cred.craiova e cat toate comunele la un loc.si aici psd a fost primul.deci mucles ca ati luat si voi galeti.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.