Undă verde pentru chinezi

Undă verde pentru chinezi

369
11
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

 Consilierii municipali au votat, ieri, un Memorandum de înțelegere între municipiul Craiova, investitorul chinez Shandong Ningjian Co Ltd și Development Bank Corporation, banca chinezească ce urmează să acorde creditul pentru construcția cartierului de locuințe de pe Caracal. În perioada următoare, primarul Lia Olguța Vasilescu va merge în China pentru a semna acest act. Investiția chinezilor în apartamentele din Craiova se ridică la suma de 35 de milioane de dolari.

Investitorii chinezi vor construi apartamentele de pe Caracal cu o sumă de 35 de milioane de dolari pe care o vor împrumuta de la o bancă. Aceștia au făcut demersurile, iar ieri, pe ordinea de zi, s-a aflat un proiect de hotărâre privind semnarea unui Memorandum de înțelegere între cele trei părți care vor fi implicate în acest proiect, și anume între municipiul Craiova, firma Shandong Ningjian Co Ltd și banca Development Bank Corporation din China. Înainte de vot, consilierii municipali au dorit să știe de ce mai este nevoie de acest Memorandum – Primăria având încheiat deja un contract pentru construcția locuințelor cu firma chineză –, de ce trebuie să fie confidențial și cine sunt persoanele care reprezintă firma chinezească. „Nu am nici o dovadă să acuz, dar adresez rugămintea să se ia niște măsuri suplimentare de identificare a acestei firme”, a cerut, în plen, consilierul Dan Cherciu.

Corespondență cu un reprezentant al Ministerului de Externe

Viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu, a explicat că firma care va construi locuințele este una cu capital de stat, motiv pentru care guvernul chinez are nevoie de mai multe confirmări de la partea românească: „Vă specific faptul că nici o investiție chineză în afara teritoriului nu se face decât cu acordul guvernului Chinei, chiar dacă este vorba de o firmă privată 100%. Până nu are acordul guvernului nu poate să iasă afară cu capital din țara-mama. Cu atât mai mult această firmă care are capital de stat”. Confidențialitatea provine, potrivit viceprimarului Genoiu, din faptul că acest contract încheiat cu partea chineză nu va mai exista niciodată pe teritoriu românesc în aceste condiții. „Noi am speculat dorința lor de a intra pe piața românească, iar condiții nu le vor mai avea alți solicitanți de astfel de investiții”. Cât privește identitatea investitorilor, Genoiu a declarat că s-a purtat corespondența cu un reprezentant al Ministerului de Externe al Republicii China, care a fost repartizat să se ocupe de acest proiect, fiind bun cunoscător al limbii române. „Pot să vă dau cartea lui de vizită să-l verificați, este angajat al ministerului”, a menționat viceprimarul.

Memorandumul are clauză de confidențialitate

Consilierul PDL, Dan Dașoveanu, care are și calitatea de vicepreședinte al Casei Româno-Chineze, i-a asigurat pe consilieri că, în acest moment, firma investitoare se află la Craiova și, de cinci luni, are discuții cu contractanți și cu furnizorii de echipamente. Dașoveanu a explicat apoi și de ce a fost nevoie de semnarea unui memorandum: „Problema a apărut din cauza numărului foarte mare de investiții care se urmăresc să se facă în România, în perioada următoare, cu fonduri chinezești. Și a intrat atunci în acțiune banca de dezvoltare chineză, adică o cupolă mult mai mare care poate să finanțeze și alte proiecte pentru România. Nefiind implicată direct, această bancă a cerut să se semneze un memorandum care nu are nici un fel de consecință juridică. Dar pentru ei, faptul că există și o instituție publică implicată înseamnă seriozitate”. Cât privește confidențialitatea memorandumului, și Dașoveanu a venit cu aceeași explicație, și anume că banca le oferă investitorilor niște condiții de creditare preferențiale pentru a putea scoate pe piață niște apartamente foarte ieftine, condiții care nu ar dori să fie publice. „Din cauza prețului pe care noi l-am cerut – de 400 de euro pe metru pătrat –, banca le oferă investitorilor acest credit, dar numai pentru acest credit, niște condiții financiare deosebite pe care nu o să le mai repete. Și a vrut nu apară public că se dau la niște dobânzi preferențiale pentru acest moment”.

Olguța Vasilescu: „Primăria Craiova nu va pierde nimic”

Primarul Lia Olguța Vasilescu a luat cuvântul după vot ca să le mulțumească aleșilor locali care au votat acest proiect. „Este primul cartier care se construiește în Craiova după revoluție, la un preț care nu există în România ca și preț de vânzare – de 400 de euro. Știu că am deranjat foarte mulți constructori care vindeau cu 1.500 de euro și care acum vor avea această concurență apăsătoare. Dar cred că rezolvăm o problemă socială, în primul rând, a tinerilor care nu își permit 1.500 de euro. Rezolvăm și o problemă economică, pentru că 80% din cei care vor lucra pe acest șantier vor fi din Craiova, materialele vor fi luate tot de aici, deja au fost semnate parteneriate”.

Edilul a ținut să-i asigure pe consilieri că, dacă firma chineză nu își va continua proiectul, Primăria Craiova nu va pierde nimic. Terenul va reveni municipalității, iar garanția de 200.000 de dolari depusă de chinezi va rămâne și ea la bugetul local. „Dar eu sunt absolut convinsă că contractul va fi dus la capăt și, așa cum știu eu că lucrează firmele din China, probabil că înainte de doi ani cât este termenul. Oricum, cele 1.850 de locuințe care vor fi scoase la vânzare cred că vor face fericite foarte multe familii din acest oraș”, a declarat Olguța Vasilescu.

Sursa: cvlpress.ro



11 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     29-06-2009
    Mesaje
    393

    Am un coleg care s-a casatorit de curand si ar face si el dosarul pt aceste apartamente, garsoniere, dar are 1,94 m inaltime si vrea sa stie sigur daca usile au 2 m inaltime?

  2. #2
    Junior
    Data de inscriere
     11-02-2006
    Mesaje
    92

    de curiozitate ce durata medie de viata au blocurile si care e gradul de rezistenta la cutremur ? sau se dezmembreaza la prima zguduitura ca la pretul ala din care se scade 20 % spaga pt psd nu prea vad calitate la ele

  3. #3
    Senior Member
    Data de inscriere
     24-06-2009
    Mesaje
    533

    nu se stie nimic, dar olguta vrea avans 3000 euro pentru un apartament care poate fi la etajul 10 blocul cel mai aiurea pozitionat. nimic concret.

  4. #4
    aek
    Newcomer
    Data de inscriere
     02-07-2014
    Mesaje
    14
    Citat Mesaj initiat de tibi_9
    de curiozitate ce durata medie de viata au blocurile si care e gradul de rezistenta la cutremur ? sau se dezmembreaza la prima zguduitura ca la pretul ala din care se scade 20 % spaga pt psd nu prea vad calitate la ele

    raspuns : https://www.youtube.com/watch?v=MDHFJG1no6I

    nu este cine stie ce calitate, dar vor fi construite in timp record probabil…. oricum mi se pare mare pretul pe care l-a zis olguta de 45.000 euro pt un apartament cu 3 cam, 65mp, chiar poti sa gasesti preturi mai bune pe net…la blocuri mai „sanatoase” si in zone mai frumoase….daca cauti

  5. #5
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     craiova brazda
    Mesaje
    1717

    Sa le construiasca este nevoie

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  6. #6
    Junior
    Data de inscriere
     12-04-2010
    Mesaje
    80

    Eu zic sa nu mai fim carcotasi. Bune, mai putin bune, sa le faca, apoi oamenii in functie de posibilitati si celelalte oferte existente pe piata, vor lua cu siguranta o decizie buna. Sunt incantat de acest proiect…
    Peace!

  7. #7
    Junior
    Data de inscriere
     08-03-2009
    Mesaje
    57

    este prea devreme sa ne dam cu parerea despre calitatea lucrarii..d.espre calitateaa blocurilor si a apartamentelor …sa avem rabdare si sa vedem…..daca nu face zicem ca de ce nu face,daca face ca de ce face,ca spaga ca..etc ….oare ne mai multumeste ceva ???

  8. #8
    Junior
    Data de inscriere
     12-10-2010
    Mesaje
    69

    am vazut proiectul prin cineva care lucreaza in primarie. astea-s blocuri din acelea cu peretii cat o palma. daca da cineva muzica mai tare, iti plange copilul sau obisnuiesti sa vb tare la telefon, se aude in tot blocul… imi pare rau de aia care o sa cumpere fara sa stie pe ce dau banii

  9. #9
    Senior Member
    Data de inscriere
     08-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    889
    Citat Mesaj initiat de ianiss
    este prea devreme sa ne dam cu parerea despre calitatea lucrarii..d.espre calitateaa blocurilor si a apartamentelor …sa avem rabdare si sa vedem…..daca nu face zicem ca de ce nu face,daca face ca de ce face,ca spaga ca..etc ….oare ne mai multumeste ceva ???

    Iti spun eu ce ne multumeste: sa fie blocurile facute in asa fel incat sa-ti dai seama pe ce dai banii. Nu degeaba cer unii mai mult pe ele=>sunt facute mai bine, sunt mai durabile etc.
    Daca tot le fac, macar sa stie omul pe ce da banii, da sunt mai ieftine, deci sunt mai prost facute. Nu sa te minta in fata sa zica ca sunt mai ieftine si au aceeasi calitate ca si celelalte mai scumpe…

    Incearca sa treci apa ca Titanicul,nu ca gasca.
  10. #10
    Senior Member
    Data de inscriere
     24-06-2009
    Mesaje
    534

    corect.

  11. #11
    Newcomer
    Data de inscriere
     06-01-2014
    Mesaje
    35

    E nevoie mare de locuinte in Craiova si daca vor fi si la un pret mai mic decat batranele blocuri din oras, e f bine.
    Sa le faca.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.