Filarmonica „Oltenia” îl va avea ca oaspete, mâine, începând cu ora 19.00, pe pianistul spaniol Eduardo Fernandez. El va susţine un recital în cadrul stagiunii de muzică de cameră a instituţiei de cultură.
Programul conţine trei lucrări. Publicul va putea asculta Şase piese, op. 118, şi Patru piese, op. 119, ambele de Johannes Brahms, dar şi Studii-tablouri, op. 39, de Serghei Rahmaninov. Preţul unui bilet de intrare este de zece lei, el fiind redus la cinci lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Sursa: lupamea.ro