Târg de locuri de muncă în Craiova

Târg de locuri de muncă în Craiova

1.724
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

În cadrul proiectului Garanţii pentru TINEri, un târg de locuri de muncă se organizează în perioada 19 – 20 noiembrie 2014, între orele 10:00 – 15:00, la Centrul Multifuncţional Craiova. Acest eveniment este dedicat angajatorilor interesaţi să recruteze tineri  din grupul țintă (tineri cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani care nu au absolvit examenul de bacalaureat, aflați în căutarea unui loc de muncă) care au competențe profesionale dobândite în cadrul procesului educațional desfășurat în unitatea de învățământ preuniversitar, dar care pot avea de asemenea, calificări suplimentare ( ex. mecanic auto, operator calculator, operator mașini cu comandă numerică) pe care acești tineri le dobândesc prin intermediul unor programe finanțate din bugetul proiectului. De asemenea, târgul este deschis și tuturor celorlalte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

La eveniment vor fi prezente aproximativ 40 de companii și ONG-uri interesate de recrutarea viitorilor salariați, cu oferte de muncă atât în țară, cât și în străinătate.

Acest târg al locurilor de muncă vine cu o noutate în ceea ce priveşte relaţionarea între firmele şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, oferind în premieră un nou model de relaţionare prin intermediul unui portal ce va permite tuturor persoanelor interesate nu numai din localitatea în care târgul are loc, ci şi din judeţ/regiune sau chiar la nivel național să intre în legătură cu angajatorii participanți.

În cadrul evenimentului, vor avea loc dezbateri între reprezentanții firmelor și reprezentanții Comisiei Europene, MMFPSPV și partenerii sociali implicați în proiect în vederea îmbunătățirii cadrului legislativ, instituțional și financiar dedicat tranziției tinerilor de la școală la piața muncii.

Proiectul Garanţii pentru TINEri, unul dintre cele mai ample programe care s-au aplicat în ţară în ultimii 20 de ani pe segment de tineret, este implementat de Blocul Naţional Sindical în calitate de partener al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârsnice ca lider de proiect, alături de ceilalţi parteneri din consorţiu – Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România şi Asociaţia Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România. Proiectul este cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Oamenii prezenți la eveniment vor putea participa la un concurs cu premii surpriză, prin tragere la sorți.

Mai multe informații despre acest eveniment, cât și despre programul Garanții pentru TINEri, puteți afla accesând platforma: www.garantiitineri.ro.



3 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     30-08-2006
    Mesaje
    24

    Care 40 de companii, că pe site-ul lor sunt 0 companii.

  2. #2
    De-al casei
    Data de inscriere
     12-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    299

    90% dintre cei prezenti acolo incearca sa vanda cursuri de perfectionare…nu va deranjati sa mergeti…mai bine cumparati gazeta ca sunt mai multe sanse

  3. #3
    0-day Member
    Data de inscriere
     30-11-2014
    Mesaje
    1

    A fost si Uzine Craiova, dar ma indoiesc sa gaseasca oameni capabili. Trist dar adevarat. Ceva gen vanzator in magazin poate.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.