(Foto) Bustul Regelui Mihai I veghează, de astăzi, Craiova

2.490
12
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(10 voturi, media: 4,30)

Alteţa Sa Regală Principele Radu Duda a fost prezent astăzi, 24 noiembrie 2014, în Cetatea Băniei, la ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Mihai I, bust amplasat în Piaţa Tricolorului, lângă Universitatea din Craiova, instituţie fondată în anul 1947 prin semnătura Suveranului. Sculptura a fost realizată de artistul craiovean Marcel Voinea. bust craiova 5

La ceremonie au fost prezenţi peste 100 de craioveni, susţinătorii ai Regelui Mihai I, care, în ciuda vremii, au dorit să participe la eveniment. Oamenii au aplaudat speech-ul Principelui și au strigat ”Trăiască Regele” și ”Regele Mihai”.

La rândul său, Principele Radu Duda şi-a exprimat entuziasmul şi bucuria de a luat parte la acest eveniment care onorează oraşul Craiova, şi implicit, pe locuitorii săi. „Sunt nespus de bucuros că aveţi atât de multe edificii cărora le sărbătoriţi o vârstă respectabilă, instituţii fondate acum un secol care fac astăzi mândria locului alături de extraordinara zestre arhitectonică. Având două ctitorii regale pe lângă altele câteva care nu au fost menţionate aici, nu e decât firesc ca membrii familiei noastre să fie prezenţi atunci când le onoraţi memoria. Aşa stau lucrurile care ne aduc aminte de istoria Craiovei din punct de vedere educativ, cultural, arhitectonic, politic, diplomatic. Sunt multe argumente cele care vă dau dreptul să speraţi la calitatea de Capitală Culturală Europeană, iar faptul că le şi onoraţi aşa cum se cuvine la o distanţă atât de mare de la momentul fondării lor, adică aproape trei sferturi de secol, nu vă face decât cinste. Mulţumesc că aţi venit atât de mulţi pe o vreme atât de friguroasă şi  vă transmit tuturor bucuria şi mulţumirea Majestăţii Sale Regele, care, de aici încolo, va veghea simbolic asupra urbei aşa cum cu sufletul a făcut-o întotdeauna”,a afirmat ASR Principele Radu Duda. bust craiova 4 

Alături de Alteţa Sa a fost prezent şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, care a declarat că regele Mihai I este o figură ilustră care s-a preocupat foarte mult de ceea ce înseamnă istoria şi tradiţia locului. ”Atunci când a semnat cele două decrete regale şi a înfiinţat două instituţii de prestigiu din Craiova, este vorba de Filarmonica Oltenia Craiova şi de Universitatea din Craiova, instituţie lângă care ne aflăm astăzi, ne-a lăsat nouă, urmaşilor, lucruri cu care să ne mândrim. Aş vrea să îi mulţumesc foarte mult şi Alteţei Sale Regale pentru faptul că se află alături de noi la acest eveniment. De asemenea, aş vrea să mulţumesc Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană care a gândit acest eveniment”, a declarat Olguța Vasilescu.

Vizita Alteţei Sale Regale Principele Radu Duda continuă astăzi, în Craiova , Principele urmând să susţină o prelegere la Colegiul „Carol I” în cadrul simpozionului „Moștenirea Regelui Carol I – România modernă”, să lanseze Cărţile regale “Eticheta Regală”, “Crăciunul Regal” și “Calendarul Regal” la Opera Română Craiova şi să participe la Festivalul Internațional „Craiova Muzicală”, eveniment ce se află sub Înaltul Patronaj al MS Regelui.

Foto: Florin Tomescu

12 COMENTARII

  1. #1
    Jace's archivist
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Locatie
     Craiova/Bucuresti
    Mesaje
    3746

    Simplu. De ce?

    Her: I wish I were creative.Him: You are. You're great at creating difficult situations.
  2. #2
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    3185

    Hehe.. multa lume spalata pe creier.. cu regalitatea.. E cam complicat si cu regii astia.. cine au fost.. cine sunt.. Romania nu s-a cladit cu ajutorul regilor si reginelor si printeselor ci PE SPINAREA ROMANILOR DE RAND..

    Nu va mai lasati prostiti de propaganda asta cu Monarhia.. nu e decat o prostie.. Statuia lu’ regele Mihai acolo la universitate iarasi o prostie.. cum e si piramida cu piata william branza la teatrul national.. dar poate exista unii carora le plac astfel de adevarate „opere ale istoriei neamului romanesc”..

    Regele Mihai nu era ala care a fugit ca un las cand au venit comunistii din Mama Rusie peste noi?? S-a temut pentru viata lui?. Eu stiu ca adevaratii „regi” mureau pe campul de lupta nu stateau chitic in palat si cand era vorba de ceva grav.. o tuleau din tara..

    V.M.P.T.I.I.I.2015!!
  3. #3
    @#I
    Member
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    156

    Să trăiască Regele Mihai!
    În rest, mai învățați și istoria adevărată a României, nu numai istoria falsă, scrisă de ruși.

  4. #4
    @#I
    Member
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    157
    Citat Mesaj initiat de koss_x_treeme
    Hehe.. multa lume spalata pe creier.. cu regalitatea.. E cam complicat si cu regii astia.. cine au fost.. cine sunt.. Romania nu s-a cladit cu ajutorul regilor si reginelor si printeselor ci PE SPINAREA ROMANILOR DE RAND..

    Nu va mai lasati prostiti de propaganda asta cu Monarhia.. nu e decat o prostie.. Statuia lu’ regele Mihai acolo la universitate iarasi o prostie.. cum e si piramida cu piata william branza la teatrul national.. dar poate exista unii carora le plac astfel de adevarate „opere ale istoriei neamului romanesc”..

    Regele Mihai nu era ala care a fugit ca un las cand au venit comunistii din Mama Rusie peste noi?? S-a temut pentru viata lui?. Eu stiu ca adevaratii „regi” mureau pe campul de lupta nu stateau chitic in palat si cand era vorba de ceva grav.. o tuleau din tara..

    Fii mândru că preiei propaganda rusească antiromânească și o propagi chiar și acum, în 2014!
    Ești un adevărat erou ! Trăiască Rusia!
    PS: După ”logica” ta, cam toți voievozii și liderii români care au părăsit țara , la un moment dat, au fost trădători, au ”tulit-o” din țară. Toți românii din exil, din toate timpurile – oameni de știință, mari scriitori și mari artiști!
    Ce contează…Eroii sunt și acum , prin Oltenia, milițienii staliniști cu caca în creiere.

  5. #5
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    3189

    Ramai cu regele tau.. se vede ce gandire buna ai. Daca vrei monarhie de ce nu te duci in Anglia.. unde e regina.. mai sunt si unii regi prin Africa poti sa te duci si pe acolo..
    Decat sa spun sa traiasca regele.. mai bine spun Sa traiasca boschetaru’ ala de il vezi pe la piata sau pe la gara.. (omul padurii)..

    V.M.P.T.I.I.I.2015!!
  6. #6
    Newcomer
    Data de inscriere
     22-11-2006
    Mesaje
    33

    Radu the Dude, Duda

  7. #7
    @#I
    Member
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    158
    Citat Mesaj initiat de koss_x_treeme
    Ramai cu regele tau.. se vede ce gandire buna ai. Daca vrei monarhie de ce nu te duci in Anglia.. unde e regina.. mai sunt si unii regi prin Africa poti sa te duci si pe acolo..
    Decat sa spun sa traiasca regele.. mai bine spun Sa traiasca boschetaru’ ala de il vezi pe la piata sau pe la gara.. (omul padurii)..

    Zău că nu mi-ar fi rușine să trăiesc în UK, Danemarca și în alte țări europene superdezvoltate, cu monarhii constituționale. Mi-e rușine cu Oltenia.
    Și nu, nu mă duc în UK, sau nu pentru că îmi spui tu. Eu trăiesc in Uniunea Europeană și vreau să fiu european.
    Dacă-ți place așa de mult, du-te tu în Rusia lui Putin, în Bielorusia și alte văgăuni, unde trăiesc populații spălate pe creiere, cu mentalitate de sclavi conduși de mafioți.
    Aici e Europa, nu Balucistan.
    PS: Boschetarii ăia și sărăcimea asta plină de ură și needucată există din cauza celor care au invadat România după război, care au distrus sistemul european care guverna România, care au distrus România Mare (făcută în timpul monarhiei), care au instaurat bolșevismul în țară – bolșevism și ignoranță care, în mare mare, conduc și astăzi acest popor.
    Monarhia , la fel ca și în UK (de exemplu), a constituit un simbol foarte puternic pentru români, un factor de stabilitate și UNITATE A ROMÂNILOR, DE PROSPERITATE ȘI PROGRES. Dar, deh, dacă ne place să vorbim, în loc să citim…Ce era România atunci și ce este acum…

  8. #8
    Member
    Data de inscriere
     21-04-2012
    Mesaje
    102
    Citat Mesaj initiat de @#I
    Citat Mesaj initiat de koss_x_treeme
    Hehe.. multa lume spalata pe creier.. cu regalitatea.. E cam complicat si cu regii astia.. cine au fost.. cine sunt.. Romania nu s-a cladit cu ajutorul regilor si reginelor si printeselor ci PE SPINAREA ROMANILOR DE RAND..

    Nu va mai lasati prostiti de propaganda asta cu Monarhia.. nu e decat o prostie.. Statuia lu’ regele Mihai acolo la universitate iarasi o prostie.. cum e si piramida cu piata william branza la teatrul national.. dar poate exista unii carora le plac astfel de adevarate „opere ale istoriei neamului romanesc”..

    Regele Mihai nu era ala care a fugit ca un las cand au venit comunistii din Mama Rusie peste noi?? S-a temut pentru viata lui?. Eu stiu ca adevaratii „regi” mureau pe campul de lupta nu stateau chitic in palat si cand era vorba de ceva grav.. o tuleau din tara..

    Fii mândru că preiei propaganda rusească antiromânească și o propagi chiar și acum, în 2014!
    Ești un adevărat erou ! Trăiască Rusia!
    PS: După ”logica” ta, cam toți voievozii și liderii români care au părăsit țara , la un moment dat, au fost trădători, au ”tulit-o” din țară. Toți românii din exil, din toate timpurile – oameni de știință, mari scriitori și mari artiști!
    Ce contează…Eroii sunt și acum , prin Oltenia, milițienii staliniști cu caca în creiere.

    mare mi-e mirarea cand te citesc. pe topicul alegerilor prezidentiale ma faceai comunist cand imi expuneam gandurile si sentimentele la adresa sistemului actual al ‘democratiei’ din romania. pe acest topic esti un sustinator al monarhiei si ii faci comunisti pe cei impotriva regelui. daca trag o linie de logica sub afirmatiile tale observ un singur lucru: cine iti impartaseste gandirea, bine, cine nu, e tortionar rus si comunist bolsevic.
    fii bun si spune-ne viziunea ta de stat pe care romania ar trebui sa si-o insuseasca pt a deveni o tara prospera in care tu te-ai simti bine

  9. #9
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    3190

    Romania e asa fiindca un betivan ca Churchill (care unii zic ca a fost un mare om si filosof) cand a baut cu Stalin la tratative ne-a dat pe mana Rusiei cu conditia ca ei sa Pastreze GRECIA.. Si uite asa din pix Romania s-a Bolsevizat. Regii, reginele, printesele, printii.. de la noi au dat dovada de lipsa de caracter.. acum vor doar retrocedari ale averilor confiscate de comunisti.. Traim in mileniul III.. nu e nevoie sa ne intoarcem „in evul mediu” cu regalitatea..

    V.M.P.T.I.I.I.2015!!
  10. #10
    @#I
    Member
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    161

    N-are rost să polemizez cu tine. România nu a avut nicio ”regalitate” în Evul Mediu. Deci…

  11. #11
    @#I
    Member
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    162
    Citat Mesaj initiat de papin
    Citat Mesaj initiat de @#I
    Citat Mesaj initiat de koss_x_treeme
    Hehe.. multa lume spalata pe creier.. cu regalitatea.. E cam complicat si cu regii astia.. cine au fost.. cine sunt.. Romania nu s-a cladit cu ajutorul regilor si reginelor si printeselor ci PE SPINAREA ROMANILOR DE RAND..

    Nu va mai lasati prostiti de propaganda asta cu Monarhia.. nu e decat o prostie.. Statuia lu’ regele Mihai acolo la universitate iarasi o prostie.. cum e si piramida cu piata william branza la teatrul national.. dar poate exista unii carora le plac astfel de adevarate „opere ale istoriei neamului romanesc”..

    Regele Mihai nu era ala care a fugit ca un las cand au venit comunistii din Mama Rusie peste noi?? S-a temut pentru viata lui?. Eu stiu ca adevaratii „regi” mureau pe campul de lupta nu stateau chitic in palat si cand era vorba de ceva grav.. o tuleau din tara..

    Fii mândru că preiei propaganda rusească antiromânească și o propagi chiar și acum, în 2014!
    Ești un adevărat erou ! Trăiască Rusia!
    PS: După ”logica” ta, cam toți voievozii și liderii români care au părăsit țara , la un moment dat, au fost trădători, au ”tulit-o” din țară. Toți românii din exil, din toate timpurile – oameni de știință, mari scriitori și mari artiști!
    Ce contează…Eroii sunt și acum , prin Oltenia, milițienii staliniști cu caca în creiere.

    mare mi-e mirarea cand te citesc. pe topicul alegerilor prezidentiale ma faceai comunist cand imi expuneam gandurile si sentimentele la adresa sistemului actual al ‘democratiei’ din romania. pe acest topic esti un sustinator al monarhiei si ii faci comunisti pe cei impotriva regelui. daca trag o linie de logica sub afirmatiile tale observ un singur lucru: cine iti impartaseste gandirea, bine, cine nu, e tortionar rus si comunist bolsevic.
    fii bun si spune-ne viziunea ta de stat pe care romania ar trebui sa si-o insuseasca pt a deveni o tara prospera in care tu te-ai simti bine

    @ Papiț:
    Caută și tu vreun colhoz, ceva de genul ăsta. Pe la Vocea Rusiei, pe site, de asemenea ai avea succes cu vrăjeala asta. Salutare.

  12. #12
    cox
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     06-10-2005
    Locatie
     biropat
    Mesaje
    110

    Trăiască Regele!

    __________________

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.