Peste 5.100 de articole pirotehnice deţinute ilegal de către doi craioveni, care intenţionau să le comercializeze în comuna doljeană Murgaşi, au fost ridicate de polițiștii doljeni, marți, 16 decembrie.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi Postului de Poliţie Murgaşi au identificat în comuna Murgaşi, pe M.FLORIN, 28 de ani, şi L. IONUŢ, 25 de ani, ambii din municipiul Craiova. În urma controlului efectuat în autoturismul condus de M.FLORIN au fost descoperite 5.133 de articole pirotehnice, din categoriile 2 şi 3, respectiv petarde, candele romane, rachete, baterii şi artificii, a căror deţinere de către persoane neautorizate este interzisă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de articole pirotehnice fără drept, articolele pirotehnice fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
”Reamintim faptul că pentru a putea deţine, comercializa, transporta şi folosi articole pirotehnice, persoanele juridice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.
De asemenea, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, reamintesc reprezentanții IPJ Dolj.