Teatrul „Colibri” pregăteşte un nou an de poveste

Teatrul „Colibri” pregăteşte un nou an de poveste

794
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 3,67)

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” pregăteşte un an 2015 de poveste, plin de surprize, la fel ca şi anul 2014, pe care l-a încheiat în plină forţă,  anul 2014 fiind primul an întreg în care Fabrica de poveşti electroCOLIBRI a turat motoarele la maximum în noul său sediu din strada Calea Bucureşti 56.

Anul 2014 a reprezentat pentru Teatrul „Colibri” un an al premierelor absolute aşa cum a fost cazul spectacolelor „Ursul păcălit de vulpe” sau „Eu sunt Shakespeare”, al spectacolelor şi festivalelor organizate cu diferite ocazii, al parteneriatelor strategice realizate la nivel local cu Liceul de Artă „Marin Sorescu”, iar la nivel naţional cu Teatrul ACT din Bucureşti, fondat în urmă cu 18 ani de actorul Marcel Iureș, care este şi membru în Consiliul artistic al Teatrului „Colibri“ din Craiova.

Adriana Teodorescu, manager al Teatrului „Colibri”, a declarat în conferinţa de presă susţinută ieri că: „Vârful anului 2014 a fost reprezentat de  Festivalul PUPPETS OCCUPY STREET, primul festival nu numai din Craiova, dar şi din România, festival de Teatru de păpuşi şi animaţie care se desfăşoară exclusiv afară, în spaţii neconvenţionale. Acest festival a marcat mai multe premiere, una ar fi chiar faptul că el în sine lui însuşi este o premieră, al doilea ar fi faptul că am organizat în cadrul acestui festival cea mai mare expoziţie de Teatru de Păpuşi, care a existat până la ora actuală în România. Poate în 2015 cineva va organiza o expoziţie mai mare, noi sperăm10340064_662653147179405_4580205108913151003_n să nu şi să nu ne doboare nimeni recordul. Au fost 400 de păpuşi de teatru din ţară, prezente la Centrul Multifuncţional, au fost peste 80 de evenimente în 10 zile, dintre care mai mult de jumătate au fost spectacole, s-au desfăşurat simultan în trei locuri diferite ale Craiovei, de foarte puţine ori aceleaşi, câte trei spectacole. Au fost proiecţii de scurtmetraje de animaţie, ateliere de creaţie, a fost să zic un demo pentru ceea ce înseamnă ediţia din acest an a Festivalului.”

Pentru anul 2015, Adriana Teodorescu a dezvăluit o parte din marile şi importantele proiecte ale acestui an, unele fiind încă „la copt”.

Cele trei premiere ale anului 2015 ce vor urca pe scena Teatrului „Colibri” sunt: Frumoasa din pădurea adormită (scenariul și regia Cristian Pepino, scenografia Vlad Tănase, muzica Dan Bălan ) – premiera pe data de 24 aprilie 2015, Vrăjitorul din OZ (regia Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărășescu- Jianu, muzica Dan Bălan) – premiera în luna mai 2015, Gulliver – premiera în luna noiembrie 2015.

În anul 2015, vor fi din nou Zilele Porţilor Deschise, cea mai recentă fiind de Ziua Culturii Naţionale, mâine, 15 ianuarie, între orele 10:00 – 18:00. Pe 28 ianuarie, Teatrul ACT va juca pe scena din Bănie piesa „Dumnezeu de a doua zi”, în regia Claudiu Goga, cu: Mirela Oprișor și Vlad Zamfirescu în cadrul proiectului „Colibri într-un ACT”, iar în luna martie, va continua Săptămâna teatrului care va avea loc între 20 – 27 martie 2015.

Toate vacanţele copiilor vor fi ocupate cu diverse activităţi conexe spectacolelor, iar reprezentaţiile vor continua la fel: sâmbăta de la ora 18:00, duminica de la ora 11:00.

De asemenea, în acest an va continua ciclul Atelierelor de Creaţie şi vor avea loc ediţii noi ale festivalelor de anul trecut, cum este cazul  festivalului ce va avea loc în perioada, 25 august – 1 septembrie 2015, ce va găzdui cea de-a doua ediţie a Festivalului PUPPETS OCCUPY STREET, o ediţie ce se doreşte a fi internaţională şi de mult mai mare anvergură, şi Festivalul 7 ZILE, 7 ARTE – un alt festival pentru comunitate, ce va fi un festival de sala şi de incintă.

Printre planurile acestui an se numără şi cât mai multe participări ale Teatrului „Colibri” la festivalurile de teatru din ţară şi de afară.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.