„DE RERUM NATURAE”, expoziţia de pictură găzduită de Muzeul Olteniei

„DE RERUM NATURAE”, expoziţia de pictură găzduită de Muzeul Olteniei

564
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Muzeul Olteniei găzduieşte expoziţia de pictură intitulată „DE RERUM NATURAE”, semnată de Marius Bogdan, ce va fi vernisată astăzi, 15 ianuarie 2015, ora 19.00, sala „Ştefan Ciuceanu”, manifestarea fiind  prilejuită de sărbătorirea „Zilei Culturii Naţionale”.

Aceasta este prima expoziţie personală a inginerului de formaţie, Marius Bogdan, artistul reuşind să ne surprinde cu o serie de lucrări inedite. Picturile sale miniaturale realizate în stil realist sau dioramele, reprezentând cele mai mici păsări din ţara noastră, pănţărusul şi auşelul, reliefează pregnant dragostea artistului pentru natură şi reprezintă, totodată, o invitaţie către cunoaşterea şi protejarea păsărilor, aceste bijuterii ale naturii care ne încântă zilnic şi pentru care merită să luptăm pentru a le proteja habitatul în care trăiesc.

„Prin tema aleasă, artistul ne propune o călătorie în fascinanta lume a vieţii sălbatice. De la delicateţea unei păsări colibri şi până la maiestuozitatea zborului unui vultur ori graţia unui cocor, tablourile artistului craiovean ne invită să plecăm privirea către natură, acest nesecat izvor de frumuseţe”, spun reprezentanţii muzeului.

Tehnicile folosite de artist pentru realizarea picturilor sunt variate, de la utilizarea aerografului şi până la folosirea unor pensule cu numai trei fire de păr, necesare obţinerii detaliilor foarte fine. Lucrările sunt realizate în culori acrilice şi în acuarelă, accentul fiind pus pe acurateţea detaliilor. Stilul de pictură folosit şi anume stilul de pictură miniatural, utilizat chiar şi la tablourile mari, îi permit artistului să pună în evidenţă fineţea penajului unei păsări ori curcubeul cromatic al aripii unui fluture.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.