Peste 400 de autoturisme verificate de oamenii legii noaptea trecută, în Craiova

Peste 400 de autoturisme verificate de oamenii legii noaptea trecută, în Craiova

1.733
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În noaptea de 06/07.10.2015, în municipiul Craiova, a fost organizată şi desfăşurată o razie în scopul prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă şi al depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, astfel urmărindu-se prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere.

La activitățile întreprinse în cadrul raziei au participat polițiști de la structurile de poliție rutieră, ordine publică, investigații criminale, dar și luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale.

Oamenii legii au făcut verificări și controale în 12 locuri și medii cunoscute cu risc criminogen, fiind verificate peste 400 autoturisme.

Au fost legitimate aproximativ 550 persoane, totodată fiind constatate 2 infracţiuni, cazuri în care polițiștii au întocmit dosare penale în conformitate cu prevederile legale, iar 52 contravenții, de peste 15.600 lei, au fost aplicate ca urmare a neregulilor constatate de către polițiști. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 4 permise de conducere; iar 3 certificate de înmatriculare au fost retrase.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.