Polițiști specializați în arme explozivi și substanțe periculoase au descins în 50 de locații din București și 22 de județe din țară. Perchezițiile domiciliare se desfășoară într-un dosar penal de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice şi comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Oamenii legii efectuează percheziții în Bucureşti, dar și în județele Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Vaslui. “În fapt, începând cu luna iunie a.c., reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Timişoara ar fi comercializat persoanelor vizate articole pirotehnice din categoriile celor interzise la deţinere persoanelor fizice neautorizate şi destinate folosirii exclusiv de către pirotehnicieni. Articolele pirotehnice ar fi fost comandate şi primite de către persoanele vizate prin intermediul unor firme de curierat, evitând astfel eventuale controale din partea autorităţilor”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Toate persoanele care vor fi depistate vor fi duse la audieri la sediile de poliție de care aparțin.
Foto: arhivă