Un craiovean în vârstă de 42 de ani a fost prins la volanul unui Ford Fiesta cu o alcoolemie aproape de coma alcoolică. Viorel Priceputu a fost tras pe dreapta de polițiștii de la Secția 5 după ce un pieton a sunat la 112 când a văzut mașina care mergea “în valuri”. Bărbatul a fost pus imediat să sufle în fiolă, iar rezultatul a fost unul șocant: 1.25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus imediat la spital pentru recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcolemiei.
Nu a fost însa singurul șofer băut prins de polițiștii doljeni. Liviu Negreț, în vârstă de 41 de ani, din Unirea, a fost prins de polițiștii de la Plenița la volanului unui Iveco cu 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea de sânge la spital.
Și Gheorghe Bucicoiu a fost prins șofând după ce a consumat mai multe pahare de alcool. Bărbatul, în vărstă de 43 de ani, se afla la volanul unui Matiz când a fost oprit de polițiștii de la Rutieră pe Strada George Enescu. Imediat ce șoferul a deschis geamul, mirosul de alcool i-a ”lovit” pe oamenii legii care l-au pus să sufle în fiolă. Bărbatul, care avea o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cei trei șoferi au rămas fără permis pentru 90 de zile și s-au ales cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice.
Fotografie arhivă