Cornișteanu, înlocuit de Boureanu la conducerea Teatrului Național

Cornișteanu, înlocuit de Boureanu la conducerea Teatrului Național

2.690
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Mircea Cornișteanu, managerul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova (TNC), a fost destituit de ministrul Culturii. În locul său a fost numit directorul artistic al TNC, Alexandru Boureanu. Decizia, care a intrat în vigoare pe 4 ianuarie, l-a luat prin surprindere pe fostul director, care spune că nu va renunța la teatru.

 

A fost decizia ministrului de a decide cui îi dă mandatul, nu o pot contesta. Nu o să mă despart de Teatrul Național. În măsura în care Alexandru Boureanu și colectivul vor mai dori să lucreze cu mine, sunt aici. Cred că ce am construit în 15 ani stă în picioare, cred că, în prezent, TNC este cel mai dotat teatru din țară, sin punct de vedere tehnic„, a declarat Mircea Cornișteanu.

 

Deși a fost de multe ori contestat de actorii teatrului, Mircea Cornișteanu spune că nu are ce să-și reproșeze. „Las un teatru care a avut mari succese, în care lucrează mulți oameni tineri, pentru că era îmbătrânit colectivul. Sigur, am mai făcut și prostioare, am mai greșit„, a mai adăugat acesta.

 

Alexandru Boureanu a fost numit la conducerea instituției interimar pentru patru luni, timp în care spune că va continua proiectele fostului director. „Vom continua proiectele începute de domnul Cornișteanu. Mandatul meu este de a asigura buna funcționare a instituției. Vreau o colaborare bună cu Primăria Craiova pentru organizarea Festivalului Shakespeare. Îi mulțumesc domnului Cornișteanu pentru ce a făcut pentru cultură și pentru teatru în cei 15 ani de mandat„, a declarat Alexandru Boureanu, noul manager interimar TNC.



3 COMENTARII

  1. #1
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4989

    Si in teatru isi baga coada mafia politica.. ca si in spitale..

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  2. #2
  3. #3
    Newcomer
    Data de inscriere
     07-09-2010
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    47

    Dar de ce credeti ca nu era deja?

    Sa incercati sa AJUTATI colegii de pe forum. Lumea vine aici sa si invete ceva. Daca un utilizator primeste glume si raspunsuri ironice, nu va invata nimic, iar pe viitor va va raspunde cu aceeasi moneda.Sa le multumiti celor care va ajuta. Un simplu multumesc il face pe cel care a ajutat sa se simta bine si sa repete gestul si pe viitor.a€œVorba dulce mult aduce.a€

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.