Peste 200 de monede din argint, descoperite la Desa

Peste 200 de monede din argint, descoperite la Desa

1.394
9
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Zona comunei doljene Desa pare să fie „mină de aur” nu numai pentru arheologi, ci şi pentru deţinătorii autorizaţi de detectoare de metale, care – mai mult sau mai puţin pasionaţi de istorie – „vânează” recompensele aduse de tezaurele descoperite.

 

După ce, exact în urmă cu un an, a scos la iveală un inventar metalic format din 9 piese foarte rare de armament, care au aparţinut unor războinici celţi, acelaşi localnic a descoperit de curând un tezaur format din nu mai puţin de 220 de monede din argint – denari romani imperiali. Ca şi primele obiecte găsite, şi acestea se află în stare foarte bună de conservare şi au intrat în custodia Muzeului Olteniei. Dan Emil Cioclea, vânătorul de comori din Desa, aşteaptă acum ca toate bunurile să fie expertizate şi evaluate şi apoi să îşi primească recompensa de 30% din valoarea lor, conform legislaţiei în vigoare. Recenta descoperire pare-se însă că nu se situează în cadrul legal, deoarece Emil Cioclea, scormonind după cât mai multe monede, a distrus definitiv şi ireversibil situl în care a apărut tezaurul, care, altfel, ar fi putut oferi arheologilor mai multe date istorice.

 

Tezaurul de la Desa a fost predat anul trecut, în preajma Crăciunului, Primăriei localităţii chiar de descoperitor, Dan Emil Cioclea – posesor autorizat, de aproximativ doi ani, al unui detector de metale. Cele 220 de monede din argint au fost găsite de acesta pe 24 decembrie 2015, pe un teren arabil, în punctul „Balta Stoicăi”. Potrivit acestuia, se pare că este vorba despre monede de argint – denari romani imperiali – emise pe o perioadă de aproximativ 100 de ani, din vremea împăratului Antoninus Pius până la vremea împăratului Gordian III. „Pe ele sunt reprezentaţi mai mulţi împăraţi romani, precum şi două femei care au trăit în epoca respectivă şi care au avut o influenţă politică foarte mare în vremea Imperiului Roman – Iulia Mamaea şi Iulia Maesa”, a adăugat Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei.

 

Până la clarificarea acestei situaţii, Dan Emil Cioclea aşteaptă însă recompensa pentru descoperirea pieselor celtice, din urmă cu un an. Care întârzie să vină, iar aşteptarea bărbatului s-ar mai putea prelungi încă o jumătate de an. Motivul: lipsa unui expert autorizat.

 

Sursă text: cvlpress.ro

Foto: cvlpress.ro

 

 



9 COMENTARII

  1. #1
  2. #2

    Mai am si eu acasa 138, si doua de aur din 1578

  3. #3

    Presimt ca o sa primesti un telefon important zilele astea )

  4. #4

    Foarte bine si ce trebuie sa fac eu ?

  5. #5

    O sa le dau in Londra la colecționari dar din alea doua de aur imi pun un dinte si o măsea X-a sunt de 24k

  6. #6

    Sunt modelu cu capu lui Maica Moanța pe ele …

  7. #7
  8. #8
  9. #9
    Maniac
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    4557

    cei autorizati de ce nu sapa?

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.