Craiova: Stația ”30”, epava de la Costinești

Craiova: Stația ”30”, epava de la Costinești

4.497
9
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Craiovenii din cartierul Craiovița Nouă i-au cerut primarului, în cadrul dezbaterii pe Bugetul Craiovei, desfășurată pe 29 ianuarie, să aibă în vedere reabilitarea stației ”30” aparținând Regiei Autonome de Transport (RAT). Cetățeanul care a ridicat problema a afirmat că ”seamănă cu epava de la Costinești”. 

 

statia 30 3

Craioveanul Liviu Marinescu, din cartierul mai-sus menționat, președintele Asociației Consiliului Cetățenesc, a venit în fața edilului Craiovei, Olguța Vasilescu, în numele concetățenilor, cu trei solicitări. Prima dintre ele s-a referit la vechea piață ”Orizont”, spațiu care a fost dezafectat. ”La un cartier atât de mare este nevoie de o piață și acolo”, a punctat Marinescu. ”În al doilea rând, acolo unde s-au amenajat parcări, dar între ele a rămas pământ, să fie plantați copaci pentru umbră”, a continuat cetățeanul.

 

Nu în ultimul rând, craioveanul a mai cerut ”să se rezolve stația 30 din Craiovița Nouă, că seamănă cu epava de la Costinești”.

 

Referitor la piața ”Orizont”, edilul i-a răspuns solicitantului că aceasta se află în procedură de licitație. Cât despre cum arată Stația ”30”, Olguța Vasilescu a declarat că i-a rugat pe cei de la RAT să scoată la licitație, pe proiecte private, stațiile de autobuz. ”Firma care câștigă va trebui să le prevadă cu toalete și băncuțe, pe care vor avea obligația să le întrețină”, a precizat primarul. Vasilescu a adăugat: ”Când vor fi gata, nu știu”.

 


statia 30 2
statia 30 1

 

 

 

 



9 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     07-01-2007
    Mesaje
    49

    apartamentul lui daniel)))

  2. #2
    Senior Member
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    559

    Cred că mai important ar fi ca toate staţiile de autobuz/tramvai să fie prevăzute cu tonete/automate de bilete, (dacă tot este obligatoriu să circuli cu bilet). Bine, eu, visător fiind, aş îndrăzni, dacă nu este prea mult, să cer ca RAT Craiova să implementeze un sistem de plată a biletului prin SMS, aşa cum se întâmplă în alte oraşe (mai mult sau mai puţin) civilizate ale României.

  3. #3
    Senior Member
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    560

    Staţia 30, dacă tot seamănă cu epava de la Costineşti, ar putea s-o lase aşa, s-o transforme în atracţie turistică. Dacă amenajează Olguţa şi o plajă pentru nudişti lângă, nu avem cum să pierdem titlul de capitală culturală europeană!

  4. #4
    @#I
    Addicted!
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    1700

    După cum observați din ce zice olga , orice căcățiș devine motiv de licitație, de jaf, de șmecherie. Vopsitul tablei ruginite trebuie licitat, plantarea câtorva pomi, iar niște mici producători de legume și fructe nu pot fi lăsați să vândă în cartier, până când nu se pune de-o piață șmecherită.

  5. #5
    Junior
    Data de inscriere
     01-01-2015
    Mesaje
    92

    ”Când vor fi gata, nu știu” …Craiova – inconstiencity

  6. #6
    Member
    Data de inscriere
     16-11-2010
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    117

    Epava e frumoasa, dar statia NU !

  7. #7
    Newcomer
    Data de inscriere
     03-06-2013
    Mesaje
    42
    Citat Mesaj initiat de anonim_person
    apartamentul lui daniel)))

    Nu o sa poata sa se atinga de ea , sare Giordau la ei , el unde sa isi mai puna plapuma? )

  8. #8
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    3653
    Citat Mesaj initiat de ovidiuradu777
    Staţia 30, dacă tot seamănă cu epava de la Costineşti, ar putea s-o lase aşa, s-o transforme în atracţie turistică. Dacă amenajează Olguţa şi o plajă pentru nudişti lângă, nu avem cum să pierdem titlul de capitală culturală europeană!

    ))

  9. #9
    0-day Member
    Data de inscriere
     21-01-2016
    Mesaje
    3
    Citat Mesaj initiat de ovidiuradu777
    Cred că mai important ar fi ca toate staţiile de autobuz/tramvai să fie prevăzute cu tonete/automate de bilete, (dacă tot este obligatoriu să circuli cu bilet). Bine, eu, visător fiind, aş îndrăzni, dacă nu este prea mult, să cer ca RAT Craiova să implementeze un sistem de plată a biletului prin SMS, aşa cum se întâmplă în alte oraşe (mai mult sau mai puţin) civilizate ale României.

    pai nu e obligatoriu cu bilet……………

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.