Dan Cherciu, susținut de M10 în cursa pentru Primăria Craiova

Dan Cherciu, susținut de M10 în cursa pentru Primăria Craiova

931
4
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 5,00)

Dan Cherciu, fost consilier local PNL, și-a anunțat sâmbătă candidatura la Primăria Craiova, ca independent, susținut de M10. „Candidez pentru că vreau ca oraşul Craiova să nu mai fie locul din care se pleacă. Astăzi oraşul se depopulează, oamenii nu doar că nu mai vin, dar pleacă. Vreau ca oraşul Craiova să fie al oamenilor, nu al intereselor corupte. Vreau să contribui la schimbarea acestei situaţii. Îmi doresc să vină alături de mine şi de M10 şi alte partide politice şi asociaţii civice formate din oameni de bună calitate care vor să schimbe Craiova în bine”, a declarat Dan Cherciu.

 

Formațiunea condusă de Monica Moacovei și-a arătat sprijinul pentru fostul liberal și speră să schimbe administrația locală. “Ne dorim să schimbăm modul în care se face politică în Craiova, ne dorim să schimbăm modul în care arată Craiova. Vrem un oraş în care oamenilor să le placă să se joace, să le placă să studieze, să le placă să muncească, să le placă să trăiască”, a declarat Lucian Popa, președintele M10 Dolj.

 

Dan Cherciu spune că speră să relanseze economic Craiova. „De multă vreme, orașul a fost târât în aventuri, am avut un primar care dorea să ne transformăm în oraș turistic, un altul care acum ne vinde himere. Ar fi păcat să nu valorificăm ce are bun acest oraș. Mă refer aici la dezvoltarea economică a orașului. Avem cu cine, avem cu ce. Este al doisprezecelea ceas și mă tem că dacă nu facem acum ceva, Craiova va deveni un oraș mort”, a adăugat Dan Cherciu cu ocazia lansării candidaturii sale.



4 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     06-02-2016
    Mesaje
    13

    el e bunicel…dar nu e cautat….

  2. #2
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     craiova brazda
    Mesaje
    3182

    Pai la pnl ce na mers si acum independent dupa ciolane toti

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  3. #3
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    5218

    In sfarsit am si eu acum cu cine sa votez.

    V.M.P.T.I.I.I.2016 !! "Din pacate, Ion Iliescu e inca in viata"
  4. #4
    @#I
    Addicted!
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    1792

    Foarte bine. Avem nevoie de astfel de candidați și de altfel de partide, că suntem sătui de mizeriile PSD și PNL, care au distrus România.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.