Vești bune și vești rele despre parcarea subterană din Craiova

Vești bune și vești rele despre parcarea subterană din Craiova

4.659
40
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Colosul de betoane răsărit lângă Teatrul Național ”Marin Sorescu”, parcarea despre care se spune că este, mai degrabă, semi-subterană, are părți bune și părți rele. Asta cred consilierii locali, care, azi, au dezbătut îndelung câteva chestiuni de ordin economic și de design. Cert este că prea multe nu se mai pot face în privința aspectului exterior, care, în prezent, ”zgârâie” rău vederea trecătorilor. Totuși, există și o parte bună a lucrurilor, aceea că parcarea va rezolva (sau așa ar trebui) problema locurilor insuficiente din zona centrală. Viceprimarul Mihail Genoiu a adus câteva explicații legate de funcționarea construcției. Regulamentul de funcționare a parcării poate fi consultat AICI.sedinta consiliu

 

Consilierii locali au ridicat problema orarului de funcționare a parcării și au propus modificarea orei limită pentru staționarea pe timp de noapte. Alții au atras atenția că tariful pentru parcarea pe timp mai îndelungat este mai scump decât cel pentru minimul acceptat de două ore. Pe de altă parte, reprezentanții Consiliului local au avut nelămuriri despre cum va arăta, până la urmă, spațiul verde de deasupra parcării și ce se va întâmpla cu busturile personalităților.

 

Ora 06:00 să devină ora 07:00

 

Ora 06.00 dimineața, care este ora limită pentru orarul de noapte, ni se pare și nouă că este prea matinală și am propus să fie puțin prelungit. Sunt prea puțini oameni care pleacă la serviciu la ora 06:00. (…) Poate fi modificată ora 06:00 cu ora 07:00, cu atât mai mult cu cât depășirea orei atrage o o sancțiune, practic, pentru că se plătește o sumă mare în plus”, a afirmat consilierul local PSD Bianca Predescu. screenshot.647

 

Chiriașii din centru, constrânși să-și facă abonament la parcare

 

Un alt consilier local a vorbit despre faptul că cetățenii care locuiesc în zona centrului vechi, unde accesul cu autoturismele va fi posibil doar pe bază de cartelă, vor fi împărțiți în două: ”locatarii vor primi cartelă în zona necirculabilă, dacă au mașina înmatriculată la adresa respectivă, și vor duce mașina acolo (în parcările existente n.r.). Cei care vor fi doar chiriași în acele imobile le pot lăsa peste noapte, cu abonament, în parcarea aceasta, pentru că nu au pe talon trecută adresa de acolo. (…)”.

 

Parcarea nu trebuie să genereze profit

 

Consilierii au atras atenția și asupra faptului că parcarea pe un număr de ore mai mare este mai scumpă decât pe bucăți. ”Vizavi de tarife, și noi am constatat lucruri care sunt puțin ciudate, dar am constat că ele sunt prinse în contract (…) și sunt rezultate în baza unor studii. (…) Parcarea este un obiectiv de utilitate publică și nu trebuie gândită ca un obiectiv comercial aducător de profit. Scopul nu este să se creeze profit. În contractul de finanțare este prevăzut acest lucru: parcarea trebuie să se autofinanțeze sau cofinanțeze. (…) Periodic, se va face o analiză economică a activității din parcare, dacă se constată că parcarea creează un profit prea mare, atunci tarifele vor fi reduse și, cu ocazia asta, se va umbla inclusiv la ora de dimineață pe care în mod pertinent ați observat-o”.

 

Genoiu: ”Spațiul verde nu este vizibil din cauza vremii. Stați liniștiți, gazonul e în garanție!”

 

În discuție a fost readus aspectul parcării, total diferit de ceea ce consilierii locali spun că li s-a prezentat. Viceprimarul Mihail Genoiu a venit cu explicații: ”Am solicitat Direcției de proiecte să verifice suprafața de spațiu verde prevăzută în tema de proiectare, în avizul de la Agenția de Mediu și realitate. Spațiul verde nu este vizibil din cauza vremii care este așa cum este și nu a putut permite ca gazonul să crească. Într-adevăr, stratul de pământ de pe parcare este prevăzut în proiect, este de aproximativ 40-50 de cm și nu va permite vegetație mare, însă sunt și zone care permit un strat vegetal mai mare, mai consistent. Dacă gazonul nu a apărut încă este, ca și celelalte lucruri din proiect, în garanție, și constructorul va trebui să asigure stratul vegetal și întreaga vegetație până la capăt”, a explicat Genoiu.

 

Hidroizolația, motivul mutării busturilor

 

Toată suprafața parcării, toată are o hidroizolație și orice metodă de a fixa ceva pe acea hidroizolație este riscantă și nu care cumva să se spargă, să se înțepe și să permită infiltrații. Busturile vor fi plantate în curtea Bibliotecii, în locul gardului, care va fi dat jos. Eu cred că e o variantă și mai vizibilă și mai centrală și e și legată de Bibliotecă”, a adus lămuriri viceprimarul.

 

Ca atare, consilierul Ionel Pană a cerut ca în privința amenajării spațiului verde să fie solicitat ajutorul unor specialiști în domeniul arhitectural: ”Să vină arhitecți cu studii de specialitate să rezolve aceste lucruri. Mi mi s-a spus că stratul de pământ e de 90 cm, acum aud că e de 40-50 cm. Eu solicit o soluție dată de arhitecți pentru spațiul verde, nu eu dau soluții, nu suntem noi cei care știm totul”.

 

Epilog: ”Acum e prea târziu, nu mai putem face mare lucru”

 

La rândul său, colegul consilir Emilian Ștefârță a readus în discuție că una s-a spus și alta s-a făcut: ”Nouă, arhitecților, atunci când s-a proiectat, ni s-a spus că se va păstra forma malului de pâmânt care era în zona aceea și parcarea va fi ascunsă complet sub zona de vegetație, care urma să fie replantată, nu că va fi păstrată și să se lucreze în tranșee, și, ni s-a mai promis că o se se facă legătura între această parcare și cele două subsoluri care sunt sub Teatru Național și care stau nefolosite. Una peste alta, acum dăm drumul la o parcare care o să ne folosească, însă acum e prea târziu, nu mai putem face mare lucru asupra aspectului”, a concluzionat Ștefârță.

 

”Probabil, așa cum spunea și domnul Ștefârță, mare lucru nu se va mai putea face, dar se va putea face ceva să se integreze în arhitectura TNC, pe care toți îl admirăm. Dar, trebuie să dăm lucru la parcare, să încheiem acest proiect european care e în posesia constructorului, să-l preluăm ca să putem să demarăm toți acești pași de care dvs. vorbeați și cu care suntem cu toții de acord”, a conchis, la rându-i, vicele Mihail Genoiu.

 



40 COMENTARII

  1. #1

    Demolati uratenia asta!!!!!!!!!!Si care au semnat pt ce s-a facut acolo la PUSCARIE!!!!!!!

  2. #2
    De-al casei
    Data de inscriere
     29-01-2009
    Mesaje
    395

    Genoiu țepoiu !!!! Nu mai are de pe unde sa tragă țepe și acum se ocupă de spații verzi! Sper să ajungă să întoarcă ceasurile în gară și sa facă freza la statui.

  3. #3
  4. #4

    Calitatea proasta a hidroizolatiei. Stratul de protectia a acestei lipseste . De aceea nu se poate circula pe aceasta.

  5. #5
    @#I
    Addicted!
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    1820

    Să muriți călcați de tren.

  6. #6
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    5250

    Felicitari pentru mastodontul de ciment NR 2 din centrul orasului. Pasajul suprateran si Parcarea semisubterana au stricat definitiv si iremediabil peisagistica zonei.
    Pe viitor sa le fie invatatura de minte cu proiecte de genul. Pana firma nu aduce un proiect 3D facut pe computer pe care poti sa-l intorci pe toate partile si sa te uiti din orice perspectiva la el ( NU DOAR NISTE CAPTURI 3D). care sa arate 99% CUM VA ARATA LUCRAREA SI ZONA dupa finalizarea proiectului.. SA NU SE DEA NICIUN AVIZ.

    V.M.P.T.I.I.I.2016 !! "Din pacate, Ion Iliescu e inca in viata"
  7. #7

    Toata betonizarea asta mai ceva ca in „Cantarea Romaniei” a inceput din cauza tramvaiului. N-au vrut autobuze electrice sau troleibuze, au vrut neaparat zdranganele! Asa ca – dupa ani de zile de „Beirut” – avem pasajul, Calea Bucuresti si parcarea lu’ peste prajit (era cat pe ce si lacul din Parc, nu si aleile – ce erau in stare perfecta) care au transformat Craiova intr-un mormant/mausoleu „demn” de Le Corbusier. Deh, „Stefan Gheorghiu” nu i-a invatat pe edili si…gustul de frumos. Ori ai clasa ori nu ai, nu te nasti cu asa ceva, se cultiva greu…si nu in Lunca Jiului.

  8. #8
    @#I
    Addicted!
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    1825

    Următoarea parcare se va face în holul teatrului și pe teatru.
    Ați distrus orașul de tot, țărănoi bolnavi. Fiți blestemați, voi și ”firmele”, până la a șaptea generație!

  9. #9
  10. #10
    Newcomer
    Data de inscriere
     21-04-2012
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    33

    Genoiu: ”Spațiul verde nu este vizibil din cauza vremii. Stați liniștiți, gazonul e în garanție!”
    Cand au inceput constructia spuneau ca o sa refaca parcul, cu iarba, arbusti si arbori, cum era initial.
    Ce cacat ne intereseaza pe noi garantia la gazon?….unde sunt restul plantelor ?

    GET RICH OR DIE TRYING !!!
  11. #11
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     29-01-2006
    Mesaje
    968

    lucrare facuta de mega retardati, cei care au dat aprobarile ar trebui sa stea in puscarie pana la batranete si averea confiscata

    Lupii sunt mai slabi si mai mici decat elefantii sau leii,insa nu vei vedea niciodata un lup dansand la circ.
  12. #12
  13. #13

    Sa demoleze parcarea ptr ca este o mare prostie

  14. #14
  15. #15
  16. #16
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    3779

    Poate ca este utila dar este urata rau…

  17. #17

    Parca era vorba sa se refaca parcul de deasupra parcarii, cu arbori, alei, zone verzi, exact cum a fost. Asa…arata groaznic !

  18. #18

    Dispar…de ar disparea toti la parnaie care isi bat joc de tara asta si de oameni!

  19. #19
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     18-09-2008
    Locatie
     Orasul Leilor,Craiova
    Mesaje
    1322

    La cat de laudata mare si prost situata este nu prea mi-i se pare atat de utila or sa fie cozi imense la intrare si iesire

  20. #20

    Trebuie trasi la raspundere cei care au semnat contractul de executie „ca primarii”! Acum varii „consilieri” si „vici” se vaita de zici ca nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase! RUSINE!!!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.