Olguța Vasilescu merge pe mâna lui Antonie Solomon

Olguța Vasilescu merge pe mâna lui Antonie Solomon

4.136
73
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 5,00)

Ca și pe tabla de șah, în politică există momente în care o piesă, cu greutate, mutată pe locul și la timpul potrivit, îți poate aduce victoria. Regina PSD a dat șah adversarilor, aseară, la Sala Polivalentă, împingând neașteptat în față o tură: Antonie Solomon.  Olguta si Solomon

 

Maria Ciobanu, cea mai cunoscută artistă a cântecului popular românesc, a fost omagiată aseară, la Craiova, în Sala Polivalentă, în prezența unui public numeros. Pionii. Spectacolul folcloric a impresionat, probabil, craiovenii prezenți în sală, dar, momentul esențial, care avea să le rămână pe retină, a fost cu siguranță cel în care Lia Olguța Vasilescu și Antonie Solomon au urcat pe aceeași scenă, s-au ținut de mână și au tăiat răsuflarea publicului. ”Antologic!”, au exclamat mulți dintre cei care au surprins ”pe viu” momentul, dar și cei care au avut ocazia să-l vadă imprimat digital.

 

Un primar în funcție și unul care a devenit fost după ce a pierdut la mustață în fața primului, pe aceeași scenă, nu e puțin lucru. Și nu e vorba doar despre o chestiune de educație sau gardă lăsată jos pentru omagierea ”Ciocârliei” muzicii populare românești. E un gest de 100 de puncte cu care Olguța Vasilescu merge mai departe în competiția electorală. Valul de emoție creat de împăcarea simbolică a celor doi foști contracandidați înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă tactică politică făcută ca la carte. Și mai înseamnă ceva: că actualii contracandidați nu trebuie să uite că alegerile locale sunt o luptă grea.

 

Foto: Lia Olguța Vasilescu/Facebook



73 COMENTARII

  1. #1
    Maniac
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Locatie
     in eter
    Mesaje
    3953

    Daca stam sa ne gandim ca Pavel Badea este finul lui Antonie Solomon , putem sa spunem ca si a infiltrat omul in staff ul Olgutei .

  2. #2

    Dar Pavel Badea nu e finul lui Aiurica?

  3. #3

    Va adanciti din ce in ce mai mult in penibil. Vedeti ca si „Badita„ al vostru(care ia „bataie si de la Buzatu) laudat-o in sedinta de Consiliul Local . Campanie falimentara a lui Pavel Badea, in frunte cu Craiova Forum.

  4. #4
  5. #5
    Member
    Data de inscriere
     13-08-2011
    Mesaje
    249
    Citat Mesaj initiat de TYSON
    Daca stam sa ne gandim ca Pavel Badea este finul lui Antonie Solomon , putem sa spunem ca si a infiltrat omul in staff ul Olgutei .

    Nu am nimic cu Pavel Badea, dar el este doar o umplutura sa ne dea senzatia ca exista competitie.
    Jocurile au fost facute, sferele de influenta au fost negociate!
    Din pacate vom digera inca 4 ani gogosile Olgutei!

  6. #6

    Sa nu uitam ca d-l Solomon este mare iubitor de muzica populara ,gestul este din respect ptr d-na Maria Ciobanu,dar este o mare diferenta intre caracterele celor 2 .Tot respectul ptr d-l Solomon care in timpul mandatului sau de primar si-a tratat cu respect craiovenii,iar orasul CRAIOVA este azi mai frumos datorita dumnealui !!!

  7. #7
    Newcomer
    Data de inscriere
     14-09-2015
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    12

    Din pacate este inca o reprezentare la ce se intampla in acest oras ! Daca ne aducem aminte de Ponta cand la brat cu Olguta striga „La puscarie cu Solomon” acum se pare ca sa uitat … oare oamenii uita ?! Este timpul pentru o schimbare in acest oras !

  8. #8
  9. #9
    Junior
    Data de inscriere
     30-01-2010
    Mesaje
    70

    Corb la corb nu-si scoate ochii!…doar de fațadă )

  10. #10

    Sa nu uitam ca orasul asta arata asa datorita lui solomon…

  11. #11

    Deci nu imi pot da seama cum poti sa mai zici ca respecti o persoana pentru ceea ce a facut avand in vedere ca a intrat in puscarie pentru ca a furat . Ce este de respectat la furt?

  12. #12

    SATI IN LOCU TA SOLOMON TE SAPA DUSMANI

  13. #13
  14. #14

    el a luat toate proiectele pasajele(universitate, suprateran), parcarea care e un mare rahat, dar a facut o gramada de strazi atunci in 2008-2009, cand au fost alegerile, e ok orasul dar mai e mult sa ne comparam cu cei din occident, avem mari probleme cu unele strazi in continuare,

  15. #15
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     03-08-2006
    Locatie
     CV9
    Mesaje
    223

    In polivalenta se canta muzica populara si Cupa Davis se joaca la Cluj ca nu o intereseaza pe olga de tenis.
    .
    Polivalenta a ajuns proprietatea privata a olgutei si a PSD. Isi lanseaza campanii electorale, isi organizeaza gale, spalare de bani la greu…
    .
    P.S. Se vede foarte clar ca este blat intre Olguta si Badea, sau mai exact intre PSD si PNL. (Probabil de aia l-au si indepartat pe Cherciu, poate nu a acceptat blatul astora)
    .
    P.P.S @nardi73 Cum adica „vom digera inca 4 ani gogosile Olgutei!” ???? Hai in strada sa o dam jos, cum puteti sa acceptati sa distruga in halul asta centru si parcul romanescu, strazile orasului asfaltate de 3-4 ori prost sau deloc, sa fure pe fata milioane de la bugetul orasului cu, capitala culturala din capul ei. Faci parte din generatia „asta e”…nu merge ceva „asta e…o mai votam peste 4 ani, poate nimerim atunci, in rest sa faca ce vor, eventual sa imi ia si chilotii de pe mine” Apropo cat ai platit impozitele pe anu asta ? Desi ti-au spus ca nu le maresc

  16. #16

    Numai IDIOTII ii lauda pe hoti(puscariasi cu decizie judecatoreasca) !

  17. #17
  18. #18

    Se spunea ” idiot pe idot cunoaste „,deci trebuie sa avem un pic de decenta in limbajul pe care-l folosim daca ne credem ca suntem in primul rand „oameni” !!! Nici eu nu am fost si nu sunt de acord cu furatul din banul public, asta este o alta problema,dar cred ca este primul primar al CRAIOVEI care a facut ceva cu sufletul ptr acest oras.ISSUS a spus „cine este fara de pacat sa arunce primul piatra „,cred ca niciunul dintre noi nu este perfect,toti gresim .A FURAT A PLATIT !!! DAR A FACUT SI CEVA PTR CRAIOVA !!!

  19. #19

    Incearca sa vb frumos,ca te pot trimite la origini instant,asta in caza ca poti duce o conversatie pana la capat,stai linsiti ca si olga este corupa si toti jmecheriic are conduc lumea,50000 euro pt unii sunt bani de buzunar vara in bamboo

  20. #20

    iar tot ce vezi tu cu ochii aia mari si umezi,de la centru,centru vechi,pasaje,parcari,etc sunt proiecte incepute de pe timpul lui somomon,ma doare undeva ca omul asta a furat,atata timp cat a facut ceva pt oras,idiotule care este idiot sa stii ca sunt corupti si in anglia si in germania,diferenta este ca ai fac ceva pt comunitate

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.