Dolj: Un tânăr de 32 de ani și-a incendiat locuința

Dolj: Un tânăr de 32 de ani și-a incendiat locuința

1.305
5
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Supărat din cauza moștenirii familiei, un doljean de 32 de ani a spart cu toporul ferestrele locuinței, apoi a urcat în pod și a dat foc casei, după care a plecat de acasă. Pompierii au fost chemați să intervină, la fel și poliția, pentru a identifica persoana care a declanșat incendiul. Bărbatul a fost examinat de o comisie a I.M.L. Craiova și s-a stabilit că are discernământul faptelor şi al consecinţelor acestora și l-a avut şi la data comiterii faptei. 

 

Incidentul a avut loc vineri, 25 martie a.c., când Claudiu N., de 32 de ani, din comuna Întorsura, Dolj, aflat în stare de ebrietate, în urma unor discuţii telefonice cu mama sa, care locuieşte în Craiova, privind moştenirea familiei, a spart cu un topor mai multe geamuri ale locuinţei din comună, iar apoi a urcat în pod, a aruncat cu lichid inflamabil pe căpriorii acoperişului şi a aprins focul, după care  a părăsit domiciliul mergând la o rudă.

 

La faţa locului a ajuns un echipaj al ISU Dolj, care a localizat şi stins focul, arzând circa 40 mp. de căpriori şi tablă, prejudiciul stabilit ridicându-se la 5.000 lei. La data respectivă, polițiștii l-au identificat pe suspect, iar împotriva sa a fost luată măsura internării la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova. În cauză s-a întocmit și dosar penal  pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

 

Ieri, bărbatul de 32 de ani a fost examinat de o comisie din cadrul I.M.L. Craiova care a stabilit că avea și are discernământ. Faţă de cel în cauză Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Doljeanul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti cu propuneri corespunzătoare. 

 

Foto: arhivă



5 COMENTARII

  1. #1
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     craiova brazda
    Mesaje
    3318

    ACUM CHIAR CA NU MAI PRIMESTE NIMIC FRAIERUL.

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  2. #2
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    3967
    Citat Mesaj initiat de alexandra1967
    ACUM CHIAR CA NU MAI PRIMESTE NIMIC FRAIERUL.

    )

  3. #3

    Bun!… Pai si de vineri i-mi dati stirea acum ? Este Miercuri 30 martie…

  4. #4
  5. #5
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    5391

    Sunt multi nebuni pe lumea asta.

    V.M.P.T.I.I.I.2016 !!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.