Vicele Bălăşescu lasă primăria pentru partid

Vicele Bălăşescu lasă primăria pentru partid

348
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Viceprimarul Dan Bălăşescu a demisionat din funcţia executivă, marţi, anunţându-şi plecarea în şedinţa consiliului local. Potrivit unor declaraţii făcute în urmă cu câteva luni, el urmează să se ocupe de organizarea PDL în ceea ce priveşte lupta electorală care se va declanşa odată cu alegerile din luna iunie. Fostul edil a ţinut să precizeze că va rămâne printre colegii săi din legislativ.

 

„Nu înţeleg de ce sunt fotografiat. Eu o să rămân consilier şi o să iau loc în rândul colegilor mei”, s-a limitat să declare Bălăşescu.

 

Pentru ultimele trei luni care au mai rămas din mandatul actualului consiliu local nu va mai fi ales un nou viceprimar, Ana Anghel rămânând singura pe această funcţie. Ea a declarat că în spatele deciziei viceprimarului de a renunţa la funcţie se află motive persoanle.

 

„Cunoşteam problema de dinainte. Este dorinţa dumnealui. Consider că trei luni, cât a mai rămas până la alegerile locale, mă descurc şi singură. Nu este nicio problemă. Dacă are motive personale, este normal. Putea să mi se întâmple şi mie, dar şi altcuiva”, a declarat Ana Anghel.

 

Ea a adăugat că nu există o dorinţă nici din partea partidelor din Opoziţie şi nici din partea PDL de a desemna o nouă persoană pentru funcţia deţinută de Dan Bălăşescu: „N-are niciun rost să mai fie făcute alegeri pentru un nou viceprimar. S-a văzut că Opoziţia nu doreşte să propună pe cineva şi nici noi fiind vorba de doar trei luni. Până intră următorul vice în pâine, se termină mandatul”.

 

Consilierii locali nu s-au arătat surprinşi de anunţul făcut de Dan Bălăşescu, aşteptând demult această mişcare. Consilierul PSD, Constantin Popescu, a declarat: „Plecarea lui Dan Bălăşescu nu este nicio pierdere pentru Slatina”.

Scandal: Bălăşescu versus Edi Popescu

Ultima şedinţă a consiliului local cu Dan Bălăşescu în funcţia de viceprimar a fost marcată de un conflict între acesta şi consilierul PSD, Edi Popescu.

 

Totul a pornit de la fostul vice care l-a întrerupt pe alesul local în timp ce  punea întrebări în legătură cu un proiect de hotărâre ce urma să fie votat. Întreruperea l-a făcut pe Popescu să explodeze: „Eu ţi-am spus că-ţi voi face un proces. Înainte, când erai ziarist, umblai numai beat şi acum vii să dai exemple. Eşti un zero barat, «marele politician Bălăşescu»”.

 

Fostul ziarist nu s-a lăsat să nu răspundă: „Hai sictir!”.

Între cei doi aleşi locali este un conflict mocnit de aproape doi ani, când erau la un pas să se apuce la bătaie pe scările Casei Căsătoriilor, de pe dealul Grădişte. Intervenţia celorlalţi consilieri a făcut ca, atunci, cei doi să se limiteze doar la a-şi adresa injurii.

Bălăşescu, între campania electorală şi societatea civilă

Dan Bălăşescu, secretar general al PDL Olt, declara, în luna noiembrie, că vrea să se dedice „vieţii civile”, însă se pare că, înainte de asta, va coordona campania electorală a partidului la nivel judeţean. Renunţarea la funcţia de viceprimar îi lasă lui Bălăşescu mai mult timp pentru a se ocupa de treburile partidului.

 

„Sper ca şi anul acesta, în pofida faptului că ne aşteaptă o campanie electorală, lucrurile să nu degenereze iarăşi în acuze, invective şi o stare de război. Cei care au înţeles acest lucru, sper că vor aprecia şi vom continua pe acestă linie”, declara Bălăşescu într-o conferinţă de presă.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.