O familie cu opt copii, cel mai mic de un an, iar cel mare de 13 ani, și o alta greu încercată de viață, formată dintr-o bunică, tată și patru băieți au fost vizitate de câțiva reprezentanți ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, care le-au oferit cadouri.
Familia Pîrvu, din localitatea Predelti, județul, Dolj are opt copii, cel mai mic de un an, iar cel mare de 13 ani. ”Patru dintre ei merg la școală, unul la grădiniță, ceilalți trei fiind încă mici pentru a fi înscriși la astfel de instituții. Curățenia din cele doua cămăruțe în care locuiesc, ne-a impresionat”, au mărturisit jandarmii. ”Tot azi am cunoscut și familia Catara, din localitatea Vulpeni, județul Olt. O familie greu încercată de viață, mama celor patru băieți, cu vârste între 4 și 15 ani, părăsindu-i în luna noiembrie a anului trecut, după o luptă lungă cu o boală necruțătoare. Pe băieți și bunica lor i-am găsit acasă, tatăl fiind la muncă, pentru a-și întreține familia. A fost o bucurie pentru noi, ca acum, în preajma sărbătorilor pascale, să le oferim câteva cadouri”, a povestit Cosmin Mirea, purtător de cuvânt Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.