Craiova. Comisiile consiliului au votat înlocuirea lui Sirop

Craiova. Comisiile consiliului au votat înlocuirea lui Sirop

263
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Comisiile de specialitate competente ale Consiliului Local Municipal Craiova au votat miercuri în favoarea proiectului de înlocuire a administratorului SC Salubritate Craiova, Flavius Sirop.Scoruri: 5 la 2 în Comisia de servicii publice şi 4 la 2 (plus o abţinere) în Comisia juridică. Decizia finală va fi însă cea adoptată în şedinţa de joi, 23 februarie, a consiliului local.

Potrivit iniţiatorilor proiectului de hotărâre – mai mulţi consilieri locali, recent excluşi din PDL – administratorului îi sunt imputabile nerealizările cu efect întârziat. Cea mai gravă dintre faptele lui Sirop este nerespectarea contractului de management, respectiv a procedurii de licenţiere, care va conduce la privatizarea Salubrităţii. Întors la şedinţa Comisiei juridice după o mică escapadă în faţa camerelor de luat vederi, Flavius Sirop a spus că nu se consideră vinovat că a aşteptat 80 de zile un răspuns de la ANRSC în privinţa acordării licenţei, timp în care nu a înştiinţat asociatul unic, respectiv consiliul local, că termenul limită până la care se putea obţine licenţa este de 90 de zile.

Dacă va fi votat proiectul în plenul legislativului, se vor face propuneri pentru un nou administrator.

Nouapresa.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.