Filiași: Gală caritabilă pentru recompensarea elevilor merituoși

Filiași: Gală caritabilă pentru recompensarea elevilor merituoși

7.546
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Gala „Excelența în comunitatea filișană” este un eveniment caritabil organizat cu scopul de a recompensa copiii cu rezultate școlare foarte bune. Fondurile colectate cu această ocazie vor fi acordate sub formă de premii elevilor din unitățile de învăţământ din Filiași, tuturor celor care în anul precedent au obţinut rezultate remarcabile la olimpiadele şi concursurile şcolare.

«Asociaţia „Fraţii Racoţeanu” doreşte să se constituie drept pilonul de sprijin al măreţului edificiu numit OM. În acest scop, ne propunem să promovăm şi să recompensăm dorinţa de carte, studiul, munca asiduă şi performanţa”, spun organizatorii.

Întrunirea se bucură deja de un mare interes şi de o largă participare, fiind anunțată prezența a numeroşi factorii decizionali ai oraşului şi ai judeţului, oameni de afaceri, cadre didactice, numeroşi oaspeţi.

Elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale Filiaşi îşi iau foarte in serios rolul de amfitrioni si vor pune în scena un program divers. Muzica uşoară se va împleti armonios cu cea populară, street-dance-ul cu valsul sau salsa. Expoziţia de artă vizuală îi va delecta pe participanţi, toate exponatele fiind, apoi, scoase la licitaţie.

Prima editie a acestui prestigios eveniment s-a dovedit a fi un real succes şi sperăm ca el să devină, în timp, o tradiţie. Asemenea iniţiative sunt binevenite şi ne dorim ca ele să existe ca model, ca imbold, ca exemple vii pentru reprezentanţii tinerei generaţii”, mai spun organizatorii.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.