Centrul Turistic de Agrement și Sport s-a inaugurat. Investiția a fost de...

Centrul Turistic de Agrement și Sport s-a inaugurat. Investiția a fost de aproape 4 milioane de euro

38.501
32
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Centrul Turistic pentru Agrement și Sport și-a deschis oficial porțile. Deja tinerii de la Centrul de Juniori al Consiliului Județean au testat terenurile de fotbal. Mai marii județului au tăiat panglica bazei sportive, aflată în apropierea Aeroportului Internaţional Craiova, mai exact în spatele blocurilor aviatorilor. Proiectul a costat aproape 4 milioane de euro; jumătate din finanțare a fost din fonduri europene, jumătate din bugetul Consiliului Județean. „Pe o suprafață de teren, care altă dată avea cotețe de găini și garaje, practic, aducem la lumină și creem aici două terenuri de fotbal, unul cu gazon natural, unul cu gazon artificial, două terenuri de tenis, de volei, de baschet, vestiare, săli de fitness, masaj, săli de conferință, pistă de alergări cu groapă de sărituri, o zonă de cățărări pentru alpinism. În acest moment, cred că terenul natural este cel mai bun pe care îl are Craiova și poate chiar Oltenia, nocturna este profesionistă și omologată UEFA“, a declarat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.

 

centru turism si agrement 1Reprezentanții Consiliului Județean speră ca exemplul lor să fie urmat de cât mai multe comune, pentru ca tot mai mulți doljeni să aibă acces la baze sportive. „Cred că putem spune de fiecare dată când se inaugurează o bază sportivă de către o autoritate publică sau de un  investitor privat că e o zi importantă. Sportul înseamnă în primul rând sănătate. În plus, vedem cu toţii ce înseamnă fenomenul Islanda, unde o țară cu 300.000 de locuitori face performanță. Asta pentru că toți locuitorii au acces la baze sportive și 80% din populație face sport“, a spus Cosmin Vasile, vicepreședinte CJ Dolj.

Baza sportivă a fost cedată Centrului de Juniori al Consiliului Județean, însă este deschisă pentru toată lumea. „Ne dorim ca toți sportivii, atât cei profesioniști, cât și amatori să vină pe această bază, să se bucure de ea, să aibă rezultate“, a adăugat Alina Tănăsescu, vicepreședinte CJ Dolj.

 

Tarifele practicate la Centrul Turistic de Agrement și Sport: (Vezi şi Craiova: Baza de agrement a CJ Dolj, tarife mult peste cele practicate de privați)


Teren natural de fotbal:

400 lei/h fără nocturnă

550 lei/h cu nocturnă

Teren artificial de fotbal:

300 lei/h fără nocturnă

350 lei/h cu nocturnă

Teren handbal, baschet și volei:

100 lei/h fără nocturnă

120 lei/h cu nocturnă

Teren tenis de câmp:

50 lei/h fără nocturnă

70 lei/h cu nocturnă

Panou baschet:

30 lei/h fără nocturnă

50 lei/h cu nocturnă

Perete escaladă:

30 lei/h

Bowling 20 lei/h

Biliard 10 lei/h

Tenis de masă 10 lei/h

Pistă de atletism și groapă de nisip 5 lei/h

Saună 20 lei/h

Sală de fitness 10/h sau abonament 12 ore 100 de lei

Masaj 40 lei/h



32 COMENTARII

  1. #1
  2. #2
    Addicted!
    Data de inscriere
     03-10-2005
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    1695

    Teren handbal, baschet și volei pe gazon….. mai bine bagau banii in buzunar fara sa puna panourile alea de baschet pe teren cu gazon, macar nu erau penibili.

    Edited by MOD - pentru anunturi de mica publicitate exista sectinuea Mica Publicitate, pe orice alta sectiune / subsectiune / semnatura / blog a forumului aceste anunturi nu sunt permise!
  3. #3

    Alexandru Victor Trana Mircea Vladu Alex Țenea Giani Marin plm dosr 11mil pt 2 ore )))

  4. #4
  5. #5
    Newcomer
    Data de inscriere
     10-03-2015
    Locatie
     CRAIOVA
    Mesaje
    12

    Tarifele practicate sunt cam mari pentru o bază sportivă făcută din bani europeni + bani de la bugetul Consiliului Județean Dolj.
    Sunt prețuri comparabile cu cele practicate de către particulari, care poate au făcut un credit și trebuie să îl ramburseze, ceea ce nu e cazul aici.
    Accesul la sport ar trebui să fie gratis sau cu prețuri foarte decente, chiar modice, care să asigure întreținerea bazei sportive, și nu un profit !
    Trebuie să stimulăm tinerii să practice sportul, nu să îi determinăm să-l ocolească și să prefere statul la calculator, la TV sau prin cluburi și discoteci !

  6. #6
  7. #7
  8. #8
    Senior Member
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    625

    Pe doamna Tănăsescu o mai înţeleg că e cu vaca, ea probabil crede că „shopping-ul” este un sport, iar „curling-ul” este o perversiune sexuală, dar de la nea Cosmin Vasile aveam oareşce pretenţii, că tot o dă el cu sportul=sănătate, exemplul Islandei, alea-alea…
    Nu că ar fi practicat vreun sport, dar măcar că s-a uitat puţin pe la televizor, poate o fi văzut şi el că niciodată baschetul nu se joacă pe iarbă…
    Dar mai ştii, poate o vrea să inventeze un nou sport, „baschetul pe iarbă”? Dacă tot există hochei pe iarbă, de ce n-ar exista şi baschetul pe iarbă, nu? Sau tolănitul în iarbă (aici poate se bagă şi coana Tănăsescu, la una mică…. )

  9. #9

    Sa joace ei acolo cu preturile alea..

  10. #10
    Member
    Data de inscriere
     16-06-2008
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    243

    Prea scump… nu o sa vina nimeni

  11. #11
    0-day Member
    Data de inscriere
     12-04-2016
    Mesaje
    1

    Sunt niste preturi la anumite terenuri . Parca ai juca pe Santiago Bernabeu , nu pe un teren din Craiova .
    Inca odata si-au batut …. de cetatenii orasului

  12. #12
    Member
    Data de inscriere
     20-11-2009
    Mesaje
    226

    Acea iarba este de fapt un sintetic foarte scurt si rar, apropiat de zgura ca aspect si consistenta. Terenurile acelea doua sunt multifunctionale fiind totusi in principal pentru tenis de camp dar se poate juca si baschet la cate un panou ele fiind pozitionate asimetric .Si in ciuda a ceea ce cred unii mingea de baschet chiar sare normal din suprafata terenului

  13. #13

    Mama ce preturi…astia chiar sunt rupti de realitate… ..

  14. #14
    Junior
    Data de inscriere
     05-10-2005
    Mesaje
    75

    In toate parcurile din Europa asta sunt terenuri de sport FARA TAXE unde toata lumea se poate recrea GRATIS. Si nu sunt cate 2-3 terenuri… sunt cate 200-300 numai intr-un singur oras.exemplu: http://www.leicester.gov.uk/leisure-and-culture/sports-and-leisure/outdoor-sports/sport-on-parks/ Unde mai pui ca in toata Europa sunt si PISTE DE BICICLETE PRACTICABILE cu latimea corespunzatoare si fara masini parcate pe ele. Doar la noi pune Olguta niste scoruri de te doare mintea. NESIMTITO!!

    Website-uri profesionale, web service & more - cele mai bune preturi. WWW_JSBMEDIA_COM
  15. #15
    De-al casei
    Data de inscriere
     27-03-2010
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    419
    Citat Mesaj initiat de Starty
    Panou de baschet pe gazon?

    o fi ceva nou ?

  16. #16

    Ce mai contează tarifele, când ne pricepem de minune la tăiat panglica?

  17. #17

    Primul spagar al Judetului Prioteasa, el stie cat a fost investitie si cat a fost spaga .Vorbesc astia de 4 milioane de euro,parca ar vorbi de un mizilic.Investitia trebuie sa coste cat mai mult ,ca sa fie si spaga cat mai mare.

  18. #18
    Addicted!
    Data de inscriere
     03-10-2005
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    1696
    Citat Mesaj initiat de dus_cu_ceasul
    Acea iarba este de fapt un sintetic foarte scurt si rar, apropiat de zgura ca aspect si consistenta. Terenurile acelea doua sunt multifunctionale fiind totusi in principal pentru tenis de camp dar se poate juca si baschet la cate un panou ele fiind pozitionate asimetric .Si in ciuda a ceea ce cred unii mingea de baschet chiar sare normal din suprafata terenului

    Ai curaj sa faci o schimbare de directie pe iarba aia? cu ghete de baschet in picioare?… platesc eu orteza dupa.

    Edited by MOD - pentru anunturi de mica publicitate exista sectinuea Mica Publicitate, pe orice alta sectiune / subsectiune / semnatura / blog a forumului aceste anunturi nu sunt permise!
  19. #19

    Cred k voi distrugeti craiova 4 milioane pentru ce..mai bine puneati asfalt pe vreo strada cu infudatura k era acelasi cost 4 milioane de EURO

  20. #20
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    4405
    Citat Mesaj initiat de ovidiuradu777
    Pe doamna Tănăsescu o mai înţeleg că e cu vaca, ea probabil crede că „shopping-ul” este un sport, iar „curling-ul” este o perversiune sexuală, dar de la nea Cosmin Vasile aveam oareşce pretenţii, că tot o dă el cu sportul=sănătate, exemplul Islandei, alea-alea…
    Nu că ar fi practicat vreun sport, dar măcar că s-a uitat puţin pe la televizor, poate o fi văzut şi el că niciodată baschetul nu se joacă pe iarbă…
    Dar mai ştii, poate o vrea să inventeze un nou sport, „baschetul pe iarbă”? Dacă tot există hochei pe iarbă, de ce n-ar exista şi baschetul pe iarbă, nu? Sau tolănitul în iarbă (aici poate se bagă şi coana Tănăsescu, la una mică…. )

    ))

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.