Studenți din toată lumea vin la Craiova să facă voluntariat

Studenți din toată lumea vin la Craiova să facă voluntariat

7.869
8
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

25 de studenți voluntari din întreaga lume vor participa, în perioada 4 iulie-14 august, la proiectul Discover Community, organizat de AIESEC Craiova. Țările reprezentate de voluntarii prezenți în orașul nostru sunt: China, Taiwan, Thailanda, Maroc, Cehia, Egipt sau Turcia.

 

Un numar de 15 elevi, cu vârste cuprinse între: 10-12 ani, participă la acest proiect. Ei au parte de sesiuni interactive, de 4 ori pe săptămână, susținute de voluntarii internaționali, sesiuni în limba engleză, la care membri AIESEC sunt facilitatori. Astfel încât toți participanții să înțeleagă și să își îmbunătățească limba engleză.

 

”Proiectul Discover Cummunity este un proiect implementat la nivel național, de educație non-formală, social, prin care noi dorim să le oferim participanților o deschidere către alte culturi, le dezvoltăm abilitățile de comunicare și de lucru în echipă. Proiectul a fost posibil datorită parteneriatului la nivel local cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj”, spune Alina Duluman PR Manager la AIESEC Craiova.

 

AIESEC  este o asociație studențească globală, non-guvernamentală, independentă, non-profit, condusă de studenți sau proaspăt absolvenți ai unei instituții de învățământ superior. AIESEC este prezentă în peste 2400 de universități, 126 țări și teritorii și are ca scop dezvoltarea abilităților de leadership ale membrilor săi.

 

Fotografie simbol



8 COMENTARII

  1. #1
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     Craiova Brazda
    Mesaje
    3750

    BRAVO LOR

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  2. #2
  3. #3

    wow poza asta-i din 2011 de la Targul Educatie UB… ce vremuri

  4. #4

    nu inteleg care e legatura cu articolul… daaaar.. fie )

  5. #5

    Au luat ce au găsit prin arhivă.

  6. #6
  7. #7

    Craiova va ajunge cel mai frumos oraș din lume! !!! Cu oameni foarte deștepți si bani f mulți !!!!

  8. #8

    Asta dupa ce vor disparea interlopii care ne fac de ris

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.