Patru copii s-au înecat, azi, în Jiu

Patru copii s-au înecat, azi, în Jiu

50.677
31
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 3,50)

Tragicul eveniment s-a petrecut în urmă cu puțin timp, pe Jiu, în zona localității Podari. Din primele informații este vorba de patru victime, trei fetițe și un băiat, toți frați, cu vârste cuprinse între 9 și 22 de ani. Pompierii, scafandrii, dar şi rudele copiilor i-au căutat pe ambele maluri ale râului pe o distanţă de mai mulţi kilometri.

UPDATE:

Cinci fraţi, cu vârste cuprinse între opt şi 22 de ani, au plecat de dimineață la scăldat la Jiu, în zona podului de la Podari. Copiii s-au aventurat într-o zonă unde adîncimea râului depășește 2 metri. Patru dintre ei, trei fete şi un băiat de 22 de ani, cu probleme psihice, au fost luaţi imediat de cureţi. „I-am văzut în apă. Ajunge în zona aceea și la 3 metri adâncime, și mie mi-ar fi greu să rezist acolo din cauza curenților“, a povestit un vlcsnap-2016-07-25-18h58m28s021bărbat care era cu vacile la păscut în zonă. A fost însă mult prea departe de copii pentru a-i putea ajuta.

 

Una dintre fete, în vârstă de 10 ani a refuzat să intre în Jiu, iar când și-a văzut frații sub apele învolburate ale Jiului a fugit acasă și și-a alertat părinții. Aceștia au fugit într-un sufle la locul nenorocirii unde au și găsit trupul unei dintre copile. Pompierii şi scafandrii au acţionat cu mai multe echipaje, dar şi cu bărcile pentru găsirea victimelor. „Este o oprețiune dificilă. Curenții sunt foarte puternici, iar vizibilitatea este redusă“, a declarat Cristian Filimon, comandantul echipei de căutare. După două ore de căutări salvatorii au reușit să scoată la mal trupul băiatului de 22 de ani. „Se continuă cercetările până la asfințit pentru găsirea celorlalte persoane. În cazul în care nu vor fi găsite se vor continua căutările mâine dimineață“, a declarat Tania Vîlceanu, purtător de cuvânt ISU Dolj.

 

Deși la mal s-au găsit hainele copiilor, iar băiatul a fost scos la mal în slip, rudele copiilor au lansat o variantă halucinantă a tragediei:  mai mulți bărbați mascați i-au răpit pe copii și i-au aruncat în râu. Deocamdată însă nu au depus plângere la poliție cu privire la această teorie. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi în funcţie de rezultatele autopsiilor, se va şti cauza morţii.



31 COMENTARII

  1. #1

    Ba,sunte-ti nebuni,dați like la o astfel de postare?

  2. #2
  3. #3

    Iar!?! Se pare ca Jiu’ e un loc blestemat

  4. #4
  5. #5
  6. #6

    like are si varianta ( multumesc pt informatie ok) nu doar imi place.

  7. #7
  8. #8

    Unde este aceasta varianta?si la transmiterea unui astfel de mesaj nu poti veni cu un like.mai bine cu un comentariu….

  9. #9
    Member
    Data de inscriere
     22-03-2013
    Mesaje
    212

    de vina sunt parintii NEGLIJENTI Ce si lasa copii sa plece la Jiu !

  10. #10

    Like urile ajuta stirea sa se mentina in newsfeed. Nu inseamna ca nu mai poti de dragul informatiei, doar ca apreciezi pe cel ce a scris-o

  11. #11
    Member
    Data de inscriere
     22-03-2013
    Mesaje
    213

    am scapat 4 persoane de la inec tot pe raul jiu (3 copii si un adult ) , si am ajuns la concluzia ca nu sunt de vina copii ci parintii care sii incredinteaza copilu la unu si la altu , jiul este o apa foarte periculoasa cu gropane si sfor , vartejuri …… apa e inselatoare … sunt multe de spus , aia care bea cate o bere in plus si se fac viteji … am vazut multe intamplari

  12. #12

    Sunt de acord cu tine,dar știrea poate fi de un impact emoțional mai puternic(cazul de fata)si atunci….iei in considerare mai mult informația si impactul ei decât menținerea ei in prima pagina sau aprecierea celui care a oferit-o!cu respect.

  13. #13

    Cine i-a pus sa se duca la baie acolo?

  14. #14
  15. #15

    Doamne fereste!!Ce tragedie !D-zeu sa ii odihneasca in pace !!

  16. #16

    Când dai like vad si ceilalți prieteni ai tai

  17. #17
  18. #18

    Florin se scrie sunteti, nu „sunte-ti”

  19. #19
  20. #20

    erau tigani de la braniste primul a tracut pe linga noi si dupaia au venit si au scoso de acolo dar era prea tirziu ori cum condoleante familiei

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.