”No Antidote” lansează videoclip nou, în concert, la Casa Studenților

”No Antidote” lansează videoclip nou, în concert, la Casa Studenților

4.791
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Ne cântă și ne încântă din 2007! Este vorba despre trupa craioveană de rock alternative ”No Antidote”, care mâine lansează un nou videoclip, la Casa Studenţilor. „Masa și dansul“ încep la ora 20.00. Chiar dacă videoclipul este nou, piesa „Who you are” este una mai veche. Însă ea sună diferit astăzi, pentru că, între timp, vocile feminine s-au schimbat.

 

Cum formația a suferit mai multe modificări de componență de-a lungul anilor, singurul constant fiind Bogdan Oprănescu, toboșarul și liderul trupei, piesa a fost remodelată pentru cele două voci feminine: mai vechea Nico și noua Diana. „Piesa a fost compusă acum ceva ani, însă nu a avut ocazia de a se bucura de videoclip, aşa că ne-am hotărât să o remodelăm un pic şi să o îmbrăcăm cu un video filmat şi montat de noi. Inițial, piesa a fost creată pe linia melodică a lui Andrei și versurile au fost scrise de Nico. Acum, ea sună diferit. Și-au pus amprenta și Răzvan și Diana”, a spus Bogdan.

 

Trupa promite un spectacol de zile mari, cu jocuri de lumini, o nouă piesă proprie ce va fi interpretată în primă audiție, vor fi două reprize de „cântări“ și distracție cât cuprinde. De asemenea, artiștii vor interpreta și piesa N’Joy în noua formulă și, bineînțeles, vor prezenta noul videoclip.



1 COMENTARIU

  1. #1

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.