Două accidente mortale, la Calafat și Segarcea

Două accidente mortale, la Calafat și Segarcea

28.521
6
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 3,00)

Ambele accidente au avut loc duminică și s-au soldat cu câte un mort și răniți grav. Ambele au avut drept cauză viteza excesivă; mașinile s-au răsturnat și au ieșit de pe carosabil. Un bărbat de 46 de ani și un altul de 38 și-au pierdut viața, iar alte două persoane sunt rănite grav și nu se știe dacă vor supraviețui. DSCN6809

 

Primul dintre accidente a avut loc ieri, în jurul orei 14:30, pe D.J. 561, între localitățile Segarcea și Calopăr. Șoferul, Ionuț Dumitru, de 29 de ani, din comuna Calopăr, se afla la volanul unui Volkswagen înmatriculat în Bulgaria și, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat de mai multe ori în afara carosabilului.

 

Ilie Florian, un pasager de 46 de ani, a murit, iar Costel Grigoraşcu, un alt bărbat aflat în mașină, tot de 46 de ani, ambii din comuna Calopăr, a fost rănit grav. Șoferul a scăpat cu răni ușoare, la fel și un al treilea pasager, de 30 de ani, din Segarcea, Dumitru Ilie.

DSCN6808

 

Câteva ore mai târziu, de data aceasta pe Centura Calafatului, avea să se petreacă cel de-al doilea accident grav. Octavian Ududui, de 38 de ani, din localitate, a sfârșit tragic, după ce, aflat la volanul unui BMW, a condus în mare viteză spre moarte. A pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. Ionuț Dumitrescu, un tânăr de 24 de ani, se luptă acum să supraviețuiască, după ce a fost accidentat grav. Răniți au fost și Marcel Iureș, de 28 ani, şi Costinel Minea, de 24 ani, toți din Calafat.

 

În ambele cazuri polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Foto: arhivă



6 COMENTARII

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     03-03-2011
    Mesaje
    138

    Pt ce graba asta nu inteleg?? Sa ajungi cu 5..10 min mai repede undeva??

  2. #2
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     Craiova Brazda
    Mesaje
    3833

    VITEZA ASTA.

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  3. #3
  4. #4
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-04-2007
    Mesaje
    332

    Asta se intampla cand fortezi o vechitura o cazatura de masina care nu poate fi stabila in curbe luate cu viteza chiar daca reusesti sa iei curba sa nu mori tot te arunca in lateral de zici ca esti gata mort .

  5. #5
    Senior Member
    Data de inscriere
     07-01-2006
    Locatie
     !
    Mesaje
    636
    Citat Mesaj initiat de Bogdan7
    Asta se intampla cand fortezi o vechitura o cazatura de masina care nu poate fi stabila in curbe luate cu viteza chiar daca reusesti sa iei curba sa nu mori tot te arunca in lateral de zici ca esti gata mort .

    Nu te mai amagi singur… Asa se intampla cand fortezi orice masina peste limitele tale ca sofer….

    Chestia haioasa la aceasta semnatura este ca, in momentul in care realizezi ca acest text este fara sens, este prea tarziu pentru a te opri din citit...
  6. #6
    Maniac
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    4944

    rip

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.