Preparate tradiționale și muzică din toată lumea, vineri, la ”Global Village”

Preparate tradiționale și muzică din toată lumea, vineri, la ”Global Village”

3.017
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Aproximativ 40 de tineri voluntari veniți din toate colțurile lumii, precum China, Tailanda, Egipt, Cehia, Taiwan, Indonezia, Hong Kong sau Algeria vor prezenta în fața craiovenilor preparate culinare unice, costume, obiecte și melodii tradiționale, în cadrul unei noi ediții ”Global Village”, organizată de AIESEC Craiova.

 

Oricine își dorește să descopere o mică parte din țările prezente este așteptat pe tot parcursul evenimentului, care va avea loc vineri, 12 august, începând cu ora 18:00, în Mercur Center.

 

Global Village este un eveniment prin care ne dorim ca un număr cât mai mare de oameni să interacționeze cu tinerii noștri voluntari veniți din întreaga lume. Pe lângă această interacțiune, cei care vor participa la eveniment pot degusta și preparate culinare specifice, pot dansa sau pot ascult muzica tradițională. De asemenea, vor avea ocazia să vadă un număr de dans realizat chiar de tinerii voluntari”, spune Alina Duluman, PR Manager ’16 AIESEC Craiova.



2 COMENTARII

  1. #1
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     Craiova Brazda
    Mesaje
    3876

    INTERESANT MERGEM.

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  2. #2
    @#I
    Spammer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    2254

    Gataaa, ne întâlnim acolo!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.