Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

327
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

La data de 23.02.2012, în jurul orei 17:15, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene în cadrul activităţilor specifice desfăşurate l-au depistat pe C.LAURENŢIU, 31 de ani, din municipiul Craiova în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere reţinut pentru cumul de puncte.
Lui C.LAURENŢIU i-a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile OUG 195/2002.

Aseară, în jurul orei 18.30, în localitatea Cernăteşti, D.CONSTANTIN, 21 de ani, din localitate în timp ce conducea un autoturism într-o curbă uşoară la stânga, a tăiat curba pătrunzând cu roţile din stânga pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de I.NICU, 42 de ani, din Craiova.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a LILIANEI I., 41 de ani, din Craiova, pasageră în cel de-al doilea autoturism.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul lui I. NICU fiind negativ, iar în cazul lui D.CONSTANTIN a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Filiaşi, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Aseară, în jurul orei 18.45, I.GABRIEL, 42 de ani, din Craiova a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Bucureşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Nr. 1 Craiova Urgenţă unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii craioveni au întocmit pe numele craioveanului acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.