Solomon l-a luat la ture şi pe arhitectul-şef

Solomon l-a luat la ture şi pe arhitectul-şef

762
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

E mai futurist, dar îi stabilesc alţii prin restaurante care proiect trece şi care nu!

CRAIOVA. Primarul Craiovei s-a declarat nemulţumit de arhitectul-şef al oraşului, Mircea Diaconescu, despre care spune că nu rezistă la “presiuni” şi că primeşte indicaţii prin restaurante cu privire la activitatea din primărie.

 

Edilul-şef l-a luat în colimator pe arhitectul-şef la conferinţa de presă de astăzi, susţinând că, dacă va rămâne în primărie, va trebui să ia măsuri şi în această privinţă.

“Am o mare nemulţumire şi cu privire la arhitectul-şef, pe care ştiţi că eu mi l-am dorit foarte mult. I-am spus de când a venit din primărie că el va fi şeful meu în materie de urbanism, deci trebuie să aibă autoritate, că e specialist şi să-şi impună punctul de vedere. Nu aşa, să se întâlnească prin restaurante cu unii care să-i spună care proiect trece şi care nu. O ruşine! Eu înţeleg că el e mai futurist aşa, are o gândire mai pe termen lung, dar nu se mai poate să avem în Craiova bloc lângă bloc, groapă lângă groapă, chioşc lângă chioşc”, a spus Solomon.

Primarul nu a vrut să spună cine anume sunt persoanele care îi dictează arhitectului şef prin restaurante, susţinând doar că Diaconescu a fost supus unor presiuni “ale unor consilieri locali”, pe care nu i-a nominalizat însă.

“Eu când m-am întors în primărie, am găsit 60 de PUZ-uri trimise la aprobat şi am şi zis că le mai ţin o lună să vedem cine vine să facă gălăgie pe tema asta, ca să văd la cine s-a intervenit. Nu-i mai spun, v-am spus că vrea să uit de toţi duşmanii”, a mai spus Solomon.

 

Sursa: oradedolj.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.