Universitatea din Craiova și-a făcut firmă care să se ocupe de plasarea...

Universitatea din Craiova și-a făcut firmă care să se ocupe de plasarea studenților pe piața muncii

8.674
20
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 4,00)

Instituția de învățământ superior de la Craiova a înființat, în urmă cu doi ani, o societate comercială cu răspundere limitată, care are ca domeniu de activitate hoteluri şi alte activităţi de cazare similare. Printr-o hotărâre a Consiliului de administraţie, aria SRL-ului Universităţii a fost extinsă, astfel încât poate plasa forţă de muncă. 

 

Potrivit rectorului Universităţii din Craiova, Cezar Ionuţ Spînu, instituția urmărește să ofere consiliere şi sprijin studenţilor pentru a-şi găsi un loc de muncă după absolvire. ”Nu e normal ca un student de-ai noștri, foarte bine pregătit, care este consiliat, să se ducă repede să semneze un contract de muncă pe orice sumă. De aceea, prin hotărârea Consiliului de administraţie, am mărit aria SRL-ului Universităţii din Craiova şi putem plasa forţă de muncă prin acesta. De fapt, noi ne plasăm studenţii noştri pe piaţa muncii„, a explicat rectorul Universităţii din Craiova.

 

Pe de altă parte, Consiliul de administraţie a mai decis să acorde două tipuri de burse speciale – bursele „FoCar” şi „INCESA”, pentru a atrage cât mai mulți absolvenţi către Universitatea din Craiova. Potrivit conducerii Universității, primele burse de aceste tipuri au fost acordate deja începând cu săptămâna trecută și ”nu au legătură cu bursele tradiţionale de performanţă pe care le dă ministerul”.

 

«Bursa „FoCar” se adresează studenţilor care au participat şi vor participa la acţiunile de promovare ale Universităţii în diferite tipuri de promovare, iar bursele „INCESA” se adresează studenţilor care au intrat şi vor intra în echipele de cercetare. Am afişat pe site-ul INCESA un portofoliu de 20-30 de proiecte cu agenţi economici, dar şi proiecte interne la care studenţii pot aplica», a precizat rectorul Cezar Spînu, care a adăugat că bursele sunt în cuantum fix şi se acordă o singură dată pe semestru.

 

Este 1.000 lei bursa „FoCar” şi între 500 şi 1.500 lei bursele „INCESA”, acestea din urmă fiind acordate în funcţie de amploarea proiectului de cercetare. Universitatea din Craiova începe uşor uşor să investească în studenţi pe o perioadă grea din punct de vedere financiar a învăţământului superior în general”, a mai afirmat rectorul Universităţii din Craiova.



20 COMENTARII

  1. #1

    Ce bine începe articolul…”Nu e normal ca un student de-ai noștri”, mi-a dat scurt.

  2. #2

    E bn daca un student de,ai nostri ….)))))) imi da cu virgula undeva)))))))

  3. #3
  4. #4
  5. #5

    Aceasta este forma corectă din punct de vedere gramatical.

  6. #6

    Aceasta este forma corectă din punct de vedere gramatical.

  7. #7

    Dintr-un aticol despre univesitate ati ajuns sa faceti o lectie de gramatica, ce tie si cu olteni astia

  8. #8
  9. #9
  10. #10
  11. #11

    studentii nostri,unii dintre ei,nu stiu limba romana din pacate,dar sunt studenti si au pretentii.nu stiu sa faca acordul in gen ,nr. si caz,dar scriu articole.

  12. #12
  13. #13

    Craiova Forum asa ati invatat voi?

  14. #14
  15. #15

    Cu siguranță a vrut sa zică „nu e normal ca unii studenți de-ai noștri”

  16. #16

    este corect ‘student de-ai nostri’, si asta pentru ca, in cazul acesta, ‘de’ inlocuieste pe ‘dintre’, deci nu poti spune ‘dintre al nostru’. Deci nu este pronume posesiv. In concluzie – este corect, pentru ca echivaleaza cu ‘un student dintre ai nostri’.

  17. #17
  18. #18

    Iliescu Lucian Constantin Nu este pronume posesiv în cazul ăsta. Mulțumim pentru lecția de gramatică. Uite despre ce e vorba: http://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/pastila-de-limba-de-al-meu-sau-de-ai-mei-o-greseala-extrem-de-frecventa-479867

  19. #19
  20. #20

    Îmi cer scuze public. Foarte bun articolul. M-am lămurit chiar dacă sună aiurea.
    O zi buna.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.