Dolj: Poliţiştii au folosit focuri de armă pentru prinderea unui bărbat care...

Dolj: Poliţiştii au folosit focuri de armă pentru prinderea unui bărbat care conducea fără permis

20.653
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 4,00)

Un doljean de 32 de ani, din comuna Catane, care se afla la volanul unui autoturism Audi înmatriculat în Franţa, nu a vrut să oprească la semnalele agenţilor de poliţie, a fost urmărit prin localitate şi prins abia după ce unul dintre poliţişti a tras trei focuri de armă.

 

Lucrătorii Postului de Poliție Catane au oprit, ieri, în jurul prânzului, un autoturism, care se deplasa pe DN 55 A, condus de Gheorghe Zamfir, de 32 de ani, din comuna Catane, persoană despre care agenții de poliție cunoșteau că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

 

Oamenii legii au efectuat semnal regulamentar de oprire, fiind puse în funcțiune atât semnalele luminoase, cât și cele acustice, însă bărbatul de la volan nu s-a conformat și a continuat deplasarea, pe DN 55 A și pe mai multe drumuri secundare din comuna doljeană Catane.

 

Agenţii au plecat în urmărirea autovehiculului şi, la un moment dat, bărbatul de 32 de ani a abandonat autoturismul și a încercat să fugă alergând pe un teren viran de la marginea localității. Polițiștii l-au somat din nou să se oprească, dar acesta a ignorat și de această dată somațiile. Unul dintre agenţii de poliție a executat, în plan vertical, trei focuri de avertisment cu armamentul din dotare, reușind astfel prinderea și imobilizarea persoanei în cauză”, a precizat Amelia Barbuţ, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Dolj.

 

Suspectul a fost dus la sediul unității de poliție, iar pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

 

Bărbatul le-a spus oamenilor legii că a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor fiindcă ştia că dacă va fi prins fără permis îi va fi întocmit dosar penal şi nu voia să aibă cazier.

Foto: arhivă



3 COMENTARII

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     23-11-2012
    Mesaje
    188

    Dupa ce termini Euroii din FR incepi sa fii cautat nu numai la BAR.

  2. #2
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     29-01-2006
    Mesaje
    1045

    ala din poza nici macar nu stie sa tina corect pistolul in mana!! cat amatorism, incredibi..

    Lupii sunt mai slabi si mai mici decat elefantii sau leii,insa nu vei vedea niciodata un lup dansand la circ.
  3. #3
    Insane
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    5149
    Citat Mesaj initiat de spider
    ala din poza nici macar nu stie sa tina corect pistolul in mana!! cat amatorism, incredibi..

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.