Pistol de 9 milimetri, confiscat de poliţişti în urma unor percheziţii

Pistol de 9 milimetri, confiscat de poliţişti în urma unor percheziţii

261
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În cadrul unei percheziţii la locuinţa unui slătinean în vârstă de 28 de ani, poliţiştii au găsit, vineri, un pistol neletal de 9 milimetri, pe care bărbatul îl deţinea ilegal şi care fusese sustras dintr-un autoturism. La acţiune au participat poliţişti din cadrul Formaţiunii de investigare a fraudelor, Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi Serviciului pentru Intervenţie Rapidă.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul deţinea pistolul în mod ilegal, el cumpărându-l de la un alt bărbat din Slatina. Pistolul figurează în Registrul Naţional al Armelor ca fiind furat, din 25 septembrie 2011, din autoturismul unui alt slătinean.

 

„În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea în mod ilegal de armă neletală, urmând a se continua cercetările pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni împotriva persoanei de la care a achiziţionat pistolul, care, în prezent, este plecat de la domiciliu”, a precizat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

 

„Păcănele” şi spirtoase, confiscate

 

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au desfăşurat o verificare la o societate comercială din Slatina, de unde au confiscat cinci aparate „Slot Machine”. Administratorul societăţii nu deţinea autorizaţie pentru a desfăşura activităţi de jocuri de noroc, el fiind cercetat de poliţişti pentru săvârşirea acestei acţiuni.

De asemenea, din aceeaşi societate, a fost confiscată cantitatea de 90 de litri de băuturi spirtoase, pentru care administratorul nu deţinea documente legale de provenienţă. Acesta s-a ales şi cu o amendă în valoare de 1.500 lei.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.