Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

337
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

DOSARE PENALE
Aseară, în jurul orei 20.15, lucrători ai Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi au fost sesizaţi cu privire la faptul că un autoturism a părăsit partea carosabilă şi a lovit un gard de beton.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au identificat pe D.CONSTANTIN, 30 de ani, din comuna Celaru care în timp ce conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit un gard. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acestuia i-au fost recoltate probe biologice şi i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R.

La data de 28.02.2012, în jurul orei 11.00, în comuna Amărăştii de Jos, pe D.J. 542, lucrători ai Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi l-au depistat în trafic pe T.CRISTINEL, 23 de ani, din comuna Amărăştii de Sus în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată în circulaţie. Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale.

În aceeaşi zi, în jurul orei 12.00, în comuna Amărăştii de Jos, poliţişti din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi l-au depistat în trafic pe R.HORIA, 20 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Şi în această cauză poliţiştii doljeni au întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R.

Aseară, în jurul orei 18.45, în comuna Scaeşti, pe D.J. 606 A, lucrători ai Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi l-au depistat în trafic pe F.FLORIN, 34 ani în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.
Celui în cauză i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale în conformitate cu prevederile OUG 195/2002-Rep.

În noaptea de 28/29.02.2012, în jurul orei 02.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat pe F.ANDREI, 27 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Dacia din Craiova, având o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Craioveanului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.