Sindicaliştii olteni au deschis primăvara protestelor

Sindicaliştii olteni au deschis primăvara protestelor

276
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa”, filiala Olt, împreună cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate Olt au fost solidari cu colegii lor din întrega ţară şi din cele 27 de ţări din Uniunea Europeană. Sindicaliştii, înarmaţi cu steaguri, pancarte, portavoci şi mai ales cu liste de revendicări s-au reunit începând cu ora 15.30 în faţa Instituţiei Prefectului judeţului Olt, pentru a-şi striga nemulţumirile. Constantin Boerescu, preşedintele Cartel Alfa Olt, i-a îndemnat pe oameni să lupte împotriva politicienilor din fruntea Statului.

 

„Cei care guvernează astăzi România: PDL, UNPR şi UDMR. Ei au fost artizanii acestor măsuri de austeritate, pe care le resimţim cu toţii. Aveau şi alte soluţii, dar ei au preferat să taie de la populaţie. Ne spun să urmărim situaţia din Grecia, dar acolo situaţie e alta. Nu ne comparăm cu ei. Ei au problemele lor, noi le avem pe ale noastre. Iată că, după toate legile împotriva noastră, sindicatele rezistă, nu au reuşit să ne distrugă. Aici sunt doar reprezentanţi, ceilalţi colegi ai noştri sunt la muncă, dar la vot vom fi toţi, promitem asta”, a precizat Boerescu.

„Nu” dialogului social

Mai mult, liderul sindicaliştilor a precizat că sindicatul Cartel Alfa va lipsi în continuare de la şedinţele de dialog social organizate la prefectură. „An de an, salariile noastre, şi aşa de mizerie, au scăzut, iar acum toată munca noastră a fost redusă de preşedintele Traian Băsescu. Am scăpat de Guvernul Boc şi ne-am trezit cu un guvern care merge pe aceeaşi linie, ascultând directivele lui Băsescu. Noi ne-am retras din dialogul social şi aşa vom rămâne, pentru că dialogul social s-a mimat şi se mimează în continuare. Noi vrem un dialog social corect, nu cum au procedat cei din fruntea statului, care în ciuda faptului că au fost negociate legi până la ora patru dimineaţa au trimis spre parlament o altă formulă a legii”, a mai declarat Constantin Boerescu.

Nota de protest, înmânată prefectului

Sindicaliştii au întocmit o listă cu principalele revendicări, nota de protest fiindu-i înmânată şi prefectului Leonid Moisiu. „Sub motto-ul «Până aici! Ajunge! Austeritatea e o problemă, nu o soluţie», Tiberiu Nagy, vicepreşedintele Cartel Alfa, filiala Olt, a dat citire celor mai importante doleanţe ale protestatarilor.

 

„Cerem crearea de locuri de muncă şi păstrarea celor existente prin aplicarea şomajului tehnic. Cerem respectarea acordului privind creşterea salariului minim garantat în plată. Cerem combaterea fraudei şi evaziunii fiscale, combaterea muncii la negru şi a muncii la gri, restabilirea unui dialog social responsabil. Ne dorim o lege a sănătăţii în beneficiul contribuabililor, asigurarea unei pensii decente, conform muncii prestate şi asimilarea grupei I la condiţii speciale de muncă”, a explicat vicepreşedintele Cartel Alfa Olt.

„România, trezeşte-te!”

Nemulţumiri au strigat toţi cei care s-au adunat în parcarea Instituţiei Prefectului judeţului Olt. Oamenii s-au plâns că au fost ignoraţi constant, le-au fost tăiate salariile şi pensiile şi li s-a asigurat un drum sigur spre moarte. „Ai avut grupa I de muncă? Nu o mai ai! Cei pe care i-ai votat ţi-au luat-o! Vei ieşi la pensie… pe caz de moarte”, „Transformarea grupei I de muncă în condiţii deosebite, un abuz de putere!”, „Stop discriminării între aceleaşi categorii de salariaţi”, „Stop terorismului economic politic info!”, „Stop distrugerii naţionale!” şi „România trezeşte-te!” au fost doar câteva dintre sloganurile care au putut fi citite pe pancartele sindicaliştilor.

 

„Am doi copii acasă, eu sunt pensionat pe caz de boală, pentru că mi-am pierdut antebraţul drept la muncă. Mi-au tăiat din ajutor, părinţilor mei de peste 80 de ani le-au micşorat pensiile, eu cu ce să-mi întreţin familia? Ultima dată când am ieşit în stradă era un alt guvern. Acum s-a schimbat guvernul, dar condiţiile au rămas aceleaşi. Taxe şi impozite mărite, drepturi şi pensii slăbite! Asta ne-a dat această clasă politică, pe care trebuie să o înlăturăm şi mai ales trebuie să scăpăm de Traian Băsescu cu orice preţ”, e de părere un bărbat care a participat la protestul de miercuri.

 

Un alt protestatar şi-a întocmit o listă de revendicări, pe care a supus-o votului celor adunaţi în faţa Prefecturii.

„Nu mai putem să suportăm aceste măsuri de austeritate, care ne-au fost aplicate numai nouă, cetăţenilor de rând, în timp ce ei, politicienii, trăiesc în continuare bine. Suntem comparaţi cu Grecia, dar nu ni se spune că acolo salariul minim pe economie e de cinci-şase ori mai mare decât la noi. Cer salarii şi pensii decente, cer ca bărbaţii să iasă la pensie la 60 de ani şi femeile la 58 de ani, cer demisia lui Traian Băsescu şi a actualei clase politice”, a subliniat bărbatul.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.