Draga prietene (15)
O perioada scurta din viata mea am incercat bucuria de a va avea aproape, constient ca suntem impreuna in fata acelorasi probleme ale omului si ale omenirii.
In fond fiecare om, la un moment dat va reflecta, la probleme desigur, caci este in firea noastra sa ne intrebam curiosi, sa ne indoim si sa cautam asiduu certitudini.
Si eu si voi, stim bine ca traim intr-o lume in mare schimbare, caci el, noul, navaleste peste noi.
Dar ce ne facem ca vechiul e inca in noi, viguros si bine infipt, pana in strafunduri? Astfel, nu se poate explica de ce repetam aceleasi greseli, generatie de generatie?
De ce ne balacim in aceleasi ignorante, nimicuri, uri, invidii si alte erori esentiale cu prea mare cost? Am incercat sa parcurg un drum cu onestitate,p oposind pe rand la poarta sufletului si gandului fiecaruia dintre voi, vrand doar sa inteleg problemele dintotdeauna alea omului.
Fara a ezita vreo clipa imi pun vesnica intrebare: “ce este viata?”, “cine suntem ?”, “de unde venim?”, ” incotro ne ducem ?”.
Desigur, nelipsind si intrebarea “de ce nevoia de iubire, de frumos, de adevar?”.
A fi sau a avea? Mai avem un viitor? De ce suntem bolnavi azi?
Cum e posibila vindecarea?
Si nu in ultimul rand intrebarea: daca suntem capabili sa ne desprindem de spaima?
Sa putem merge pe drumul regasirii si renastreii nationale. Prin a nu ezita sa ne amintim de marile spirite luminate, care ar putea fi repere de popas socant si spectaculos. Caci prea s-a incurcat, astazi labirintul!!! Desigur ca mi-a aparut dorinta de a intelege daca suntem capabili sau avem dorinta de autodepasire pana la urma a mentalitatilor, a greutatilor, a capcanelor si a pericolelor de tot felul, a incertitudinilor si de ce nu a fricii de azi ce bantuie prin noi. De necrezut! Marile mele intrebari au ramas aceleasi: de unde venim? incotro ne ducem? Vom fi capabili sa ne reluam drumul de odinioara, ce vroia sa ne duca corect in viata? Vor inceta spiritele celor ce odinioara, chinuiti in puscariile celor ce azi ne-au adus catre nicaieri sa ne impace cu lipsa noastra de vointa si curaj? Curaj, de a le spune ca suntem si noi ca int-o puscarie in care avem voie sa vorbim si sa ne miscam dar suntem chinuiti? Am incercat sa-mi imaginez un miracol atat la nivel microscopic, cum ar fi cel al bacteriilor si al virusirilor. Luand un exemplu, organismele se apreciaza ca intr-o celula. In organismul nostru se petrec zeci de mi de reactii la milioane de celule existente pe suprafata teritoriului nostru. Este usor de inteles ce univers urias de reactii, trebuie sa fie sincronizat, ordonat pentru ca o fiinta de complexitate umana sa fie in permanenta functionala. Au tinut in chingile minciunii, adevarul sub o forma de nedescris!
Lucru ce m-a iritat si acest lucru ma determina sa incep dialogul, de a afla si parerea ta. Desi, pretul lui, al adevarului, nu poate fi masurat si nu-i de cumparat vreodata.
Si de aceea mai presus de orice si de ce nu, si decat dragostea, decat banii, decat gloria, vroiam sa imi dati adevarul. Eu nu vreau sa-i numesc nici ingerasi, nici bestii, dar vreau sa-i acuz ca nici pana azi nu au inteles ca omul ramane o sculptura a soarelui si a pamanatului.
As incheia prin concluzia ca prezenta contrastelor in noi este o teama veche, o cloaca in care dainuie la un loc frumosul si uratul, intr-o exstinsa varietate de aspecte. Este in natura lucrurilor sa fie asa. Cea mai frumoasa floare se hraneste cu gunoi. Trandafirii au spini si toate maretiile lumii sfarsesc in lut. Important este insa, ceea ce scoatem in relief, cu ce vrem sa ne laudam, cu gunoiul din noi sau cu scanteiriile spiritului?
N-am inteles niciodata de ce in lumea postdecembrista se prefera dejectile. Numai pentru a fi la moda?
De ce si azi sustinem niste insi plictisiti si saturati de prea mult bine?
Si-au chinuit mintea sa gaseasca ceva nou, pentru a-si nemuri amintirea si atunci s-au gandit sa scormoneasca prin gunoaiele periferiilor urbane pentru a-si imbogatii mijloacele de expresie. Daca citim istoria vom intelege blestemul. Iar eu de aceea nu mai inteleg de ce nu constientizam gresala? Pacat.
Inchei cu speranta ca timpul le va aseza pe toate, pentru ca el, timpul, are stransa legatura cu spiritele.
Gigi Duduiala
