OLT: Mâncare ieftină şi bună la Spitalul Judeţean

OLT: Mâncare ieftină şi bună la Spitalul Judeţean

703
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Spitalul Judeţean Olt economiseşte lunar 2 miliarde de lei vechi de pe urma blocului alimentar dat în folosinţă anul acesta. Contabilii unităţii medicale au făcut zilele acestea primele calcule pentru hrana bolnavilor după ce au renunţat la contractul cu firma Elcomex. În plus, este mult mai bună de când este pregătită în bucataria proprie, iar pacienţii spun că nu manâncă atât de bine nici acasă.

 

Carnea şi lactatele nu lipsesc niciodată din meniul pacienţilor de la Spitalul Judetean. Cu toate acestea, cheltuielile pentru noua bucătărie sunt la jumătate faţă de anul trecut, când hrana bolnavilor era asigurată de firma Elcomex.

Iată cum sunt cheltuite cele două miliarde de lei vechi pentru hrana bolnavilor:

– alimente (materie primă)- 1,4 miliarde,

– plata personalului- 400 milioane

– utilităţi- 140 milioane

-amortizarea utilajelor – 35 milioane

-dezinfectanţi şi alte materiale- 30 milioane

Pacientii sunt încântaţi că primesc în fiecare zi carne şi mâncare bună. În bucătarie, asistentul responsabil cu dieta le pregăteşte zi de zi meniuri echilibrate pacienţilor.Astăzi au in meniu două feluri de ciorbă, dar şi pure, rasol de orez, ghiveci de legume şi, neapărat carne de pui.

Până anul trecut, mâncarea pentru pacienţii Spitalului Judeţean a fost asigurată de firma Elcomex, din Craiova, la preţul de patru miliarde lei vechi lunar.

Mihai Craioveanu



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.