Autorul accidentului din statia de tramvai, cercetat de procurori

Autorul accidentului din statia de tramvai, cercetat de procurori

373
9
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Potrivit unui comunicat de astazi biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări în legătură cu accidentul de circulaţie produs pe o stradă din Municipiul Craiova, la data de 06.03.2012, în jurul orelor 1340.

Din primele cercetări efectuate în cauză a reieşit următoarea situaţie de fapt:

La data de 06.03.2012, în timp ce conducea un autovehicul înmatriculat în Marea Britanie, şoferul (posesor al permisului de conducere categoria B obţinut în anul 2009), a pierdut controlul volanului, a intrat în derapaj, după care a părăsit partea carosabilă şi a pătruns pe refugiul pentru pietoni aflat în apropiere.  În acest context, a fost accidentată grav o persoană de sex feminin şi uşor alte trei persoane, ulterior intrând în coliziune cu un alt autoturism care se afla oprit la semafor. Şoferul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor şi stabilirii răspunderii judiciar.

Sursa: http://ponturidespre.ro



9 COMENTARII

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     07-02-2006
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    230

    am vazut, saracii.

    Uploaded with ImageShack.us
  2. #2
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     26-09-2011
    Locatie
     craiova,cv. 9
    Mesaje
    47

    sa il inchda sa nu mai faca si alta data!!

  3. #3
    Newcomer
    Data de inscriere
     17-12-2011
    Mesaje
    35

    asemenea caricaturi de soferi trebuie lasati fara permis pe viata si pedepsiti cu ani grei de inchisoare.din ce in ce mai multe sunt astfel de cazuri.

  4. #4
    De-al casei
    Data de inscriere
     05-10-2011
    Locatie
     Craiova / Bresti
    Mesaje
    351

    Se cred soferi de raliuri..
    Din pacate pe unii dintre noi ne poate costa viata datorita prostiei altora..

    Somnul ratiunii naste monstri!
  5. #5
    Member
    Data de inscriere
     25-01-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    236

    Poze ? de la locul accidentului ?

  6. #6
    ~ BoRed uSer ~
    Data de inscriere
     04-10-2005
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    4210
    Citat Mesaj initiat de white.phantom
    Poze ? de la locul accidentului ?

    http://realitatea.net/spulberati-pe-refugiul-de-tramvai-in-craiova_920341.html

  7. #7
    ~ BoRed uSer ~
    Data de inscriere
     04-10-2005
    Locatie
     Craiova, Romania
    Mesaje
    4211
    Citat Mesaj initiat de white.phantom
    Poze ? de la locul accidentului ?

    http://www.realitatea.net/spulberati-pe-refugiul-de-tramvai-in-craiova_920341.html

  8. #8
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     28-03-2009
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    108

    Din ce am vazut pe la TV se vorbea de un Mercedes,oare cine conduce masina asta si inmatriculata in Anglia? Tiganii.
    Oare sa nu luam si noi Dacia si trecem peste ei?

    There's no business like po business.CPU: AMD Phenom II X4 955 Black Edition 3.2GhzMOBO: MSI 770-C45RAM: 7GB DDR3 1333Video: MSI GeForce GTX 460 Fan OC 1GB DDR5 256bitHDD: 2 x 500 GB OS: Windows 7 Home Premium (x64)
  9. #9
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     26-09-2011
    Locatie
     craiova,cv. 9
    Mesaje
    48

    de astia o sa scapam numai atunci cand nu sa sa mai fie politicieni corupti…..care sa ii apere….
    F..k the sistem!!!!!!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.