Un premier în ţarc

Un premier în ţarc

379
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Pe 6 februarie a.c., Boc era debarcat cu mulţumiri şi felicitări pentru eroism şi devotament. Îi lua locul şeful de la SIE. Dacă ar fi fost numai această rocadă, cu siguranţă schimbarea ar fi produs mai puţină suferinţă şi descumpănire în poporul pedelist, dar odată cu premierul îşi lua adio de la ministerele arondate toată garnitura portocalie – Udrea, Igaş, Boagiu, Ialomiţianu, Vreme, Sulfina Barbu – somată să dea în primire pe mult trâmbiţatele considerente de imagine. În locul lor au apărut noul star, Mihai Răzvan Ungureanu, şi „lupii tineri”, beizadele ale baronilor şi ale camarilei. De trei săptămâni, de când s-a produs… modificarea schimbării, partidul simte iarăşi că renaşte. Jubilează că urcă, după unii, cu patru, după alţii, cu şapte procente în sondaje. Cum percepe acest spectacol MRU? Se-mbată şi el cu apă rece? O fi atât de naiv să nu realizeze că nu el face cărţile, că lista guvernului, încropită în Modrogan şi aranjată la Cotroceni, i-a fost dată în plic? Că rolul lui va fi acela al unui vânat, ţinut în ţarc, în vederea sacrificiului ritual pe altarul regimului?

 

La instalare i-a fost sabilit programul. „Ce-am înţeles amândoi, şi eu, şi primul-ministru, şi membrii cabinetului, am înţeles că trebuie o reformă profundă a statului (…) Avem nevoie de instituţii performante, de o economie a statului performantă şi avem nevoie ca politicienii să fie performanţi” – îi spunea, la ceremonia de la Cotroceni, preşedintele-jucător. În următoarele opt-nouă luni, dl Ungureanu trebuie să-şi arate muşchii sau zâmbetul afabil, pumnul sau cumpătarea diplomatică, stilul popular de băiat isteţ de cartier sau chipul de tocilar ochelarist, conştiincios şi olimpic, cu zece pe linie? Cu care din aceste ipostaze să seducă boborul şi să le inculce românilor noua imagine, rebranduită, a puterii portocalii, ca o condiţie a câştigării alegerilor viitoare şi a supravieţuirii dlui Băsescu la preşedinţie?

Percepţia generală e că sistemul portocaliu a atins cote inimaginabile de parazitare şi corupţie. Acest gunoi a umplut grajdurile lui… Augias până la sufocare. Până la toamnă, MRU trebuie să pună mâna pe furcă şi pe lopată şi să cureţe şi să deratizeze o Misiune imposibilă într-un timp atât de scurt, la capătul căruia cine va plăti oalele sparte? Ca să nu păţească ce e mai rău, dl Ungureanu va trebui să-şi pună la lucru abilităţile. Nu cred că este atât de naiv să se lase doar călărit şi folosit, precum Emil Boc. Probabil că în cotloanele mai ascunse ale sufletului, se vede cum îi cântă unele sirene oranj, prezidenţiabil şi chiar preşedinte. Până acolo mai e ceva cale, presărată cu dezamăgiri şi primejdii, pentru evitarea cărora ai nevoie de perspicacitate şi viclenie. Până una, alta, noul premier încearcă exerciţii de curaj şi independenţă. În trei săptămâni de şefie la Palatul Victoria, a scos pe gură unele ziceri fără rost, dar a produs şi câteva surprize cu trimitere la personaje notorii din partid. „Ocilarul” şi-a băgat nasul prin sistemul vamal şi i-a pus în vedere mafiotului Blejnar să scoată miliarde din evaziune, clătinându-i scaunul. A mai mirosit miliardele de euro irosite la AMPOSDRU şi la Ministerul Mediului. Zilele trecute a atins-o şi pe madam Udrea în învârtelile cu bazinele de înot. E de văzut şi de urmărit cât îl vor ţine băţoşenia şi independenţa şi dacă, la toamnă, va ieşi, sau nu, din scenă.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.