Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

289
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

DOSARE PENALE – infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

 

Ieri, 7 martie a.c., în jurul orei, 12.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene în timp ce executau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier, în comuna Cârcea, l-au depistat pe P.BOGDAN, 40 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.

Conducătorului auto i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările în conformitate cu prevederile  OUG 195/2002-Rep.

 

 

Aseară, în jurul orei 23.30, în comuna Brădeşti, pe D.E. 70, lucrători ai Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi l-au depistat în trafic pe M.CRISTIAN, 27 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism proprietate personală având perioada de valabilitate a autorizaţiei de circulaţie expirată din data de 01.03.201, autoturismul fiind neînmatriculat în circulaţie.

Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.

 

 

În aceeaşi zi, în jurul orei 19.30, în comuna Pleniţa, lucrători ai Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa l-au depistat în trafic pe M.VASILE, 20 de ani, din comuna Orodel în timp ce conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior la unitatea medicală conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Celui în cauză i s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

 

La ora 21.00, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 5 Politie Rurală Pieleşti în timp ce efectuau serviciul de patrulare l-au depistat pe F.CĂTĂLIN, 26 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere anulat.

Şi pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penala în conformitate cu prevederile OUG 195/2002R.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.