Teatrul Anton Pann, nominalizat la premiile UNITER

Teatrul Anton Pann, nominalizat la premiile UNITER

427
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cătălin Vieru, actorul Teatrului Anton Pann, a fost nominalizat la premiile UNITER, la secţiunea Debut. El a fost nominalizat pentru rolul Hlestakov (personajul principal) din spectacolul „Revizorul” de Gogol, în regia lui Laszlo Vadas.

Spectacolul „Revizorul” a deschis stagiunea teatrală 2011-2012 , în luna septembrie a anului trecut. „Premiile UNITER sunt cele mai importante distincţii teatrale din România. Ele consacră valorile teatrului românesc în diferite secţiuni ale activităţii teatrale. Este pentru prima oară când un teatru din Râmnicu Vâlcea reuşeşte o astfel de performanţă naţională”, a declarat Adrian Roman, directorul Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Cătălin Vieru este absolvent al Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, promoţia 2011, la clasa profesorului Miklos Bacs, unul din cei mai buni profesori de actorie din ţară. În afara spectacolului „Revizorul”, Cătălin Vieru mai poate fi văzut şi în piesa „Aproape” de John Cariani, regia Cristi Juncu şi pregăteşte alte două apariţii într-un nou spectacol Caragiale şi în „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, ambele tot la Teatrul Anton Pann.

Ioana Roman

ioana.roman@jurnalulolteniei.ro



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.