Liceul Teoretic Balş reciclează pentru „Verde Sonic”

Liceul Teoretic Balş reciclează pentru „Verde Sonic”

256
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Toate obiectele care vor fi ridicate de către cei de la Salubris de la liceul din Balş vor ajunge la Asociaţia „Environ”, aceeaşi care a demarat, în anul 2007, campania care poartă denumirea de „Marea Debarasare” a Ministerului Mediului  şi care vizează strângerea deşeurilor electrice şi electronice la nivel naţional. Colectarea acestui tip de deşeuri este o prevedere obligatorie a Uniunii Europene, conform căreia România trebuie să recicleze anual 80 de mii de tone de deşeuri.

Liceul Teoretic din Balş s-a implicat în numeroase campanii de reciclare sau de strângere a gunoaielor din zonele în care acestea au fost aruncate ilegal de către bălşenii comozi. În urmă cu câţiva ani, aceştia au creat şi o serie de videoclipuri explicative prin care îndemnau populaţia să recicleze orice fel de deşeuri pentru a proteja natura. De asemenea, o altă campanie a constat în protejarea copacilor şi a spaţiilor verzi, şi acest lucru prezentat prin videoclipuri sugestive. Cei care s-au implicat foarte mult în aceste proiecte au fost profesorii de naţionalitate străină de la Corpul Păcii ce se aflau la şcoala din Balş.

Campania, peste o lună de colectări

Potrivit spuselor lui Silviu Pendiuc, reprezentant al societăţii Salubris din Balş, proiectul care priveşte reciclarea obiectelor electrice şi electronice se va desfăşura pe o perioadă de mai bine de o lună, timp în care aceştia se aşteaptă să colecteze cantităţi importante de aparaturi defecte.

„Am purtat o discuţie cu domnul director de la Liceul Teoretic, care mai este şi profesor de geografie şi care cunoaşte foarte bine ceea ce presupune protejarea mediului înconjurător. Acesta a fost încântat să audă propunerea noastră în ceea ce priveşte proiectul «Verde Sonic», urmând ca în perioada următoare să colaborăm în acest sens. Toate materialele reciclabile pe care le vom primi de la elevi vor ajunge la Asociaţia «Environ» cu care avem contract, asociaţie care se ocupă de proiectul  «Marea Debarasare», capitol la care nu stăm prea bine în prezent. Nu este prima noastră colaborare cu această şcoală, unitatea respectivă fiind una dintre cele mai interesate atunci când vine vorba de protejarea mediului înconjurător şi de reciclarea deşeurilor de orice fel”, declară Silviu Pendiuc, reprezentant al Salubris Balş.

Ion Osiac, directorul principal al Liceului Teoretic „Petre Pandrea”, se ocupă de organizarea de acţiuni de ecologizare şi de colectare a deşeurilor de mai bine de opt ani.

 

„În urma discuţiei avute cu reprezentantul firmei de salubritate am căzut de comun acord să abordăm şi strângerea de deşeuri electronice şi electrice, acest lucru fiind foarte benefic pentru natură. Reciclarea este şi va continua să fie o prioritate a şcolii noastre”, declară Ion Osiac, directorul Liceului Teoretic.

Marea Debarasare, un eşec în Balş

Bălşenii nu au fost foarte receptivi la acţiunea de colectare a aparaturii electrice şi electronice în perioada în care societatea Salubris a organizat-o anul trecut. Implicarea Liceului Teoretic ar putea creşte considerabil cantitatea de electrice şi electronice care vor pleca din Balş spre asociaţia colectoare. Dacă treburile vor merge aşa cum se aşteaptă cei implicaţi în acest proiect, colaborarea va fi extinsă şi spre celelalte şcoli din urbea de pe Olteţ.

 

„Aşteptăm să vedem ce rezultate vom avea cu cei de la Teoretic, urmează ca după această colaborare să stabilim dacă vom face acelaşi lucru şi cu celelalte şcoli din oraş. Sperăm să fie o iniţiativă de succes”, conchide Pendiuc.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.