Campioana primei mari iubiri

Am iubit-o de când mi-am dat seama că sunt prea mare pentru a zgârma pământul cu lopeţica. Şi poate pentru că, anul ei de glorie a fost anul naşterii mele, un frumos 1983. Am iubit-o pentru că unchiul meu, antrenor de fotbal, m-a pus în braţele vedetelor sale şi pentru că am crescut smulgând din rafturi cărţi despre campioana unei mari iubiri. Am iubit-o atât de tare încât am purtat jambierele alb-albastre la orele de balet şi mi-am agăţat fanioanele triunghiulare pe toţi pereţii casei. Am iubit-o pentru ambiţia ei, pentru meritul de a ajunge până în semifinala Cupelor Europene, fiindcă doar ea atinsese o aşa performanţă. Am iubit-o pentru toate sâmbetele şi dumincile în care jocul sau a domnit în familie şi pentru ca echipa mea din Bănie a fost Maximă, indiferent ce au văzut alţii.

Am iubit-o pentru câtă valoare a adus pe strada mea din spatele Muzeului Olteniei şi pentru toate caietele în care săptămânal făceam clasamentele într-un tabel, cu un pix mereu luat din acelaşi loc. Am iubit-o pentru stadionul ei imens în care mă simţeam învingătoare, dar şi pentru fiecare înfrângere care ne ţinea privirea pierdută în gazon.

Am iubit-o pentru că cifra mea norocoasă este 6 şi, tot de atâtea ori ea a câştigat Cupa României. Am iubit-o şi când aveam televizor alb-negru şi nu mă puteam bucura de frumuseţea alb-albastră. Am iubit-o pentru marea de suporteri care după o partidă, infundau străzile cântându-i şi aplaudând-o. Am iubit-o si mai tare când, după 41 de ani în prima divizie a trecut în liga secundă, făcând un pas înapoi. Ne-am supărat. Dar n-am renunţat la Ştiinţa. Am iubit-o şi am fost mândră de cât e de iubită. Am iubit-o şi mai tare când m-am alăturat echipei Ediţiei Speciale şi am iubit-o cu glas tare la fiecare petrecere aniversară la care am cântat toţi imnul „Oltenia Eterna Terra Nova”. Am iubit-o pentru toate vânătăile de pe picioare pe care le-am căpătat, imitându-l pe Balaci. Am iubit-o, fiindcă ne naştem cu unele lucruri şi le păstrăm. Am iubit-o pentru că, mi-or fi luat alţii lucruri importante, dar, Universitatea a rămas cu mine. Am iubit-o pentru că aşa a fost să fie şi pentru că nişte hârtii nu distrug legende.

O iubesc şi când stă în loc şi când merge mai departe. O iubesc pentru că indiferent pe masa şi de mâna cui „a murit”, campioana primei mari iubiri nu poate fi dezafiliata de sufletul fanilor. O iubesc pentru ca mi-e dor de ea, aşa cum mi-e dor de fiul meu când doarme. Şi ca atunci când rupeam arcurile patului strigând la geam „ Hai, hai, Craiova!”…

Sursa: oradedolj.ro